Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Semnificatiile unui document

La începutul acestei luni, mai precis în data de 4 octombrie, Parlamentul European a adoptat raportul "de tara" pentru fiecare din cele 12 candidate la aderarea la Uniunea Europeana. EcouriIe pe care documentul privind România le-a avut acasa au fost mai mult decât nesemnificative. Se poate ca lucrul acesta sa se fi întâmplat si din cauza ca politicienii, dar si analistii si ziaristii, se afla deja în plina campanie electorala.

Se stie, dupa summit-ul de la Helsinki, de acum aproape un an, Uniunea Europeana a fost de acord ca în negocierile cu România sa fie deschise patru din cele opt capitole propuse de Guvemul de la Bucuresti. Reprezinta lucrul acesta, în sine, un indiciu al stadiului în care tara noastra se afla în drumul ei catre intrarea în Uniunea Europeana? Si da, si nu. Da, pentru ca începerea negocieIilor (chiar si numai cu patru capitole, cele mai putine din toate tarile candidate) constituie o confirrnare cât se poate de neechivoca a faptului ca România este perceputa ca o tara apta, potrivit filosofiei Tratatului de la Amsterdam, sa "promoveze progresul economic si social, principiul libertatii, al democratiei si drepturilor si libertatilor fundamentale". Nu, în masura în care numarul capitolelor deschise negocierii nu are cum sa fie un criteriu ultim al unei judecati de valoare. De altfel, pentru orice tara important ar trebui sa fie nu numarul capitolelor deschise, ci al celor închise (în orice caz, logica forurilor Uniunii Europene este, în acest sens, al deschiderii pentru negociere doar a acelor capitole care au sanse sa fie închise în interiorul unui terrnen "rezonabil").

Doua sau trei chestiuni mi se par foarte sernnificative in legatura cu raportul privitor la România. Mai întâi, la capitolul progreselor facute, este retinuta îndeplinirea - "în termeni generali" - a criteriilor politice. Au fost luate "masurile necesare" pentru a asigura minoritatilor ungara si germana o situatie conforma cu prevederile Consiliului Europei; în timp ce, însa, "mai sunt multe de facut pentru îmbunatatirea situatiei romilor". La acelasi capitol - destul de sarac, iata - mai este notat "rolul stabilizator si constructiv pe care România l-a jucat în timpul conflictului din Kosovo". Apropo, Opozitia va putea, oare, sa explice credibil diferenta dintre retorica favorabila integrarii si critica, foarte severa, cu care, în vara anului trecut, a primit respectivul "rol stabilizator si constructiv"? În ce priveste restantele, prima semnalata este situatia economica, care, citez, este în continuare un motiv de ingrijorare. (Asadar, optimismul d-lui Isarescu si al statisticienilor lui nu este împartasit de parlamentarii europeni.) Forul european cere României "accelerarea ritmului privatizarii". Nici nu se putea altfel, de vreme ce lucrurile stau efectiv foarte rau si, evident, produc consecintele cele mai serioase. În plus, se pare ca datele referitoare la acest capitol, puse la dispozitie de autoritatile de la Bucuresti, fie nu au fost cele mai complete si exacte, fie interpretarea lor nu foarte riguroasa. Statisticile oficiale cele mai recente arata ca, pâna la data de 30 septembrie 2000, a fost privatizat doar 27,5% din întreg patrimoniul statului de la 1 ianuarie 1990, ceea ce vorbeste despre o situatie sensibil mai precara decât aceea din documentatia pe care s-a bazat raportul. Nu este rostul rândurilor de fata sa se opreasca mai mult asupra acestei chestiuni, dar faptul ca, dupa zece ani de "reforma economica" , s-a reusit sa se privatizeze abia o treime din "proprietatea socialista de stat a întregului popor" explica poate cel mai bine de ce calendarul comunitatii europene cu privire la România arata cum arata si nu altfel. În contul acelorasi restante sunt retinute si coruptia, "care submineaza structurile politice si administrative din România" (aici nu mai insist nu doar pentru ca am facut-o cu alte prilejuri, dar si pentru ca formularea Parlamentului European mi se pare suficient de elocventa) si nesolutionarea problemei copiilor institutionalizati. La fel, libertatea presei, în legatura cu care, atentie, Parlamentul a cerut Comisiei Europene "sa monitorizeze îndeaproape situatia din acest domeniu".

Prevenit asupra foarte probabilei schimbari politice de dupa alegerile din noiembrie, Parlamentul European a cerut viitorului Guvern - "imperativ" , nota bene - "sa continue reformele necesare si sa imprime un ritm mai sustinut" procesului de aderare la Uniunea Europeana. Mesajul, imperativ, repet, al forului european are o dubla si evidenta semnificatie: pe de o parte, el conchide in legatura cu situatia din acest moment, "îngrijoratoare", iar pe de alta ia în considerare perspectiva revenirii la putere a actualei Opozitii, perspectiva care pare sa nu dea nici institutiilor europene prea multe motive de optimism fata de cele din ultimii patru ani.

În sfârsit, ar mai fi de observat ca atât rapoartele individuale ("de tara") cât si raportul global (referitor la toate cele 12 tari candidate) individualizeaza România ca o tara cu trei probleme dintre cele mai sensibile: situatia economica, stadiul total nesatisfacator al procesului de privatizare si coruptia. Daca pentru administratia actuala o asemenea "marca" poate sa nu mai fie suficient de relevanta, mai ales din cauza tardivitatii ei, administratia viitoare are în ea o tema fundamentala pentru evolutia Romaniei din urmatorii patru ani. (Bursa, 23 octombrie 2000)


Semnificatiile unui document, articol publicat in anul 2000