Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

O judecata strâmba

Cu mult timp în urma, Tribunalul militar teritorial din Bucuresti l-a condamnat la 10 ani de închisoare si degradare militara pe generalul în retragere Andrei Kemenici, fost comandant al garnizoanei Târgoviste si al unitatii militare în care, între 22 si 25 decembrie 1989, au fost retinuti, "judecati" si executati Nicolae si Elena Ceausescu. Potrivit sentintei judecatoresti, vinovatia generalului consta în aceea ca din cauza unei "decizii proprii confuze", doi dintre militarii trimisi în zecile de misiuni din acele zile si-au pierdut viata. (Timp de mai bine de 8 ani, nimeni nu l-a întrebat nimic pe fostul comandant. Scadenta promisiunii "aflarii adevarului despre revolutie", pe care politicienii de dupa 1996 o facusera în alegeri, se pare ca l-a mobilizat, în 1998, si pe noul sef al Parchetului militar, generalul Dan Voinea.) Pe timpul procesului, generalul Kemenici a negat constant ca ar fi dat ordinele care i se imputa. El a cerut cu insistenta audierea ca martori a unor persoane care puteau sa lamureascâ chestiuni esentiale, neelucidate de procurorii care l-au trimis în judecata. Cererile i-au fost respinse una câte una, iar generalul a fost condamnat pe baza declaratiei pe care a dat-o, la Parchet, soldatul care a împuscat una dintre victime (exista alte indicii ca tot el ar fi împuscat-o si pe a doua). Fostul comandant a contestat aproape integral declaratiile "martorului" si a cerut ca acesta, în viata civila acum, sa fie citat si adus în fata instantei pentru a fi confruntat cu el. Judecatorul, colonelul magistrat Alexandru Sârbu, a admis ca cererea este pertinenta, dar nu i se poate da curs întrucât... "martorul" este de negasit; "Se pare ca a fugit din tara", a conchis el. Si totusi, asta nu l-a împiedicat sa mearga mai departe, si, în final, sa anunte: "În numele legii, Tribunalul condamnă pe inculpat la 10 ani de închisoare, în temeiul articolului cutare si cutare si la degradare militara si interzicerea unor drepturi, în temeiul articolului cutare, alineatul cutare".

"Chiar si în conditiile de atunci" – spune generalul Kemenici, soptit, ca pentru sine parca – "nu puteam sa fiu atât de neatent încât sa-mi omor singur soldatii". "În conditiile de atunci"... Dincolo de litera de lege, care trebuie respectata, fara discutie, îi spune asta ceva domnului judecator? Întelege el ce infern a fost dincolo de aceste câteva cuvinte? Întelege el ce a fost si ce este în sufletul acestui om? Cartea "Ceausescu la Târgoviste: 22-25 decembrie 1989", a lui Viorel Domenico, ar trebui introdusa în lectura obligatorie a magistratilor care îsi iau raspunderea sa judece dosare ca acelea în discutie aici. D-l colonel Sârbu ar fi aflat macar de acolo lucruri pe care nu a avut rabdarea sa le afle, pe timpul judecatii, de la cel pe care l-a condamnat. Pentru ceea ce a facut timp de patru zile la comanda divizionului sau – si despre care vor afla numai aceia care vor vrea cu adevarat sa afle – generalul Kemenici (si o data cu el Armata Româna) merita recunostinta, si nu batjocura noastra.

Se poate, desigur, ca instantele superioare sa revizuiasca sentinta, nedefinitiva, a colonelului Sârbu si a procurorilor generalului Voinea. Se poate însa si ca asta sa nu se întâmple, caz în care generalul Kemenici (si o data cu el Armata Româna) va avea sa mai astepte un timp pâna când i se va face dreptate. Si pâna când intrarea în istorie va depinde doar de ceea ce fiecare a facut cu adevarat, si nu de superficialitatea sau reaua-credinta cu care este judecat de unul sau de altul. (Cotidianul, 2 octombrie 2000)


O judecata strâmba, articol publicat in anul 2000