Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Si corupti, si insolenti

În România nu exista coruptie, deci. Am aflat asta de curând din gura celui la care ne asteptam cel mai putin, de la Emil Constantinescu însusi. Ca sa nu-i punem cumva la îndoiala spusele, presedintele ne-a anuntat ca a desfiintat si Consiliul National Anticoruptie. Care, nu-i asa, ce sa mai anticorupa daca nu mai are ce. Inconstientii si cârtitorii, si numai ei, ar putea însa sa se întrebe: Dar daca tot nu exista coruptie în România, atunci la ce, Doamne iarta-ma, a mai fost nevoie de asa ceva?

În orice caz, trebuie sa recunosc, suprimarea superpenibilului CNAÎCCO a fost un pas foarte destept. (Chiar daca si destul de cinic, de vreme ce i-a lasat pe bietii umoristi foarte tristi si fara obiectul muncii.) Înmormântarea CNAÎCCO a fost, spun, o miscare inteligenta pentru ca, daca nu s-ar fi întâmplat asta, apropiatele prezidentiale l-ar fi prins pe presedintele-candidat cu mortu-n casa. Asa însa, pâna la alegeri, daca nu toti macar o parte dintre români or sa uite de Consiliul d-lui Constantinescu si de toata istoria lui atât de caraghioasa.

Dar sa revin. Când a spus ca în România nu exista coruptie, d-l Constantinescu, subtil cum îl stim, si-a nuantat afirmatia, în sensul ca a "distins" între "doua feluri de coruptie". Primul fel – care e si ultimul care exista în România – este coruptia "mica". Aceea pe care noi, supusii domniei sale - corupatori, asa ne-a numit presedintele, si "parte a coruptiei însasi" – o comitem atunci când dam ca niste depravati bacsis amploiatilor de la ghisee. Al doilea fel este, evident, coruptia "mare". Coruptia înaltilor functionari si a demnitarilor statului. Coruptie care, cum zic, în România nu exista. Nu exista pentru ca asa a spus d-l Constantinescu.

Câta lipsa de rusine! Ion lliescu nu si-a permis asa ceva. (Ceea ce nu înseamna, evident, ca în tacerea sefului Opozitiei nu citesc exact ce trebuie sa citesc. Ca, de altfel, si în incredibila lipsa de reactie a elitei noastre politice, în fata afirmatiilor sefului statului.) Prin urmare, dupa d-l Constantinescu, bancile au fost devalizate de miliarde de dolari de cetateanul de rând, nu de gangsterii lui, ai lui Ion lliescu si Petre Roman. Cum-necum, la sfârsitul lui 1996, dosarele lui Paunescu, Catarama si ale altor rechini ca ei erau, practic, finalizate. Au trecut de atunci trei ani si nimanui nu i s-a întâmplat nimic. Paunescu si Catarama nu sunt trasi la raspundere nu pentru ca sunt nevinovati si pentru ca în România nu exista coruptie, "coruptie mare", ci pentru ca ei si altii ca ei sunt finantatorii d-lui Constantinescu. "Am verificat, afacerile dlui Catarama sunt curate!", asa îl apara Emil Constantinescu, în februarie 1998, pe protejatul sau...

Am scris nu o data despre refuzul ilegal al partidelor de a face publice datele privind fondurile lor. Ceea ce doar banuiam cu numai un an sau doi în urma, pentru mine este acum un lucru cert: în registrele partidelor si în conturile oamenilor politici se afla una din explicatiile cele mai complete ale situatiei în care a ajuns România.

Demnitari si înalti functionari publici îsi însusesc fara nici un drept mii de hectare de pamânt si sute de locuinte dintre cele mai luxoase, si în România nu exista coruptie. În România nu exista coruptie, desi organismele specializate în materie, Transparency International, mai ales – a carei sectiune româna a debutat recent, din pacate, mai mult decât neconvingator – ne situeaza în topul tarilor cele mai corupte. Chestiunea coruptiei din România – ma repet numai pentru ca ma obliga insolenta d-lui Constantinescu – a ajuns sa preocupe pâna si Congresul Statelor Unite, si, cu toate acestea, în România nu exista coruptie...

Interventia sefului statului, corelata cu lipsa de reactie a Opozitiei, mai are si alte semnificatii. Pe de o parte, ea este un mesaj cum nu se poate mai explicit pentru Politie, Justitie si pentru celelalte autoritati ale statului, mesaj care spune ca abuzurile si coruptia trebuie cautate la orice alt nivel, numai la cel al înaltilor demnitari nu. În al doilea rând, este mai mult decât straveziu pactul pe care Puterea si Opozitia l-au facut pentru ca chestiunea coruptiei – dezastruoasa electoral si pentru una si pentru cealalta – sa fie scoasa dintre temele viitoarelor alegeri. O spun cu toata sinceritatea de care sunt capabil ca nu ma bucur deloc ca sunt confirmat în temerile pe care le-am exprimat public în ultimii doi ani, dar miza ramânerii pe scena politica se dovedeste, iata, mult prea mare pentru ca Emil Constantinescu si Ion lliescu sa nu bata palma.

Când îmi aduc aminte cum Emil Constantinescu, rosu de indignare, îl ironiza pe Ion lliescu pentru câ România anilor lui ajunsese "tara coruptiei fara corupti", ar trebui sa ma apuce nostalgia; am trait însa prea pe viu acei ani ca sa ma încerce vreun sentiment de genul acesta. Dar, sa fiu sincer, nici gândul ca peste un an Emil Constantinescu ar putea sa paraseasca Palatul Cotroceni nu ma mai întristeaza foarte tare. (Cotidianul, 4 octombrie 1999)


Si corupti, si insolenti, articol publicat in anul 1999