Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Evolutii riscante

Neasteptata si destul de neclara, retragerea presedintelui Emil Constantinescu promitea, din chiar momentele anuntarii ei, sa scada sensibil tensiunea aproape paroxistica pe care confruntarea politica o acumulase în ultimul timp (cu doar cîteva zile mai înainte, liderul unuia din partidele din opozitie avertiza textual: "Vremea confruntarii civilizate a trecut, a venit timpul luptei cu parul"). Si totusi, greu de înteles, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Suporterii presedintelui, mai ales cei din presa, s-au radicalizat înca si mai tare decât pâna atunci si l-au somat în termenii cei mai ultimativi pe Ion Iliescu sa se retraga si el din cursa pentru Cotroceni. De partea cealalta, sinceritatea gestului lui Emil Constantinescu a fost pusa sub un semn de întrebare pe cât de mare pe atât de nesincer el însusi, mi s-a parut, iar opinia publica a fost invitata sa urmareasca cu vigilenta maxima "pasii urmatori ai presedintelui".

Una din primele explicatii pe care seful statului le-a dat deciziei sale a fost aceea ca în lunile care i-au mai ramas din mandat are de gând "sa se angajeze ferm" în tragerea la raspundere a celor vinovati de coruptia generalizata din România, indiferent, a adaugat el imediat, ca printre ei se afla si "fosti participanti la guvernare". Desi nu este exclus ca declaratia sa nu fi avut în vedere neaparat asemenea intentii, adversarii lui Ion Iliescu au salutat în ea calea cea mai sigura de scoatere a fostului presedinte din cursa pentru un nou mandat. Cu un ochi la sondaje si cu unul la calendarul alegerilor, adversarii PDSR par a cere solutii "la minut" în dosare complicate, amânate ani la rând, parca anume pentru alegeri. Voind ca incriminarea penala a lui Ion Iliescu sa survina cât mai curând, ei au trecut la instigarea fatisa a magistratilor. Unii dintre procurorii de la Bucuresti fac deja un spectacol public din instrumentarea dosarelor care îi implica pe principalii sefi ai partidului condus de Ion Iliescu – presupusa încalcare a embargoului impus Iugoslaviei, asa zisul trafic cu afise etc. Concomitent, Curtea Constitutionala este si ea somata sa-si revizuiasca decizia prin care în urma cu patru ani stabilise ca Ion Iliescu mai are dreptul la un mandat.

Este ceva mai bine de un an de când lideri importanti ai principalului partid de la guvernare, PNTCD, au lansat ideea "izolarii PDSR pe scena politica româneasca". Desi nu s-a reusit mai nimic pâna acum – PDSR continua sa conduca autoritar în sondaje, iar PNTCD (si aliatii sai) are probleme dintre cele mai serioase nu doar cu "solidarizarea fortelor de centru-dreapta", dar si cu situatia proprie – proiectul nu a fost abandonat. Dimpotriva, iata, este dublat de tentantia blocarii candidaturii lui Ion Iliescu cu ajutorul Justitiei. Ce pare sa nu sesizeze aproape nimeni în tot acest întreg context este riscul pe care evolutiile de acest gen îl poarta în ele. Între altele, ele sunt de natura nu doar sa exacerbeze patimile din arena politica, dar si sa le transfere la nivelul societatii însasi.

În atari conditii nu este deloc improbabil ca dupa alegerile din toamna, presupunînd ca le vor fi câstigat, Ion Iliescu si PDSR sa se confrunte cu o contestare violenta – poate chiar dincolo de regulile unei societati democratice. Sau, în orice caz, cu o lipsa de solidaritate – decurgînd adesea din cauze care le sunt imputabile, indiscutabil, chiar lor însile – care le va îngreuna pâna la a le face imposibila misiunea guvernarii. Sunt câteva luni bune de când oamenii politici apartinînd actualei puteri (si destui intelectuali solidari cu ei) insista pe faptul ca revenirea la putere a lui Ion Iliescu si PSDR va însemna anularea agendei actuale a politicii externe românesti. Demascarea "tratativelor secrete cu Moscova" (afacerea "Firul rosu") a urmarit sa acrediteze ideea, foarte grava, a atitudinii nesincere si duplicitare a fostei Puteri în raporturile cu Occidentul. O propaganda electorala care frizeaza lipsa de responsabilitate si de logica îi prezinta pe Ion Iliescu si partidul sau drept un pericol, nu atât pentru evolutiile din tara, cât mai ales pentru relatiile României cu Occidentul. Lipsa de raspundere si de logica consta mai ales în aceea ca, în mod fatal, un asemenea mesaj nu are cum sa fie receptat – asa cum s-ar putea crede si, nu stim, poate chiar si asa cum s-ar si dori în realitate – doar de românii cu drept de vot, ci si de comunitatea internationala. Care nu poate sa nu urmareasca cu atentie ce se întâmpla într-una din tarile de care este interesata.

Nu exista practic pagina de ziar, studiou de radio sau de televiziune în care adversarii PDSR sa nu profeteasca, sinistru, ca daca Opozitia va reveni la putere investitorii straini vor parasi imediat, pâna la unul, România. Faptul ca se întelege atât de greu cât de importante sunt pentru raporturile cu comunitatea internationala coeziunea si coerenta fortelor politice este unul din semnele ca în politica româneasca exista o mare problema. Încrâncenarea pe mize derizorii si meschine si, mai ales din cauza asta, riscul ca România sa rataceasca drumul catre lumea civilizata ar putea sa fie o parte a pretului platit daca nu vom fi învatat cât am fi putut sa învatam nici macar din tragedia sârba, atât de recenta, de trista si de apropiata de noi. (Bursa, 31 iulie 2000)


Evolutii riscante, articol publicat in anul 2000