Valerian Stan
Credo ergo sum
"Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi."

Situațiunea (CCXXXIII)

*La începutul lui august trecut, scriam: “Pe 12 martie anul acesta, nervosul prim-ministru Cîțu ne-a făcut teroriști pe cei care îndrăzneam să avem opinii critice privind măsurile Guvernului (unele binișor aberante) de combatere a <pandemiei> Covid. Pe 20 aprilie el recidivează anunțând că <Ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva campaniei de vaccinare>. Drept care, numărându-mă printre teroriștii cărora Cîțu le pusese gând rău, am sesizat CNCD – anunțând public c-o fac. Care CNCD a și format pe numele meu dosarul cu numărul 182/2021. Ulterior – unii urmându-mi exemplul, probabil – s-au mai adresat Consiliului încă 55 de persoane, fiind formate, firesc, tot atâtea dosare, toate conexate cu al meu. Așa că pe 23 luna asta d-l Cîțu va avea de răspuns pentru insultele sale în nu mai puțin de 56 de dosare.” Ce s-a mai întâmplat între timp? Prin Secretariatul general al Guvernului (mai exact prin șeful stabilimentului, Tiberiu Horațiu Gorun), Excelența Sa a răspuns sesizărilor adresate CNCD? Cum? Zicând între altele așa: “În examinarea acestui caz trebuie avut în vedere că virusul Sars-Cov-2, care produce boala Covid-19, este un virus nou, necunoscut până de curând. Datele despre boala Covid-19, despre dinamica ei, despre măsurile de prevenție și despre tratament sunt încă în curs de acumulare. Prin urmare, este incontestabil că afirmațiile Prim-ministrului României  nu reprezintă discriminare, întrucât urmăresc un scop legitim (protejarea vieții și limitarea efectelor pandemiei )”. Așadar “protejarea vieții și limitarea efectelor pandemiei cauzată de un virus necunoscut până de curând” nu se puteau face altfel decât insultându-ți concetățenii și amenințându-i: “niște teroriști, iar ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva campaniei de vaccinare”. Probabil că în etapele următoare, prin instanțe, Excelența Sa Cîțu o să ne ceară să zicem mersi că n-a dat cu mașina peste noi, beat mangă, cu unu la mie sânge în alcool. 

*La imaginea profilului de pe Facebook, d-na Blandiana și-a dat jos plăcuța #rezist. E liberă de contract, deci. Nicio problemă, însă, probabil că-l întrece în bogăție pe nababul Caramitru, colegul civic - Dumnezeu să-l ierte! 

*Poliţia americană a anunţat nu demult că încă doi ofiţeri care au participat la evenimentele din 6 ianuarie de la Capitoliu s-au sinucis, fapt ce ridică la patru numărul acestor sinucideri. Foarte straniu șirul acesta de sinucideri... Iar dacă ne apar suspecte, cred că ele nu pot fi operă decât a statului subteran. Pentru că, pe de o parte, numai el are mijloacele cele mai potrivite pentru asemenea asasinate (și pe care tot el le va "ancheta"), iar în al doilea rând pentru în SUA s-au adunat deja extrem de multe cazuri de sinucideri suspecte puse în ultimii ani în seama numitului stat (cu care, pe durata întregului său mandat, Trump a încercat să lupte). După cum chiar cele întâmplate la Capitoliu pe 6 ianuarie au apărut extrem de suspecte, fiind văzute de multă lume drept o diversiune care avea și are toate datele că a urmărit să curme valul uriaș al contestării alegerilor furate în detrimentul lui Trump; privesc adesea imaginile de la Capitoliu, și nu știu cum de văd în ea ele exact imaginile imortalizate în 13 iunie 1990, pentru a justifica în istorie represiunea din zilele următoare la care a recurs FNS-ul securist-diversionist. În orice caz, însă, ororile care se înmulțesc, iată, și în acest dosar, ca și multe altele asemenea, încep să pară niște detalii derizorii în comparație cu răul uriaș ce se tot acumulează zi de zi  într-o societate americană în plină degringoladă, și cu deznodământul terifiant  ce pare pe zi ce trece tot mai aproape. 

*După ce a fost convocat de sas la Cotroceni, Cîțu, optimist, a zis că i s-a zis că “singura soluție o reprezintă această coaliție”. Dar întrebarea e: cum adică “această coaliție”, când mai toți din ea îl vor plecat de la Palatul Victoria (inclusiv Orban și destui PNL-iști)? Nu cumva optimismul convocatului izvora din vreo altă alcoolemie de unu la mie? Din cauza căreia n-a putut băga de seamă că „această coaliție” nu mai poate continua decât dacă pleacă el? (activenews.ro, 7 septembrie  2021)


Situațiunea (CCXXXIII), articol publicat in anul 2021