Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Despre reguli

Descalificarea pe motive de "doping" a unora dintre olimpicii români la Sydney a produs în opinia publica din tara o emotie vie. Retragerea medaliei de aur campioanei absolute Andreea Raducan a fost de departe cazul care a produs cea mai multa tristete. Triumful sportivei venea, binemeritat, din anii în care tânara gimnasta si antrenorii ei au trudit istovitor, cu încrederea ca valoarea si efortul lor vor fi recunoscute. În momentul în care a urcat pe treapta cea mai înalta a podiumului, Andreei Raducan i se facea dreptate. Munca si valoarea îi erau rasplatite. Când, a doua zi, i s-a retras medalia, campioanei i se facea o imensa nedreptate. Fusese cea mai buna si nu înselase cu nimic spiritul Olimpului. Si totusi, decizia responsabililor Comitetului International Olimpic era corecta. Nedreapta cu sportiva (în sensul în care aceasta a fost victima unei greseli a propriului doctor), dar dreapta cu regulile si – numai în aparenta paradoxal – cu acelasi spirit olimpic. Pentru care regulile nu pot fi decât sacre. Greutatea discului este pentru toti discobolii aceeasi si nimic nu se poate negocia. Cursa de maraton masoara 42.195 de metri, nimic în plus, nimic în minus, nimic nu se poate negocia. În aceste conditii, cine ne dadea noua dreptul sa cerem oficialilor olimpici, asa cum am facut-o, ca în cazul Andreei Raducan sa negocieze regula – imperativa si ea, asemeni greutatii discului, a distantei de la maraton etc – dupa care sportivii  care  folosesc  efedrina sunt descalificati? Nimeni, evident. Cu toate acestea, am vazut la o televiziune privata o ancheta în strada în care aproape toti bucurestenii chestionati erau literalmente revoltati de cele întâmplate. "Ni se întâmpla asta pentru ca suntem o tara mica. Da, cred ca este vorba de un complot împotriva României. Nu ne vrea nimeni, domnita, nu stiu de ce, dar nu ne vrea nimeni" – asta au raspuns, cum spun, mai toti bucurestenii. Si totusi, în opinia mea, problemele nu sunt în primul rând la nivelul omului de pe strada. Mentalitatea conspiratiei anti-românesti, a Occidentului nesincer si cu gânduri ascunse, dureaza de decenii. Si nimeni din cei care ar trebui sa o faca nu pare dispus nici astazi sa se bata cu consecintele unei propagande falsificatoare. Uneori, fara sa vrea poate, o continua chiar, într-un fel care nu poate fi explicat în mod rational.

Reportajul din strada venea la capatul unei saptamâni aproape întregi în care lideri de opinie, unii dintre ei intelectuali autentici, au vorbit sau au scris despre marea nedreptate care i s-a facut gimnastei noastre. Altul dintre posturile de televiziune a organizat mitinguri în fiecare din orasele mari ale tarii. Copii, cu pancarte si portrete ale Andreei Raducan, instigati invariabil din spatele camerei de filmat, strigau lozinci pe care era evident ca nu le întelegeau (sau, în orice caz, pe care le primisera de la organizatori). În timp ce corespondentii teritoriali, agitati din cale-afara, mestecau cuvinte goale sau pur si simplu inepte, ca în cazul Iasiului: "Au venit la miting sute de copii, în mare majoritate tineri".

Dar nimic nu poate fi mai trist decât sa constati ca protagonistii relativizarii regulilor sunt chiar intelectualii. În tableta de prima pagina a unui cotidian central, deplângînd "severitatea dogmatica a regulilor anti-dopaj", un cunoscut scriitor [Ana Blandiana-Romania libera] afirma: "Retragerea medaliei unei campioane absolute pentru ca doctorul i-a dat doua tablete contra gripei demonstreaza fragilitatea si, în ultima instanta, inexistenta criteriilor". Iar în saptamânalul unui grup intelectual prestigios [revista 22-GDS]: "Olimpiada de la Sydney a fost asasinata de doua ori. O data în plina defilare a homosexualilor (autorul este un cunoscut fundamentalist anti-minoritar [Traian Ungureanu]) si a doua oara în cursul marelui razboi antidoping". Ca în cel putin unul din exemple nu este nimic accidental ne-o spune o poveste mai veche. Cu un an în urma, unul dintre cei mai îndragiti lideri ai Pietei Universitatii [Vali Sterian] a comis, sub influenta alcoolului, un accident grav de circulatie, în care au murit doi tineri. Pentru ca asa cereau "regulile" procedurii penale, procurorii au dispus arestarea celui în cauza. Decizia a determinat însa un protest insolit din partea unor personalitati publice – între care si scriitorul amintit – lideri, la fel, ai manifestatiei din Piata Universitatii. Asadar, un gest punînd în paranteza atât criteriile legii penale cât si pe cele dupa care functioneaza orice lume normala. Si în urma cu un an, si în aceste zile avem de-a face cu acelasi comportament, chiar daca motivatiile sunt putin diferite: în primul caz, regulile au fost puse în cauza din ratiuni de comuniune nationala, iar în cel de-al doilea, de comuniune a optiunilor politice. Judecînd dupa cele doua gesturi ale sale, pare ca pentru scriitorul despre care vorbesc regulile nu sunt niciodata obligatorii pentru oricine care îndeplineste doua singure si bune conditii - daca e român si anti-comunist.

Se poate, desigur, ca regulile olimpice "antidoping" – si oricare alte reguli – sa fie amendabile. Dar daca este asa, atunci problema este schimbarea regulilor care ni se par amendabile si nu neaplicarea celor existente. Procedînd altfel, riscam ca din cei care respecta regulile sa facem niste raufacatori, iar din cei care le nesocotesc, niste victime. (Bursa, 9 octombrie 2000)


Despre reguli, articol publicat in anul 2000