Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Doi arcadieni

Incredibil, tema forte a lui Traian Basescu în disputa cu contracandidatul taranist la Primaria Bucurestilor a fost coruptia. "V-ati murdarit obrazul si mâinile, sunteti vinovati de tragedia celor de la FNI", i-a strigat el, în dezbaterea finala televizata, lui Catalin Chirita. În primele momente se crezuse ca nestapânitul marinar a dat drumul înca unei calomnii, însa râsetul strâmb încremenit pe fata celui acuzat confirma, anticipat, tot ce s-a aflat în secundele urmatoare: primarul taranist al sectorului 5, membru în Consiliul de Administratie al CEC, fusese unul dintre cei care decisesera, în aprilie 1999, asocierea CEC cu FNI. Dincolo de prejudiciile directe (în jur de 130 de miliarde de lei) pe care aceasta decizie le-a produs CEC-ului însusi, ea a avut darul de a-i însela pe foarte multi dintre "investitorii" FNI – astazi niste oameni disperati, care au contat pe faptul ca prin CEC au garantate investitiile.

Asadar, Traian Basescu, unul dintre politicienii ale caror nume au fost legate de multe din scandalurile de coruptie din ultimii zece ani, l-a descalificat practic, tocmai pe aceasta tema, pe reprezentantul partidului lui Maniu si Coposu. Replica lui Chirita – de genul "Uite cine vorbeste", îngânînd ceva despre celebra flota – nu avea cum sa convinga. Si asta, înainte de orice, pentru ca chestiunea corectitudinii omului politic, a demnitarului si functionarului public nu a fost nicicând o tema prioritara pentru programul si retorica d-lui Basescu si ale partidului lui, si nici din cale afara de draga electoratului lor. În schimb, PNTCD si d-l Chirita au facut din ea, mai cu seama în anii în care nu se aflau la putere, o emblema a prestigiului si credibilitatii lor.

Înca nu stim în ce masura cele întâmplate îl vor fi depunctat pe candidatul taranist. Însa un lucru este cât se poate de sigur: formatiunile care îl sustin vor avea de pierdut incomparabil mai mult decât candidatul lor. Si asta pentru ca lor le revine culpa unei alegeri facute în cunostinta de cauza si contrara în modul cel mai patent unor rigori cu care s-au autodefinit de-a lungul atâtor ani. Alianta Civica este, stim, sustinatoarea, declarata si foarte activa, a lui Catalin Chirita (pâna la Congresul din urma cu câteva saptamâni, si unul din fruntasii AC). Atunci când el a fost desemnat candidat, liderii Aliantei Civice stiau bine cu câte dintre principiile si exigentele propovaduite de AC era acesta în dezacord. Stiau bine, de exemplu, ca d-l Chirita facea parte nu din unul, ci din doua consilii de administratie (ale REBU si CEC), desi ei însisi introdusesera în "Contractul cu România" angajamentul ca demnitarilor si functionarilor publici pe care AC îi va sustine nu le va fi permis sa faca parte din consiliile de administratie ale unitatilor de stat. Dupa cum stiau la fel de bine si ca veniturile obtinute de candidatul lor din sectorul public sunt de aproape douazeci de ori mai mari decât salariul mediu pe economie, si nu de doar doua ori, asa cum promisesera în urma cu patru ani prin "Reforma clasei politice si a administratiei" (veniturile lunare ale d-lui Chirita, cele stiute pâna acum, sunt în jur de 40 de milioane de lei). În plus, de asemenea în dezacord cu angajamentele din "Contractul cu România", în toti anii în care a fost primar al sectorului 5, candidatul AC a continuat sa se ocupe, personal, si de afacerile private.

Provenienta sumelor imense cheltuite de Catalin Chirita în campania sa – apreciata unanim drept cea mai costisitoare din toate câte s-au organizat dupa revolutie – ar fi trebuit sa-i preocupe si ea pe liderii AC (mai ales ca totul a stat sub semnul dispretului fata de rigorile legale privind transparenta finantarii campaniilor electorale).

În toti anii în care s-a aflat în opozitie, alaturi de cei care sunt astazi la putere, AC a facut din corectitudinea omului politic – din "moralitatea în politica" – o tema fundamentala a militantismului sau. Într-unul din documentele definitorii ale Aliantei, din acei ani, se scria: "Chiar daca tot mai multi politicieni folosesc morala ca pe un paravan demagogic, convingerea noastra este ca a fi moral si a cere de la altii sa fie, cu atât mai mult cu cât îti sunt mai apropiati, este nu numai frumos, dar si eficient si salvator pe lunga durata".  O, tempora... (Cotidianul, 5 iunie 2000)


Doi arcadieni, articol publicat in anul 2000