Valerian Stan
Credo ergo sum
"Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi."

Situațiunea (CCXXIII)

*Timpuri noi: Azi patria sunt nărodul şi tagma jefuitorilor. 

*Ca să înțelegem cam ce înșelăciune servește lumii Globalismul satanist de vreo două decenii, ajunge să ne uităm și numai la cei doi piloni euro-atlantici, de azi, ai acestei ideologii nenorocite. Ambii se pretind creștini. Biden catolic, iar Merkel luterană – cancelar, și cel mai important lider european de peste un deceniu și jumătate, din partea celui mai important partid german, de pretinsă doctrină creștin-democrată (Uniunea Creștin-Democrată – în ultimul deceniu și jumătate, o altă uriașă înșelătorie și aceasta!). Poate că nicicând n-a fost mai dramatic de adevărată atenționarea pe care Apostolul Neamurilor ne-o face de două mii de ani în sensul că Satana se poate preface în înger de lumină. 

*Întrebat de Biden dacă pentru întâlnirea cu Putin să ia valiza nucleară, medicul acestuia i-a răspuns: Nu, domnule președinte, luați avionul, și atenție la scară. 

*Personal, am deja suficiente argumente să cred că așa zisa pandemie a fost ceva ce Globalismul satanist a pus la cale pentru a urgenta subjugarea lumii. Iar aceasta mai ales prin accelerarea acaparării fără precedent a resurselor planetei. Cu cât popoarele și fiecare dintre noi vom fi mai săraci, cu atât această elită satanică va fi mai bogată și ne va controla și domina mai îngrozitor. Până în ce punct și în ce scop? Până acolo unde supraviețuirea fiecăruia dintre noi va fi la discreția ei într-atât de mult încât să putem supraviețui numai dacă ne vom vinde sufletele. Pentru că de fapt aceasta este ținta: conștiința și sufletele noastre! Mai exact, să ajungem să ne lepădăm de credință (credința oamenilor, mare lor durere!), să nu mai vedem în pedofilie, în homosexualitate, în industria avorturilor și în alte lucruri drăcești decât ceea ce vor ei să vedem. Copiii și nepoții noștri să ajungă la cheremul ideologiilor lor pentru a putea fi sodomizați așa cum din când  în când aflăm că se întâmplă prin buncăre din țara tuturor posibilităților orin prin cancelariile Vaticanului. Prin urmare, aceasta și nu alta e explicația că, în acest ultim an de pandemie provocată de acești scelerați ai planetei, am auzit de sume bănești exprimate în cifre care omului de rând îi iau mințile. Și toate din buzunarul fiecăruia dintre noi în buzunarul Globalismului satanist. Mii, zeci de mii de miliarde au ajuns și încă vor mai ajunge în conturile Big Pharma. Câștigurile Big Tech au explodat și ele. Cu 40 de miliarde de dolari în plus în 2020, numai Facebook-ul lui Zuckerberg (vorba vine al lui, omul fiind ca mai toți alții o fantoșă tragi-comică a asasinilor de top) a ajuns la 114 de miliarde. Apoi cam la fel au explodat și averile marilor magnați americani, fără excepție controlați și ei de Sistem. Trebuie spus că toți aceștia au reușit mulțumită unui mecanism odios de privilegii și de uriașă evaziune fiscală pusă la cale de statul american care a îngenuncheat America lui Trump. Peste Ocean, dincoace, în Uniunea Europeană, parte și ea a Globalismului satanist, tocmai a fost pus la punct un așa zis “pachet de stimulare”, pentru 2021-2027, în valoare de peste 2.000 de miliarde de euro ca „răspuns”, ni se spune, „la criza coronavirusului care a lovit Europa și lumea”. Însă chiar și numai istoria foarte scurtă la noi a așa zisului Plan naţional de redresare şi rezilienţă dă semne puternice că sumele vehiculate vor ajunge preferențial la oamenii cu puternice legături cu actuala guvernare – bine știută ca unealtă anti-națională a elitei globalist-sataniste de la Bruxelles, Berlin, Paris etc. Apoi, un alt exemplu, faptul că Senatul tocmai a făcut lege din Strategia europeană pro-LGBT, preconizând represalii draconice, ne spune și ea că și la acest capitol vor exista condiționări dure dictate unei țări și unei societăți care trebuie pervertite și ele sinistru. În sfârșit, că tot uit de mult timp, coloșii bancari mondiali (cu FMI în frunte) încasează și ei anul, din dobânzi etc, sume colosale și ele. Care, firește, lucrează și ele, ca toată marea finanță mondială, în beneficiul aceluiași Globalism satanist și nu al săracilor lumii. Așadar, fie să mă înșel eu, dar ne așteaptă vremuri cumplite. Dar, ca de fiecare dată spun, cu credință și nădejde în Dumnezeu cu nimic nu vom fi vătămați. 

*Gestul celui care i-a tras o palmă lui Macron a împărțit Franța în două. Unii sunt de părere că prezidentul neo-marxist merita două palme, iar ceilalți că merita mai mult de două palme. 

*Raluca Turcan, ministrul Muncii, tocmai și-a atacat președintele Partidului, pe Ludovic Orban: Până-i Stolojan sub soare/ Nici în aia nu mă doare,/ Nu mă doare, n-am nimică, Ea-i mai tare decât Sică. 

*America de astăzi nu mai are nimic bun de oferit, și nimic interesant să mai spună lumii. Umbră ștearsă a unei glorii... (activenews.ro,  16 iunie  2021)


Situațiunea (CCXXIII), articol publicat in anul 2021