Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

În dialog cu intoleranta (drept la replica refuzat de Romania libera)

Ziarul Cotidianul a publicat nu de mult un material despre o pretinsa afacere amoroasa a lui Petre Mihai Bacanu. La numai o zi de la asta Ana Blandiana a scris în România libera un text intitulat "Despre originile abjectiei". Titlul articolului mi se pare foarte sugestiv si cred ca chiar si fara explicatiile mele cititorul va întelege indignarea cu care poeta a deplâns cele scrise despre colegul ei.

În urma cu doua saptamâni, dupa aparitia textului d-nei Blandiana, am scris, în Cotidianul, o notita în care am spus, în esenta, doua lucruri. Primul, ca din punctul meu de vedere publicarea în ziarul la care colaborez a pretinselor dezvaluiri despre viata privata a directorului României libere a fost o greseala, un lucru care nu trebuia facut. Apoi, ca aceia care, pe buna dreptate, în definitiv, judeca Cotidianul pentru cele întâmplate – inclusiv d-na Blandiana, care, în plus, gasea ca "radacinile abjectiei" se afla, toate, în gestul ziaristilor de la Cotidianul – ar trebui sa nu uite ca în urma cu putini ani Petre Mihai Bacanu însusi a facut, si el, în paginile ziarului pe care îl conduce, exact acelasi lucru. Si asta, foarte important, chiar împotriva vointei multora dintre colegii sai. Amintind acel episod nu am aparat nici macar pentru o clipa ziarul la care colaborez. Si nu doar pentru ca si eu stiu ca un lucru reprobabil nu poate fi justificat cu un altul, chiar daca la fel de reprobabil, dar si pentru ca în notita mea apreciasem, fara echivoc, repet, ca publicarea respectivului material a fost o greseala. Observatia mea a fost deci, o invitatie – facuta, recunosc, chiar si colegi lor mei din Alianta Civica - la o judecata obiectiva, în care situatiile asemanatoare sa fie judecate dupa criterii asemanatoare.

Notita mea a suparat-o foarte tare pe Gabriela Adamesteanu, colaboratoare si ea, ca si d-na Blandiana, a ziarului al carui patron este Petre Mihai Bacanu. D-na Adamesteanu îmi imputa cel mai tare, "cu dezamagire", ca scriu "la un ziar rosu". În legatura cu aceasta chestiune, de curând am spus tot ce era de spus, în chiar paginile Cotidianului, si nu înteleg sa mai repet ceva doar pentru ca d-na Adamesteanu a facut din problema asta o obsesie. În schimb, îi aduc aminte ca între publicistii din ultimul an de la Cotidianul se afla si o parte a colegilor ei de la România libera, de la revista 22 si de la Uniunea Scriitorilor, cu totii intelectuali dintre cei mai prestigiosi. Cât despre "dezamagiri", nu pot, sa ma împiedic sa întreb si eu: poate cineva sa imagineze ceva mai trist decât sa vezi cum un intelectual echilibrat si foarte onest, cum a fost ani la rând Gabriela Adamesteanu, a ajuns astazi o anexa a sectiei de propaganda a Palatului Cotroceni? Intoleranta egocentrista si partizanatul patimas al Gabrielei Adamesteanu – sunt colegi ai redactorului sef de la 22 care stiu bine despre ce vorbesc – par deja sa fie simptome ale unei degradari ireversibile.

Adevarata problema a celor scrise de Gabriela Adamesteanu este însa alta, si anume ca cititorilor României libere, dintre care cei mai multi nu citesc si Cotidianul – pe asta a si mizat autoarea articolului – li se spun doua lucruri complet neadevarate. Primul, la care m-am referit deja, ca prin interventia mea eu as fi "aparat Cotidianul" si mi-as fi "atacat" colegii de la Alianta Civica. Al doilea, ca articolele mele din Cotidianul ar fi "ambigue" în chestiunea "optiunii mele pro-occidentale". Când scrie asta, Gabriela Adamesteanu falsifica adevarul cu buna stiinta, de vreme ce, întâmplator, chiar textul la care adaugasem nota pe care ea a ales sa mi-o cenzureze era o pledoarie fara echivoc pentru integrarea euro-atlantica a României. Procedînd astfel, Gabriela Adamesteanu îsi imagineaza ca a gasit formula magica pentru a ma "desfiinta". Ea spera, probabil, ca prin stratagema aceasta – pe care am vazut ca a mai folosit-o si alta data – poate sa obtina consecinte asemanatoare cu acelea prin care comisarii comunisti duceau la pierzanie pe cei catre care aratau acuzator: "Acesta este un dusman al poporului". Bunicii si parintii mei au trait spaime de genul acesta. Si generatia mea, si chiar si eu, le-am trait, într-un fel, mai bine de un deceniu. Însa anii au trecut, iar daca astazi scriu, asa cum am scris de zeci de ori ca sansa României depinde exclusiv de asumarea sistemului de valori al democratiei occidentale, o fac pentru ca pur si simplu asta cred si nu pentru ca m-as teme ca, nefacînd-o, Gabriela Adamesteanu ar putea sa ma demaste.

Apropo de "ambiguitati pro-occidentale", Gabriela Adamesteanu îmi inventeaza mie vini în vreme ce absolut de fiecare data a trecut sub o tacere suspecta fiecare din numeroasele iesiri anti-occidentale ale lui Emil Constantinescu. Care, nu-i ca mine, un fitecine, un scârta-scârta pe hârtie, ci un om de ale carui gesturi depinde soarta unei tari întregi. Daca unul uita iar altul nu uita lucrurile acestea, explicatiile nu trebuie cautate, mi se pare mie, în diferentele de memorie, ci în cele de caracter.

Faptul ca, dupa cele scrise despre mine de Gabriela Adamesteanu, mi-a fost refuzata orice explicatie pentru cititorii României libere spune si el foarte multe. (Cotidianul, 1 noiembrie 1999)


În dialog cu intoleranta (drept la replica refuzat de Romania libera), articol publicat in anul 1999