Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Pledoarie pentru raul cel mai mic

Din cauze asupra carora nu ma voi opri acum, prognozele sociologice arata ca, dupa urmatoarele alegeri, PDSR si Ion lliescu ar putea sa revina la putere. Situatia aceasta va deveni practic inevitabila daca pâna la data viitorului scrutin se vor întâmpla, cumulativ, doua lucruri: pe de o parte, daca prestatia actualei coalitii guvernamentale nu va cunoaste o ameliorare sensibila, iar pe de alta daca în urmatoarele luni în spatiul politic românesc nu va aparea o alternativa autentica, concludenta electoral.

Nu ma numar deloc printre cei care au nostalgia guvernarilor girate, dupa revolutie, de Ion lliescu. Anii administratiei lui Ion lliescu au fost ani în care s-a facut prea putin, adica mai putin nu decât trebuia sa se faca, ci decât putea efectiv sa se faca, si în care s-au facut mai multe greseli decât puteau sa nu se faca. Pornind de aici, îmi este usor sa evit iluzia ca, revenind la putere, d-l Ion lliescu si partidul sau vor face de data aceasta minuni. Ma gândesc doar ca daca revenirea tot pare sa fie o fatalitate ar trebui vazut în ce conditii ea ar putea sa produca un bine maxim, sau, daca pot sa spun asa, un rau cât mai mic.

Mi se pare ca este dincolo de orice îndoiala ca în anii în care s-a aflat pâna acum în opozitie fosta Putere a învatat totusi câte ceva din ceea ce efectiv trebuia învatat. În ultimii doi ani, din economie au fost lichidate mari întreprinderi, nerentabile, fara ca Ion lliescu si partidul sau sa sara foarte hotarât – si,  desigur, si foarte populist – în apararea "industriei noastre românesti" si a celor ramasi, dureros dar si inevitabil, fara slujbe. Privatizarea, indiscutabil mai "accelerata" decât înainte de 1997, nu s-a aflat nici ea printre temele preferate ale protestelor Opozitiei de stânga. PDSR si Ion lliescu au abandonat chiar si o parte a exceselor nationaliste, desi ocazii pentru discursuri înflacarate, pentru diversiuni si pentru instigarea la tensiuni interetnice au mai fost si în acesti ultimi trei ani. (Aici trebuie notata totusi, ca foarte regretabila, agitatia produsa în zilele din urma de d-l Adrian Nastase – un personaj pe a carui inteligenta se pare ca am contat gresit – pe tema "iminentei unor grave tulburari în Transilvania").

Încurajati, de-a dreptul euforic uneori, de ultimele sondaje de opinie, o parte a liderilor PDSR a dat frâu liber unei imaginatii si unor frustrari pe care ne era greu sa le banuim pâna acum. Chiar daca, asa cum sustine conducerea PDSR, ar fi fost facute strict pentru uz electoral, declaratiile teribiliste ale liderilor respectivi au semnificatia lor. Ele arata ca imaturitatea si lipsa de seriozitate pot înca sa afecteze semnificativ actiunea acestui partid. În entuziasmul lor debordant, liderii în cauza ar trebui sa nu piarda din vedere doua lucruri foarte evidente. Mai întâi, ca pâna la urmatoarele alegeri mai este înca un an si jumatate, timp în care în sondajele de azi se pot întâmpla multe. Apoi ca, dupa aproape trei ani de guvernare foarte impopulara – datorata unor greseli care puteau fi evitate, dar si unor masuri reformiste, dureroase si inevitabile deopotriva – aproape jumatate din populatia cu drept de vot este nehotarâta sau nu s-ar prezenta la vot, nesustinînd asadar actuala Opozitie.

Continuarea reformelor economice (în primul rând a privatizarii, într-un ritm macar egal cu cel actual), reconsiderarea atitudinii fata de proprietate, continuarea normalizarii raporturilor interetnice si interconfesionale, depolitizarea luptei împotriva coruptiei (mai cu seama la nivelurile de sus ale administratiei publice) – acestea ar trebui sa fie marile griji ale PDSR atunci când îsi propune sa preia puterea. Daca, în sfârsit, în privinta integrarii europene si euro-atlantice, optiunea de azi a PDSR este cu adevarat aceea pe care au afisat-o în ultimele luni unii dintre liderii partidului, lucrul acesta poate sa aiba importanta lui. Dupa cum, fara sa insist acum, punctul de vedere exprimat în urma cu doua luni de presedintele lliescu în presa americana – daca i se poate trece cu vederea o rusofobie fortata în context si eminamente demonstrativa – poate sa aiba si el valoarea unui mesaj cu o anume semnificatie pentru discursul si actiunea principalului partid de opozitie. (Cotidianul, 19 iulie 1999)


Pledoarie pentru raul cel mai mic, articol publicat in anul 1999