Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Taranistii: între statut si istorie

Nu stiu daca alegerile locale din aceasta luna au sau nu un mare învingator (sunt tentat sa cred mai degraba ca nu). Ceea ce stiu sigur în schimb este ca marele învins este PNTCD. La consiliile judetene, capitolul cel mai relevant din punct de vedere politic, partidul condus de d-l Diaconescu a ocupat locul 5, cu 7%, la aproape 20 de procente de primul clasat, PDSR. Cât priveste cauzele din care s-a ajuns aici, nu îmi propun sa insist decât în masura în care asa ceva ar avea relevanta cu privire la modul în care liderii partidului s-au situat fata de esecul suferit în recent încheiatul scrutin.

Ne amintim, mai întâi, reactia extrem de virulenta a viceliderului taranist, ministrul loan Muresan, fata de rezultatele unui sondaj de opinie realizat recent de Metro Media Transilvania la solicitarea Fundatiei Soros. D-l Muresan (ca de altfel, surprinzator, si o parte a comentatorilor apropiati partidului) a acuzat Fundatia pentru o Societate Deschisa, în exact aceeasi maniera în care si Ion Iliescu o facuse cu mai multi ani în urma, de manipulare politica (vorbind public chiar de nevoia ca o ancheta sa puna lucrurile la punct). Apoi, dupa ce Catalin Chirita a fost scos din cursa, mai ales din cauza implicarii în asocierea CEC cu FNI, d-l Muresan a gasit din nou ca vinovatia apartine altora, de data aceasta SRI si Ministerului de Interne (condus de Dudu lonescu, un coleg de partid cu care d-l Muresan nu este, se pare, în termenii cei mai buni). Asadar, de vina sunt SRI si Ministerul de Interne, care "nu au informat din timp partidul" de iminenta declansarii scandalului FNI.

Este evident pentru oricine ca în judecarea cauzelor insuccesului din alegerile locale liderii taranisti au comis un numar de erori care nu au cum sa nu se rasfrânga asupra întregului partid si a evolutiei lui în acest an electoral foarte important. Pornind de la premise gresite (au fost voci care au vorbit chiar de lipsa de inteligenta si loialitate a electoratului), partidul condus de d-l Diaconescu nu are cum sa nu ajunga la concluzii gresite si, prin asta, la strategii gresite. Asa se si explica ca, aproape fara nici o exceptie, responsabilii crestin-democrati se împotrivesc unei analize autentice a celor întâmplate, ca si corectiilor ce s-ar impune la capatul ei.

Un rezultat atât de slab la locale – si, în plus, perspectiva ca ele sa se repete cu consecinte cu mult mai serioase în toamna – fac obligatorii dezbateri si decizii în forurile cele mai reprezentative ale partidului. Întrebarilor pe care ziaristii le-au pus, anume daca asumarea responsabilitatilor pentru contraperformanta din alegerile locale ar putea sa însemne si anumite schimbari în ierarhia centrala a partidului, li s-a raspuns cu un categoric nu. Statutul partidului, s-a spus, nu permite asa ceva, asta s-ar putea face numai la Congresul de dupa alegerile generale din toamna. Dar daca situatia în care s-a ajuns este una exceptionala – si asa si este, indiscutabil – de ce nu sunt declansate procedurile statutare pentru convocarea unui Congres extraordinar? Se poate sa gresesc eu însa scrupulozitatea cu care sunt invocate dispozitiile statutare sugereaza mai degraba grija pe care liderii taranisti o au pentru pozitiile proprii în cadrul partidului. Dar chiar si daca, sa zicem, lucrurile nu ar sta asa, rigorismul cu care sunt citite niste norme statutare (si prezentate drept o fatalitate insurmontabila) nu poate fi nici el decât profund contraproductiv. Ceea ce par sa nu înteleaga cei mai multi dintre fruntasii taranisti este ca despre PNTCD în cartile de istorie ar putea sa se consemneze, eventual, daca asta se va întâmpla, doar ca a pierdut în mod lamentabil alegerile din 2000 si în nici un caz ca BCCC a respectat Statutul partidului (chiar daca a facut-o cu religiozitate si cu cele mai bune intentii). (Cotidianul, 27 iunie 2000)

Taranistii: între statut si istorie, articol publicat in anul 2000