Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Un alt abuz al d-lui Basescu

Traian Basescu continua sa-si faca de cap. Nu demult, semnalam ca fostul ministru al Transporturilor a refuzat, în termenii cei mai categorici, sa puna în aplicare o hotarâre judecatoreasca, definitiva, prin care un înalt functionar al Ministerului, pe care l-a dat abuziv afara, era repus în drepturi. Desi de mai multe luni de zile omul s-a plâns celor care prin Constitutie au obligatia de a interveni în asemenea situatii – presedintele României si conducerile celor doua Camere ale Parlamentului – nimeni nu-i da nici macar un raspuns. Necum sa mai ia masurile la care chiar legea fundamentala obliga.

Zilele din urma au consemnat ultima isprava a lui Traian Basescu, o mostra si ea a dispretului ciocoiesc fata de Justitie si de regulile unei societati democratice: primarul general al Capitalei a dat o dispozitie prin care interzice serviciilor de resort ale Primariei sa mai puna la dispozitia instantelor de judecata datele solicitate cu privire la regimul juridic al imobilelor care fac obiectul unor litigii aflate pe rolul acestora din urma. Obligatia primariilor de a pune la dispozitia instantelor asemenea date este prevazuta, în mod imperativ, în chiar Codul de procedura civila. Din pacate, însa, sanctiunea pentru nerespectarea unor obligatii de acest gen a ramas aceeasi, amenda de 3000 de lei, înca din anii în care suma echivala cu circa trei salarii lunare ale unui functionar public de rang înalt. În timp ce astazi, 3000 de lei costa un covrig – pe Selari, e adevarat, cu mac si susan. De altfel, în materie civila, lucrurile stau foarte rau nu doar în situatia amintita: reaua credinta în materie de recuzare este sanctionata, la fel, cu 3000 de lei, martorul care refuza sa se prezinte în fata instantei poate fi amendat cu 500 de lei etc. Apropo, d-le ministru Stoica, reforma Justitiei, de care vad ca în campania electorala faceti mare caz, nu ar fi trebuit sa corecteze si asemenea anomalii? D-l Basescu a interzis chiar si registraturilor sa mai primeasca scrisorile instantelor judecatoresti (un comportament asemanator cu acela la care pâna si adjutantii de la posturile de politie au renuntat de câtiva ani buni). În schimb, a stabilit ca persoanele interesate în obtinerea datelor respective (fostii proprietari, mai ales, în procesele de reconstituire a dreptului de proprietate) trebuie sa se adreseze personal Primariei si sa achite – în afara oricarei dispozitii legale – o taxa de 500.000 de lei. Aici nu pot sa ma fac ca nu-mi aduc aminte campania electorala jenanta pe care Petre Mihai Bacanu si unii dintre colegii domniei sale au facut-o lui Traian Basescu în urma cu nici jumatate de an: "Suntem siguri", a scris profetic Petre Mihai Bacanu, "ca d-l Basescu va fi si un aparator al dreptului de proprietate".

Repet un lucru pe care l-am mai spus nu demult, tolerarea unui asemenea comportament, în primul rând de catre autoritati, dar si de catre intelectualii implicati în viata publica, de catre oamenii de presa s.a.m.d. poate vicia, într-o masura care sa conteze, logica dupa care societatea româneasca tinde sa se reaseze în normalitate. Cât priveste autoritatile, este evident ca atât Prefectura cât si Consiliul General aveau obligatia sa intervina în cazul adus aici în discutie. Însa ce autoritate mai pot avea oameni ca prefectul Ioan Iordan ori adjunctul d-lui Basescu, Catalin Chirita, taranisti de frunte amândoi, sa cenzureze asemenea atitudini, când ei însisi au abdicat demult de la regulile unui comportament integru, pe care si le asumasera la intrarea în viata publica. (Cotidianul, 1 noiembrie 2000)


Un alt abuz al d-lui Basescu, articol publicat in anul 2000