Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Lupta împotriva coruptiei: continuitatea unui esec (I)

România se afla în continuare în topul mondial al coruptiei: locul 23 din 90 de tari monitorizate de Transparency International. Alte organizatii internationale, între care Fundatia Freedom House, confirma, în limbajul sobru al analizei stiintifice, butada amara cu care ne-am obisnuit în ultimii ani, aceea ca "România este tara coruptiei fara corupti". Un studiu al Fundatiei americane a ajuns de curând la concluzia ca "desi în România, coruptia este un fenomen destul de raspândit, pâna acum nici un functionar de rang înalt nu a fost condamnat pentru coruptie". România este tara în care – nu am sa obosesc niciodata sa repet asta –zeci de vapoare au disparut fara urma si în care din banci s-au furat miliarde de dolari fara ca cineva sa raspunda în vreun fel pentru asta.

Singurul functionar "de rang înalt" despre care stiu eu sa fi fost trimis în judecata – trimis în judecata, atentie, nu si condamnat – este seful unui tribunal judetean: Petre Petrisor, de la Timis (potrivit actului de acuzare, complice alaturi de responsabili vamali ai judetului, cu celebrii mafioti Zaher Iskandarani si Mujea Marcelini). Si totusi, Constanta Cârstea, procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Timisoara, cea care s-a ocupat de aceste dosare, a fost destituita de curând.

"Management defectuos", pentru asta a fost demisa, oficial, d-na Cârstea. Ziaristi timisoreni prestigiosi, care de-a lungul timpului au fost constant solidari cu eforturile d-nei Cârstea, confirma ca în ultimul timp în Parchetul de la Timisoara aparusera într-adevar "unele tensiuni". Captiva în paienjenisul complicatelor sale dosare si istovita de multe ori de efortul pe care îl facea, Constanta Cârstea avea tot mai putin timp si rabdare pentru altceva. Noianul problemelor curente, sicanele venind dinspre mafiotii pe care ea îi ancheta, frustrarea colegilor lânga care o femeie începea sa devina celebra pentru profesionismul, dârzenia si probitatea ei au apasat-o împovarator. Explicabil, de vreme ce nici d-na Cârstea nu era, asa cum ea însasi admitea în public, doar o suma de virtuti. (Pe care, însa, cum am si vazut la televizor, nici nu avea cum sa n-o întristeze agresivitatea teleastului acuzator[Florin Calinescu]: "Lasa, doamna, ca te stiu eu, mi-au spus mie frate-miu si mama ce faci dumneata la Timisoara".)

Deci, pot si eu sa fiu de acord ca, prin felul în care a condus Parchetul de la Timisoara, d-na Cârstea a facut si greseli. Pâna la urma, daca asta ar fi problema, pot sa fiu de acord chiar si cu masura înlocuirii sale. Dar cine ma poate convinge pe mine ca "managementul defectuos" este singura si adevarata explicatie a acestei destituiri? Insist, pentru ca e esential, Constanta Cârstea este magistratul care a trimis în judecata singurul functionar cu adevarat "de rang înalt" din România. "Profesional, noi nu-i reprosam nimic d-nei Cârstea, dimpotriva, o apreciem" – s-a grabit sa ne asigure ministrul Justitiei. Îmi pare rau ca trebuie sa vorbesc despre experienta mea, însa si atunci d-l Stoica si camarazii lui, deranjati de verificarile Departamentului de Control, au spus la fel: "Profesional, lui Valerian Stan nu-i reprosam absolut nimic, ci numai ca si-a depasit competentele". Desi, se stie, adevaratele motive au fost altele. Prin urmare, întreb: de ce sa cred eu ca d-l Stoica e azi mai sincer decât ieri?

Cum pot eu sa-l mai cred pe presedintele Constantinescu, care a fost de acord cu cele întâmplate, că în cazul d-nei Cârstea adevaratul motiv este "managementul defectuos", când îmi aduc aminte ca numai cu câteva luni în urma domnia sa ne dadea toate asigurarile ca "a verificat personal si ca afacerile lui Viorel Catarama sunt curate"? Cum pot eu sa-l mai cred pe presedinte, când abuzurile si coruptia functionarilor publici, a demnitarilor si copiilor lor nu mai încap nici în paginile ziarelor, iar el sustine ca "în România nu exista decât coruptia mica, a omului de rând"? Si, în sfârsit, daca în sefii procurorului Constanta Cârstea am tot mai putine motive sa cred, de ce sa nu ma întreb eu daca nu cumva d-na Cârstea – de a carei onestitate ne asigura chiar cei care au demis-o – a avut într-adevar dreptate atunci când, deznadajduita, i-a spus în fata d-lui Constantinescu: "A învins mafia, d-le presedinte"? (Cotidianul, 28 februarie 2000)


Lupta împotriva coruptiei: continuitatea unui esec (I), articol publicat in anul 2000