Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

România lui 80%

Cititorul familiarizat cât de cât cu investigatiile sociologice ale ultimilor ani a putut sa observe ca imensa majoritate a românilor (peste 80%, dupa cum arata sondajele de opinie din ultima parte a anului trecut) se declara nemultumiti de prestatia clasei politice de la noi – a partidelor politice, a Parlamentului si Guvernului, în special. Celor mai multi sociologi si, mai ales, analisti politici – uneori culmea, chiar si politicienilor însisi, pentru care tentatia populismului este efectiv irezistibila – nemultumirea despre care vorbesc le apare perfect justificata. Ceilalti, o minoritate pe cât de putin numeroasa pe atât de sigura ca numai ea are dreptate, sugereaza ca românii ar fi de fapt un neam de nazurosi, care traiesc într-o tara în care curge laptele si mierea. (Doi sau trei intelectuali de mare prestigiu, deveniti peste noapte, surprinzator, agenti electorali ai presedintelui în functie, sunt liderii de ultima ora ai acestui curent).

Indiscutabil, performantele politicienilor nostri sunt mai mult decât modeste. Nu e rostul rândurilor de fata sa produca argumentele acestei afirmatii. Faptul ca, într-un moment al adevarului, cum este cel al intrarii oficiale în cursa pentru integrarea în Uniunea Europeana, România este de departe cel mai prost plasata dintre tarile foste comuniste candidate la integrare spune suficient de mult pentru a nu mai fi nevoie sa insist acum. Ca sa nu mai vorbesc despre discrepanta tot mai flagranta dintre standardul de viata al omului de rând si al politicienilor, demnitarilor si functionarilor publici (politisti, procurori, judecatori). Si totusi, daca România se gaseste astazi într-o situatie mai putin buna decât era posibil (nu stiu daca si cât îsi închipuie cei nemultumiti ca era posibil), o parte a raspunderii o au chiar românii însisi. Pentru ca, în definitiv, fiecare din cei care s-au aflat la putere în ultimii zece ani – consilieri, primari, parlamentari, partide si seful statului însusi, care, votati fiind, au avut dreptul sa-i numeasca pe ministri, pe prefecti, procurori, judecatori s.a.m.d. – a fost votat de cetatenii acestei tari. Într-o tara în care partidele, de exemplu, arata cum arata, iar peste 80% dintre oamenii ei (multi cu capacitatile necesare asumarii unor responsabilitati publice) nu fac nimic mai mult decât sa se plânga de cei care îi conduc, în tara aceea ceva nu e în regula.

În neregula este chiar faptul pe care l-am întâlnit nu demult într-un sondaj de opinie în rândul bucurestenilor. Aproape toti se declarau nemultumiti de murdaria din orasul lor, imputînd lucrul acesta exclusiv municipalitatii, în vreme ce gradinile blocurilor lor arata, aproape fara exceptie, mai rau decât domeniul public. Dupa revolutie, într-un moment sau altul, milioane de români, apartinînd, evident, majoritatii nemultumite, au fost robii mirajului mântuirii venite din ceruri ("Cazi para malaiata..."). Caritasul – ieri, Bingo – azi. Nicaieri în lumea civilizata nu mai vezi ce vezi azi la noi, oameni în toata firea repetînd la televizor ca niste roboti o fraza tâmpita dictata de niste profitori: "Îi multumesc Domnului Patron si lui Dumnezeu ca am câstigat".

În sfârsit, tot din sondajele de opinie rezulta si ca românii, nemultumiti masiv, cum spun, de situatia din tara lor si de felul în care traiesc, îsi doresc mai mult o slujba platita prost dar sigura ("serviciu la stat", la un stat care sa li-l garanteze, daca s-ar putea, pe viata), decât una mai putin sigura si platita mai bine. Desi traiesc rau si declara – masiv, aici proportia depaseste 80% - ca "este mai bine sa avem economie de piata", 80% dintre români (fatalitate, tot 80%!) declara ca nu au intentia sa porneasca o afacere proprie.

Desi nu au intentia sa porneasca o afacere proprie, cei mai multi dintre ei, aproape 80% - iarasi 80%, dar astea sunt cifrele seci ale cercetatorilor – îi pizmuiesc pe cei care au o situatie materiala buna si apreciaza ca au reusit pe cai necinstite. Întrebati din ce cauza cred ei ca unii oameni sunt saraci, cei mai multi dintre "subiecti" – nu, nu 80%, numai 64% - cred ca societatea nu îi ajuta suficient si, atentie, ca..."nu au noroc"!

Asadar, atunci când judecam situatia în care ne aflam, nu o putem face numai contabilizînd responsabilitatile oamenilor politici. Evident, înainte de toate, asta trebuie facut. Însa ar trebui vazut daca nu cumva au dreptate si cei care spun ca fiecare popor are conducatorii pe care îi merita. (Dupa cum ar fi nedrept, desigur, sa nu avem în vedere si ca ceea ce se întâmpla azi în România are explicatii si în duritatea si formele aberante pe care le-a îmbracat la noi "rânduielile" - politice si nu doar - de pâna în 1989). (Bursa, 21 martie 2000) 


România lui 80%, articol publicat in anul 2000