Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Un proiect "social democrat"

Desi a trecut aproape neobservata, fuziunea Partidului Social Democrat Român cu Partidul Socialist al lui Tudor Mohora are cel putin un merit cert, acela de a se fi produs - într-o viata politica atât de pestrita si de agitata, în care asemenea decizii sunt anuntate azi pentru a fi contramandate mâine. PSDR si PS au facut un pas care ar putea sa conteze în evolutiile viitoare din spatiul fortelor de "stânga" si de "centru-stânga". La o zi numai dupa fuziunea cu Partidul Socialist, Alexandru Athanasiu, liderul PSDR, a anuntat, oficial, pasul urmator – discutii "exploratorii" cu PDSR, destinate sa stabileasca daca cele doua partide pot gasi suficiente puncte comune pentru o eventuala colaborare pre si/sau post-electorala. Evenimentul nu a produs nici un entuziasm, dimpotriva chiar. Unii analisti, surprinsi de intempestivitatea lui, l-au dezavuat, mi s-a parut, tocmai pentru ca, mari amatori de profetii confirmate, nu apucasera sa-l anunte ei mai întâi. Victor Surdu, proaspat adjunct al d-lui Athanasiu, a demisionat - facîndu-si înca de a doua zi un alt partid, nimeni nu mai stie al câtelea - "indignat profund" de intentia negocierilor cu partidul "retrograd" condus de Ion Iliescu. "Am demisionat din moralitate" – a declarat el, plin de demnitate. (Un lucru ramâne totusi neclar, de ce PDSR este azi mai retrograd decât în anii în care d-l Surdu era ministru în guvernul pedeserist.) Tot din "moralitate" a fost atacata ideea lui Alexandru Athanasiu si de unul sau doi dintre intelectualii "de dreapta". Este imoral, au spus ei, ca Sergiu Cunescu si Alexandru Athanasiu sa negocieze cu PDSR... uitînd ca înaintasii lor au murit în închisorile comuniste.

Proiectul anuntat de liderii PSDR va avea si în continuare, în mod sigur, numerosi adversari. Luate împreuna, forta si popularitatea interna a PDSR si legitimitatea internationala a PSDR (apartenenta la Internationala Socialista) sunt elemente importante, de care este evident ca adversarii politici au motive sa se teama. Si totusi – sau poate tocmai de aceea – el reclama o abordare cât se poate de atenta. Înainte de toate, prejudecatile ar putea sa submineze bunele intentii. Asta înseamna, de pilda, ca reprezentantii PDSR ar gresi daca s-ar prezenta la discutii, vazînd în PSDR doar un partid care are înca probleme cu pragul electoral. Dupa cum d-nii Cunescu si Athanasiu vor gresi si ei daca la responsabilitatile pe care PDSR le are indiscutabil a si le asuma vor tine sa o adauge neaparat, instigati de intelectualii fitilisti de care am vorbit, chiar si pe aceea a martiriului ilustrilor lor înaintasi. Un parteneriat inteligent, profitabil reciproc, este obligatoriu sa aiba în vedere, în egala masura si din chiar debutul sau, atât punctele forte ale fiecareia dintre parti, cât si pe cele slabe. PDSR va avea cu siguranta de câstigat, de exemplu, daca atunci când va aduce în discutie insuficientele organizatorice ale partidului d-lor Athanasiu si Cunescu va si face ceva pentru ameliorarea lor. Dupa cum liderii PSDR vor fi rezolvat prea putin daca din parteneriatul pe care si-l propun se vor margini sa obtina doar un numar satisfacator de locuri eligibile pe eventualele liste electorale comune, la schimb cu destulele carente pe care partidul d-lor Iliescu si Nastase le are, înca, la nivelul discursului si actiunii sale. Daca tot se întâmpla sa nu fie si ei bântuiti de ideea "izolarii PDSR pe scena politica româneasca" – idee fixa si în voga maxima de aproape un an – liderii PSDR ar putea sa-si propuna un pas în plus, anume sa încerce câteva corectii strict necesare partidului partener.

În perspectiva alegerilor care vin si a unei deloc improbabile participari în comun la guvernare, este cât se poate de evident ca ambele partide – si PSDR si PDSR – au un interes comun în a-si asuma fiecare în parte si amândoua împreuna corectiile de care este nevoie. Faptul ca PDSR a raspuns deja cu solicitudine ofertei pe care PSDR i-a facut-o este, desigur, important. Dar mai important este daca liderii partidului vor întelege ca un parteneriat autentic va fi posibil mai ales în conditiile unei compatibilizari cât mai grabnice si mai de profunzime dintre cele doua formatiuni. Ceea ce pentru partidul condus de Ion Iliescu, desi nu imposibil, nu va fi deloc un lucru simplu.

Apartenenta la Internationala Socialista (la care PDSR aspira cu ardoare de mai multi ani) va face din PSDR, ca vrea cineva asta sau nu o vrea, un partener destul de inflexibil si incomod, a carui vointa nu are cum sa nu fie circumscrisa valorilor si regulilor pe care si le-a asumat, si pe care are a le respecta, odata cu intrarea în organizatia internationala. Prin urmare, daca, pentru a deveni compatibile, cele doua partide vor trebui sa-si revada, de pilda, parte din politicile proprii – cum sigur este cazul celor privind integrarea euro-atlantica, minoritatea maghiara, drepturile si libertatile cetatenesti – primul chemat sa o faca va fi, indiscutabil, PDSR. Iar daca lucrul acesta se va întâmpla, partidul lui Ion Iliescu si Adrian Nastase nu va fi în nici un caz ultimul care va avea de cîstigat. (Bursa, 7 august, 2000)


Un proiect "social democrat", articol publicat in anul 2000