Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Un ministru mai mult decât genial

În urma cu doua saptamâni am publicat textul "Un ministru genial", în care aratam, cu argumente legislative si juridice, ca reorganizarea printr-o hotarâre de guvern a MApN, care s-a facut recent din initiativa ministrului Babiuc, se situeaza cu totul împotriva dispozitiilor constitutionale si ale Legii apararii nationale a României (nr 45/1994).

Ofuscat de cele scrise, Biroul de presa al d-lui Babiuc a trimis Cotidianului un drept la replica mai mult decât genial. "Ministrul Apararii nu este capul ostirii române" – aceasta este ideea centrala si foarte fixa a d-lui Babiuc si a tovarasilor lui. Dar cine, Doamne iarta-ma, e capul armatei daca nu ministrul, domnilor? Papa de la Roma, Gica Petrescu, cine? Presedintele Constantinescu? Pardon, uitati-va în Constitutie, presedintele este "comandantul fortelor armate". Or, sa ne întelegem, fortele armate nu-s totuna cu armata. Cititi articolul 117 din Constitutie, dar cititi-l atent, si dupa aceea mai vorbim. Mai vorbirn, si, cine stie, poate ca ne mai si împrietenim...

Pentru cititorii Cotidianului – si numai pentru ei, pentru ca vad ca cu d-l Babiuc si cu generalii lui îmi bat gura de pomana – voi mai spune înca o data ca, potrivit dispozitiilor Constitutiei, organizarea armatei se poate face numai prin lege. Iar armata înseamna, în pofida sofismelor bâlbâite din comunicatul Biroului de presa, inclusiv "organele centrale ale Ministerului Apararii" (cine are ochi de vazut, sa vada art 27 din Legea apararii nationale). Prin urmare, restructurarea respectivelor "organe centrale" trebuia facuta, repet, prin lege si nu prin hotarâre de guvern, asa cum a procedat Guvernul, din initiativa capului ostirii. Faptul ca în justificarea actiunii neconstitutionale a conducerii MApN se invoca Legea 41/1990 – în conflict cu Constitutia, anterioara adoptarii ei si, repet si astazi, de forta juridica inferioara acesteia – ma face sa cred ca textul Biroului de presa a fost scris de majurii de la manutanta. La afirmatii foarte precise, ca aceasta, privind inaplicabilitatea Legii 41 în conflictul ei cu Constitutia, raspundeti cu argumente, d-le Babiuc, si nu cu replici de racan. Ce-i aia "consideratiile juridice arata ignoranta autorului, care nu merita comentata"?

Nu as putea sa spun cu precizie de ce, însa stiu bine ca la noi, înca din vremi imemoriale, comandantii i-au urât pe gazetari. Mos Teaca însusi îi mustruluia adesea cu asprime pentru ca, vorba lui, "îsi facusera o meserie din a ataca Armata". Exact lucrul acesta mi-l imputa si mie, azi, d-l Babiuc. Ca sa ma apar – daca de un ministru de razboi se mai poate cineva apara cu adevarat – voi spune ca atunci când, dupa revolutie, am avut critici în legatura cu principalele evolutii din armata, am spus public ce am avut de spus. Dealtfel, acesta si nu aiurelile generalilor lui Victor Babiuc si ale altora ca ei care ar vrea sa rescrie istoria, a si fost motivul pentru care, la sfârsitul lui 1990, am fost obligat sa parasesc armata, alaturi de mai multi ofiteri din CADA. Asemenea critici am facut în câteva rânduri si dupa noiembrie 1996. Ele au vizat în principal haosul legislativ, lipsa unei conceptii fundamentale cu privire la apararea tarii si siguranta nationala, iar uneori lipsa de profesionalism în gestionarea reformei din armata. Am crezut si continuu sa cred, la fel, ca este necesar sa se dea o atentie speciala semnalelor care vorbesc despre implicarea unora dintre generalii armatei în acte de coruptie. (În ultimul timp presa a început sa dezvaluie afacerile tot mai numeroase si mai suspecte în care se dovedeste ca este implicat ministrul Apararii însusi). Faptul ca, astazi, ofiteri de Securitate (din politia politica din armata, apartinînd Directiei a IV-a a Departamentului Securitatii Statului) si ofiteri activisti de partid ai fostului Consiliu Politic Superior al Armatei ocupa posturi importante în organizarea armatei nu este nici el lipsit de semnificatie si, mai ales, de consecinte. Scriind despre aceste lucruri, nu am facut-o din resentimente fata de armata, asa cum sustine Biroul de presa al d-lui Babiuc. Nu am fost si nu sunt ostil armatei române, ci numai acelora care îi stirbesc prestigiul si care, într-un fel sau în altul, îi pun în cauza sansele de integrare în NATO. Pentru ca, repet si lucrul acesta, nu trebuie sa-si faca nimeni iluzii ca în cancelariile politico-militare occidentale realitatea din armata nu este cunoscuta exact asa cum este. Chiar daca fumul gros al comunicatelor d-lui Babiuc pare impenetrabil. (Cotidianul, 28 iunie 1999)


Un ministru mai mult decât genial, articol publicat in anul 1999