Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

La aniversare

Mai sunt trei luni si se împlinesc zece ani de la revolutie. Vom avea, poate, motive sa ne si bucuram. Eu nu pot, însa, sa ma împiedic sa anticipez ca sarbatoarea noastra va avea si tristetea ei.

Este neîndoielnic ca viata românilor continua sa fie de la un an la altul tot mat grea. Si asta, în ciuda promisiunilor pe are absolut toate guvernele le-au facut ca peste un an, peste un an si jumatate – cel mai târziu peste doi — românii vor începe sa traiasca mai bine. Pâna astazi, vreme de un deceniu, guvernantii ne-au vândut iluzii. Redresarea economica nu a fost posibila din cauze bine stiute, la care nu ma voi opri aici. Daca – fie din fantasma ca idealurile socialismului "întinate" de Ceausescu mai puteau fi dezîntinate, fie din incompetenta, populism, indecizie ori din iresponsabilitate – guvernele d-lor Iliescu si Constantinescu nu ne-ar fi azvârlit banii, sute de mii de miliarde de lei, în minerit, în industria siderurgica si, în general, în mamutii acromaniei comuniste, România ar fi aratat azi altfel.

Nu-mi propun sa fac aici, repet, critica "politicilor economice" ale celor care ne conduc de zece ani încoace. Si nu o fac mai ales pentru ca mie mi se pare ca la noi este vorba de ceva cu mult mai grav decât populismul conducatorilor, decât incompetenta si lipsa lor de responsabilitate. Mai grava decât toate este imunitatea absoluta a celor de la putere. Avem deja în fata istoria unui întreg deceniu care ne arata ca lor si celor aflati sub protectia lor nu li se poate întâmpla nimic, oricât de mare ar fi raul pe care îl fac. Justitia a fost îngenuncheata, complicitatile transced doctrinele, iar adevarul se pierde în minciuna. Bancile au fost devalizate de miliarde de dolari – si de pedeseristi, si de cei care le-au luat locul. Pe Temesan îl apara cei de pâna în 1996, iar pe Catarama si pe Paunescu (finantatorii lui Constantinescu), cei de dupa 1996. Patrimoniul locativ de lux a fost jefuit – în proportii diferite, desigur, dar suficiente ca sa-i faca complici – si de pedeseristi, si de cei care le-au luat locul. Folosindu-se de pozitia pe care o are, ministrul Justitiei si consoarta dumisale, d-na Irinel, au încasat miliarde de lei din banul public pentru ca au "consiliat" Fondul Proprietatii de Stat... cum sa faca privatizarea. Am ramas fara flota, însa d-l Basescu si camarazii lui nu au de ce sa-si faca griji, pentru ca la noi nimic nu e mai important decât "stabilitatea politica". Iar Justitia, vezi bine, nu e de capul ei. Într-o emisiune recenta, în care adusese vorba de Emil Constantinescu, l-am auzit pe Ion Tiriac spunind, asa, parca fara vreo legatura cu ce se discuta: "Eu am obligatia sa-mi apar presedintele". Iar presedintelui nu numai ca nu i-a crapat obrazul de rusine, dar nu am nici cea mai mica îndoiala ca îi prinde foarte bine solidaritatea acestui profitor, care si-a cladit imperii pe jaf si sarlatanii. Ca si d-l Badea, de altminteri, de la Trustul Carpati, "solidar" si el din greu, stim bine, cu d-l Constantinescu. România este o mlastina în care nu mai poti distinge victimele de calai. Pentru ca unora le tremură genunchii când aud de dosare – si asta, culmea, desi nu ei sunt adevaratii vinovati – Comeliu Coposu a ajuns sa fie suspectat ca a fost securist... În vreme ce pe Iulian Vlad – îsi mai aduce cineva aminte de seful Securitatii lui Ceausescu? – nu-l întreaba nimeni absolut nimic de crimele pe care aceasta institutie odioasa le-a facut în anii în care a pastorit-o el. Iar Emil Constantinescu a început sa consimta deja, refuzind sa raspunda acuzelor care i se aduc, ca, într-adevar, dupa revolutie a încheiat un pact cu Securitatea.

Miron Cozma e singurul vinovat de mineriade si de tot raul care ni s-a întâmplat în acesti ani. În iarna si vara lui 1990, minerii au venit la Bucuresti de capul lor. Ion lliescu si Petre Roman n-au nici o vina. Am întâlnit nu de mult într-o închisoare un subofiter, de intendenta, care ispaseste o pedeapsa foarte grea pentru ca la revolutie a împuscat un om. Subofiterul – ca toti subofiterii si gradatii din armata, multi condamnati si ei la ani grei de închisoare – aflase din notele telefonice criminale dictate de generalul Ilie Ceausescu ca tara a fost atacata si este în razboi. Pentru ca au executat ordinele generalilor lor, caporalii zac azi în închisori, iar pe generalul llie Ceausescu, un individ la fel de odios ca si fratele sau, nu-l întreaba nimeni absolut nimic. Ministrul Babiuc ameninta cu revolta armatei daca Justitia va îndrazni sa condamne vreun general, iar seful statului, d-l Emil Constantinescu, asista nepasator, de parca toate astea s-ar întâmpla pe o alta planeta si nu în tara lui.

PS Cu putine ore înainte sa predau textul acesta redactiei, presedintele Constantinescu a descoperit brusc, si ne-a spus-o repede si noua, ca în România nu exista "coruptie mare". Pentru cititorul care n-a înteles foarte exact ce a vrut sa spuna presedintele lui, asta înseamna ca în România nu exista demnitari corupti. Daca nu-mi va fi cumva prea greu sa dovedesc ca afirmatia presedintelui este neadevarata – si ca în realitate interventia lui este o diversiune de cea mai joasa speta – saptamâna viitoare voi reveni asupra acestei chestiuni. În orice caz, e clar ca d-l presedinte joaca tare. Înca una ca asta si o sa ajunga în sondaje lânga liberalul Bratianu-Cartof. (Cotidianul, 27 septembrie 1999)


La aniversare, articol publicat in anul 1999