Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Armonii de rang înalt

Se stie, restituirea proprietatilor confiscate de regimul comunist continua sa fie în România una din marile restante ale deceniului post-revolutionar – din pacate, chiar si dupa patru ani de guvernare a partidelor istorice si de prezenta în fruntea statului a reprezentantului lor, Emil Constantinescu. Situatia de astazi este în dezacord atât cu Constitutia României, cât si cu reglementarile internationale în materia drepturilor si libertatilor fundamentale pe care România si le-a asumat ca membra a ONU, OSCE si a Consiliului Europei. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a decis, în aprilie 1997, prin Rezolutia 1123, încetarea conditionata a monitorizarii României. Una dintre cele cinci cerinte formulate cu acea ocazie de forul european era ca "autoritatile sa modifice  legislatia în  domeniul restituirii bunurilor confiscate si expropriate, astfel încât sa se prevada restituirea in integrum sau, în lipsa acesteia, o despagubire echitabila". Ca si marea parte a celorlalte cerinte, si aceasta a ramas si astazi nesolutionata. Motivul invocat cel mai adesea de oamenii politici este acela ca "România nu dispune de resursele necesare despagubirii fostilor proprietari". Însa chiriasii din casele în discutie, ca sa dau un singur exemplu, nu primesc alte locuinte în care sa se mute, desi dupa 1996, în Bucuresti, multe dintre repartitiile taranistului Lis au fost în favoarea unor oameni cu functii importante în cadrul actualei puteri (primarii taranisti Lutu, Chirita, Dinuta, presedintele Curtii Constitutionale, Lucian Mihai, consilierii prezidentiali Dorin Marian, Gheorghe Huiu si multi altii asemenea lor).

Cu ocazia recentei vizite la New York, d-l Constantinescu le-a relatat ziaristilor raspunsul pe care li-l da românilor din Statele Unite care i se plâng ca nu îsi pot recapata nici acum proprietatile. Dovediti o profunda neîntelegere a mecanismelor statului de drept – le-a raspuns el acelor oameni – presedintele nu poate sa dea casele înapoi, pentru ca nu are "prerogativele legale necesare". Dvs, care sunteti cetateni americani, a continuat el, v-ati duce la presedintele Clinton sa va restituie proprietatile? Nu este prima oara când d-l Constantinescu vorbeste în public despre aceste lucruri cu aerul ca spune niste lucruri nu doar din cale-afara de inteligente, dar si care rezolva problema – sau, în orice caz, îl pun pe el în afara acesteia. Ce-ar fi de spus? În primul rând, trebuie amintit ca, în timpul campaniei electorale, actualul presedinte a dat asigurari repetate acestor oameni ca situatia lor va fi rezolvata, ceea ce i-a adus sustinerea lor, în multiple sensuri. Se pune, în aceste conditii, o întrebare fireasca: Daca viitorul sef al statului stia ca nu are "prerogativele necesare", de ce a mai facut promisiunile pe care le-a facut? În al doilea rând, ipoteza cetateanului care ar merge la presedintele Clinton pentru a-i fi respectat dreptul la proprietate nu poate fi, la nivelul de întelegere al unei persoane precum d-l Constantinescu, decât o premisa premeditat falsa, care nu poate sa duca la altceva decât la o concluzie la fel de falsa. Si asta pentru ca presedintele american reprezinta un stat în care dreptul la proprietate este sacrosanct, de sute de ani, nu doar în textele legii fundamentale, dar si în fiecare din deciziile si gesturile conducatorilor si Justitiei sale. În tara în care au fost siliti sa se refugieze acei români – al caror exil continua si astazi, inclusiv din cauza unor atitudini precum aceea a presedintelui Constantinescu – Justitia nu este, ca la noi, o institutie în care peste 75% dintre cetateni declara ca nu au încredere. Iar justitia este, în România, una dintre acele autoritati publice la a carei buna functionare presedintele avea obligatia constitutionala sa vegheze. (Derobîndu-se de orice raspunderi, cu argumentul ca nu are "prerogativele necesare", d-l Constantinescu ar trebui sa nu uite ca din pozitia în care se afla avea inclusiv obligatia "de a veghea la respectarea Constitutiei".) Consilierii prezidentiali americani nu ar primi niciodata case de la primarul din Washington doar pentru ca sunt ce sunt. În sfârsit, statul la al carui presedinte românii din exil nu ar merge, desigur, sa-si ia nu stiu ce proprietati înapoi este unul diferit de cel pe care îl reprezinta d-l Constantinescu, inclusiv prin aceea ca cel dintâi îsi respecta obligatiile asumate prin tratatele internationale la fel de sacrosanct ca si pe oricare norma legala ori constitutionala proprie.

O declaratie de ultima ora a celuilalt sef al Republicii noastre post-comuniste suna asa: "Cei care revendica casele nu stau pe drumuri, fac afaceri si daca câstiga casele, or sa le vânda". Iata ca retragerea lui Emil Constantinescu din cursa prezidentiala pare sa aiba si o parte buna: sa-i fereasca pe votantii adepti ai raptului comunist de o dilema în plus. (Cotidianul, 25 septembrie 2000)


Armonii de rang înalt, articol publicat in anul 2000