Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Câteva explicatii ale unui insucces (I)

Elita politica româneasca a ajuns sa fie preocupata de-a dreptul obsesiv de sansele României de integrare în Uniunea Europeana si în NATO. Lucru cât se poate de normal, de vreme ce si în urma cu doi ani, si anul acesta, la Madrid si, respectiv, la Washington, Alianta Nord Atlantica a mentinut România pe lista de asteptare, iar pentru summitul din decembrie de la Helsinki de-abia se întrezaresc câteva sperante. Frustrarea si încordarea liderilor politici de la Bucuresti este, deci, de înteles. Si asta cu atât mai mult cu cât ei cred ca tara lor – în a carei istorie si-ar dori, desigur, sa intre cu performanta notabila a integrarii – este nedreptatita. (Ne amintim repetatele rabufniri ale presedintelui Constantinescu, si nu numai ale lui, la adresa Occidentului, "cinic si nedrept").

Un timp am avut sentimentul ca oamenii nostri politici exagereaza în mod constient atunci când evalueaza gradul de pregatire a României pentru integrare, sperînd sa-i convinga pe cei de care depinde decizia integrarii ca aceasta trebuie sa survina cât mai curând. Acum însa nu mai cred asa ceva. Acum cred ca, din cauze asupra carora nu m-as opri aici, oamenii nostri politici au adesea o perceptie efectiv inexacta despre situatia în care se afla tara lor. Si mai cred ca o asemenea perceptie atrage dupa sine, fatalmente, un mod inadecvat de a trata lucrurile.

În vizita pe care Emil Constantinescu a facut-o de curând în capitala Frantei, un ziarist de la Le Figaro s-a interesat de perspectivele aderarii României la UE. Presedintele i-a raspuns ca este optimist, între altele si pentru, ca, îl citez, "România satisface toate conditiile UE privind democratia si drepturile omului". Nu este prima oara când d-l Constantinescu face – în presa externa ori în fata unor foruri internationale - o asemenea apreciere, a carei mare distanta fata de realitate este evidenta pentru oricine. Nu cred ca poate cineva sa fie într-atâta de naiv încât sa-si închipuie ca presa si comunitatea internationala nu cunosc cu destula exactitate situatia din România. De pilda, ca dreptul cetatenilor de a avea acces la informatia de interes public este la noi doar o formulare constitutionala sterila, de vreme ce si astazi sunt în vigoare legile draconice si profund abuzive ale lui Ceausescu privind secretul de stat si de serviciu. Ca regimul de detentie din închisori si din celelalte locuri de detinere este si el guvernat, în mare masura, de aceleasi legiuiri comuniste. Ca puterea executiva exercita în continuare influente asupra Justitiei, asa cum a constatat, chiar si în ultimul sau raport, Departamentul de Stat al Statelor Unite. Ca în continuare Codul penal al lui Ceausescu îi pedepseste, dupa aceeasi logica si cu aceeasi asprime, pe aceia carora aceeasi litera moarta a Constitutiei le da iluzia ca viata lor privata, inclusiv orientarea lor sexuala este, ca oriunde într-o lume civilizata, ocrotita. Ca libertatea religioasa este pe cale sa sufere limitari dintre cele mai grave si ca dreptul de proprietate nu este nici el cu mult mai mult decât un paragraf constitutional.

Viziunea si declaratiile de genul celor facute publice la Paris de d-l Constantinescu sunt nefericite din cel putin doua puncte de vedere. Întâi, ca pentru cei care au cât de cât o imagine despre realitatea din România ele sunt foarte putin credibile si, prin aceasta, pot sa puna sub semnul întrebarii chiar si sinceritatea si seriozitatea celor care le fac. Apoi ca, în masura în care sunt cu adevarat – si se pare ca chiar sunt – convingeri intime ale sefului statului si ale altor oameni politici importanti, ele îi împiedica sa vada adevaratele cauze ale insuccesului si, într-o consecinta logica, sa faca ce trebuie pentru eliminarea lor. De fapt, problema oamenilor nostri politici chiar asta ar trebui sa fie: cum sa amelioreze situatia în care ne gasim, si nu imaginea despre aceasta situatie.

În vizita din Franta, Emil Constantinescu a repetat si afirmatia pe care o facuse si în tara cu numai câteva zile înainte, anume ca în România nu exista coruptie. Faptul acesta ma face sa cred ca în actualul presedinte ar trebuie sa ne punem din ce în ce mai putine sperante. (Cotidianul, 11 octombrie 1999).


Câteva explicatii ale unui insucces (I), articol publicat in anul 1999