Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Precaritatea unor argumente

Nedefinitivate înca si neoficializate, strategiile electorale pentru "generalele" din toamna tradeaza deja o buna parte din intentiile cu care principalii combatanti se pregatesc sa intre în confruntarea de peste câteva luni. Sunt la aceasta ora suficiente motive sa credem ca urmatorul scrutin va fi precedat si el de o campanie predominant negativa. Depunctarea adversarului prin incriminarea lui, cu orice argumente si cu orice pret, va fi mai mult ca sigur preferată, si de aceasta data, actiunii pozitive, destinata eminamente sa propuna solutii si sa-i valorizeze prin ea însasi pe cei care o practica.

PDSR, de pilda, va pedala pâna la satietate pe "esecul catastrofal al actualei guvernari". "Schimbarea schimbarii" va fi, as putea sa pariez, sloganul inteligentei si creativitatii maxime a strategilor partidului. Sigur ca da, chiar daca, ne amintim, în anii în care s-a aflat la putere nu s-a pierdut nici el cu firea tinîndu-si promisiunile facute în alegeri, partidul condus de Ion Iliescu este îndreptatit sa denunte demagogia, dovedita deja, "Contractului cu România". Sau gogosile d-lui Constantinescu despre investitiile straine de 60 de miliarde de dolari. Apropo de asta, în urma cu câteva saptamâni, un analist prestigios si cât se poate de onorabil – caruia îmi e greu sa înteleg cum de a putut sa-i devina mai prieten presedintele decât adevarul – alerta populatia, pe chiar Postul public de televiziune, ca daca PDSR si Ion Iliescu vor câstiga alegerile investitiile straine nu vor mai veni în România. Or, se stie, dupa 1996 investitiile straine nu numai ca nu au crescut, dar au scazut de la an la an, în prima parte a lui 2000 înregistrînd nivelul cel mai de jos din toti anii de dupa 1990. Asadar, revenind, chiar daca este normal ca Opozitia sa faca uz de asemenea argumente, doar ele singure nu vor avea cum sa-i aduca suportul popular necesar câstigarii alegerilor.

De partea cealalta, lucrurile stau, la aceasta ora, înca si mai rau. Doua exemple doar. Este mai bine de jumatate de an de când Comisia Nationala pentru Statistica produce luna de luna, public, bilanturi dintre cele mai optimiste: inflatie scazuta, exporturi în crestere, importuri în scadere, productia industriala în plin avânt samd. Poate omul de rând, are el la îndemâna vreo cale sa conteste chiar si numai un singur procent din cifraraia guvernantilor si statisticienilor lor? Evident ca nu. De altfel pe asta si conteaza autorii bilanturilor. Ceea ce uita ei este doar ca românii au o foarte recenta si neplacuta experienta de acelasi gen. În vreme ce îndurau o viata cum nu se putea mai mizerabila, nu le spunea lor Partidul ca erau toate bune si frumoase si ca se îndeplinea "cincinalul în patru ani si jumatate"? Astazi, spre deosebire de acei ani, nu se mai pretinde doar ca si nivelul de trai este în crestere. Asta este însa si marea problema a alchimistilor de la Statistica si a politicienilor de la guvernare, ca nu pot sa explice oamenilor cum se face ca, în vreme ce balanta comerciala devine tot mai pozitiva, inflatia scade si productia creste, conditiile lor de viata sunt tot mai proaste.

În al doilea rând, pare foarte posibil ca tema "pericolului reascensiunii fortelor postcomuniste" (reintrodusa de liderii Aliantei Civice, cu variatiuni, în arsenalul aliatilor lor) sa nu aiba deloc ecoul scontat. Daca la PDSR, vizat primul de genul acesta de "argumente", se mai ocupa si altcineva decât Gabriel Bivolaru de imaginea partidului, un asemenea "argument" nu va fi foarte greu de contracarat, în sensul ca, de pilda, integrarea euro-atlantica a României depinde în realitate de cu totul alte împrejurari decât cele avute în vedere de etichetari precum aceea amintita aici. Iar lucrul acesta ar putea deveni foarte clar chiar si pentru alegatorul cel mai putin avizat. Pentru el, chiar si declaratiile unor politiceni straini – chiar daca dintre cei mai onorabili, asemeni americanilor Cristofer Smith si David Funderburk – ar putea sa nu treaca cu mult mai mult decât ceea ce sunt de fapt: niste declaratii politice fara semnificatii si consecinte oficiale. A caror valoare este cu totul diferita de aceea ale, sa zicem, prim-vicepresedintelui Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European ("Uniunea Europeana va lucra cu orice guvern liber ales"), directorului pentru România al Bancii Mondiale ("Programele Bancii nu depind de alegeri"), ori comisarului european responsabil cu extinderea UE ("UE nu negociaza cu guverne, ci cu statele" si "Rolul PDSR este deosebit de apreciat în demersurile României pentru integrare"). În aceeasi ordine de idei ar mai putea fi spus si ca, daca Polonia si Ungaria "post-comunistilor" Kwasnievski si Horn au fost primite în NATO, iar România succesorilor anticomunisti ai lui Comeliu Coposu, nu – si nu este deloc sigur ca lucrul acesta o sa se întâmple foarte curând – explicatiile trebuie cautate cu siguranta în cu totul alta parte decât acolo unde suntem somati s-o facem. (Bursa, 24 iulie 2000)


Precaritatea unor argumente, articol publicat in anul 2000