Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Drobul de sare

Cu toate ca priveste o tema majora si de o complexitate aparte, episodul Declaratiei de la Cluj este pe cale sa treaca în uitare. Fara ca dezbaterile publice pe marginea lui, din presa mai ales, sa se fi oprit – deloc sau într-o masura suficienta – asupra câtorva chestiuni care mie mi se par esentiale.

Fara sa am pretentia ca o sa acopar eu lacunele despre care vorbesc, voi spune înainte de orice ca dupa parerea mea avem de-a face cu o noua problema falsa, careia din ignoranta sau din interes – sau poate ca si din una si din alta – i s-a acordat o atentie cu totul exagerata. Când spun lucrul acesta am în vedere doar printre altele împrejurarea ca documentul cu pricina s-a dovedit a fi o simpla ciorna, a carei paternitate a fost declinata pe rând, în plin scandal, de mai toti presupusii ei autori. Si chiar daca nu ar fi fost asa, si declaratia ar fi fost semnata si asumata public ca atare de fiecare dintre cei noua cunoscuti intelectuali, emotiile cu care ea a fost primita mi s-ar fi parut la fel de excesive. Pentru ca, la urma urmei, cu ce este mai grozav un asemenea text, prin consecintele pe care ar putea el sa le produca, decât, sa zicem, un eseu semnat de noua cetateni – foarte onorabili, sigur ca da, dar totusi numai noua – din cele 22 sau 23 de milioane câte numara astazi România?

Si daca admitem ca eseurile nu au cum sa saboteze un stat democratic, de unde, atunci, d-le presedinte Constantinescu, "gravul atentat la suveranitatea, unitatea si indivizibilitatea statului român"? Stiu sigur ca întelegeti bine ca – simplificînd – pentru a putea pune în discutie actuala ordine statala eseistii de la Cluj ar trebui sa mai strânga de la concetatenii lor înca vreo 11 sau 12 milioane de semnaturi. Iar asta în cazul în care respectivii intelectuali chiar ar fi cerut ceea ce dumneavoastra sustineti ca au cerut: secesiunea – "separatismul teritorial" – al Transilvaniei. Desi stiti foarte bine ca în ciorna cu care ati gasit de cuviinta sa polemizati – ca sa citez o formulare inspirata a unui cunoscut editorialist – nu este nicidecum vorba despre asa ceva. S-a spus, si cred si eu ca nu fara un anume temei, ca declaratia incendiara pe care ati facut-o la Târgu Mures ar putea sa fie în legatura cu scaderea serioasa a popularitatii proprii printre transilvaneni. Daca cei care sustin aceste lucruri au dreptate chiar si numai partial, chiar credeti ca ati gasit cea mai fericita tema pentru campania viitoarelor prezidentiale?

Într-o lume normala, rostul unui sef de stat, si al autoritatilor în general, este nu sa se lamenteze că unul sau altul dintre concetatenii sai exprima – sau ar putea sa exprime – si alte idei decât cele oficiale. (Daca cumva o face totusi, atunci frica acelui sef de stat este, sa fiu iertat, frica de drobul de sare). Treaba autoritatilor nu este nici sa-si reprime cetatenii pentru astfel de idei, si nici sa faca din problema nationala un subiect al stratagemelor electorale; mai ales într-un timp si un spatiu al experientelor atât de dramatice. Rolul autoritatilor statului este, înainte de orice, sa asigure cetatenilor lor – asa cum Constitutia însasi le-o cere – un "un nivel de trai decent". Un nivel de trai decent si un cadru legislativ si institutional apt sa faca posibil ca România sa fie într-adevar patria în care cetatenilor ei sa le fie bine deopotriva, indiferent daca sunt români sau maghiari, ortodocsi sau catolici. Si indiferent ca unii dintre ei sunt de parere ca federatia ar fi o forma mai adecvata de organizare a statului lor. Dupa zece ani de democratie, reforma economica si institutionala si descentralizarea administrativa sunt înca un vis îndepartat. De ce? De ce ecumenismul, toleranta si repararea raului produs de statul comunist Bisericii Greco-Catolice – surori, cum adesea ne place s-o flatam – continua sa fie mai mult teme ale momentelor festive? Sau, de ce în patria lor (alma mater) maghiarilor le este si astazi interzis sa aiba propria universitate? (Celor pe care întrebarea mea îi va înfuria le aduc aminte ca nu întâmplator alma mater înseamna deopotriva patrie si universitate).

Angoasele ontologice, reale sau jucate doar, ale statului român – national, unitar, indivizibil, suveran, independent, republican s.cl. – se vor trata ca prin minune deîndata ce problemele de genul celor amintite aici îsi vor fi gasit rezolvarea. Lucrul acesta nu va fi însa posibil daca vom continua sa nu întelegem ca tara "se apara" cu oameni politici inteligenti si nu cu clopotele, cu lozinci si cu idei fixe.

PS Faptul ca d-l Babiuc si generalii sai au gasit de cuviinta sa se razboiasca cu textul meu de saptamâna trecuta ma obliga sa revin. O voi face lunea viitoare. (Cotidianul, 21 iunie 1999)


Drobul de sare, articol publicat in anul 1999