Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Un pas spre normalitate

Este un lucru acceptat unanim, si la noi, ca statutul de "câine de paza public" al presei presupune înainte de orice supravegherea permanent critica a comportamentului partidelor politice si institutiilor democratice. Facînd istorie cu "daca", s-ar putea spune ca, daca dupa revolutie toate institutiile ar fi fost la fel de consecvente cu definitia proprie precum presa, lucrurile ar fi aratat cu siguranta altfel. Subscriu, prin urmare, aproape integral, manierei cât se poate de ofensiva si critica cu care institutiile de presa de dupa revolutie si-au asumat rolul care le revenea. "Aproape integral" înseamna, însa, mai ales aceasta rezerva, ca într-un timp în care, indiscutabil, avea mai multe de criticat decât de aplaudat, presa a scapat din vedere, totusi, si lucruri cu adevarat notabile. Un ultim exemplu, dintre foarte putinele pe care as putea sa le dau, este acela al adoptarii de catre Guvern a Ordonantei 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

Ordonanta, adoptata la sfârsitul lunii august anul acesta si care urmeaza sa intre în vigoare la mijlocul lunii care vine, are o dispozitie "cheie" – foarte fericita ca formulare dar, mi se pare, nu si ca plasare în "dispozitivul" actului normativ, abia în alineatul ultim la primului articol – pe care o reproduc ad litteram: "Orice persoana juridica si fizica are obligatia sa respecte principiile egalitatii si nediscriminarii". Este stiut, în materia drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, Constitutia României este în cea mai mare parte în acord cu standardele lumii moderne. Foarte importanta este în sensul acesta prevederea în conformitate cu care, daca în materia drepturilor si libertatilor fundamentale exista neconcordante între tratatele la care România este parte si legile interne, prioritate au reglementarile internationale. Cu toate acestea, experienta anilor de dupa votarea Constitutiei arata ca distanta dintre normele de drept si realitatea de zi cu zi a fost si continua sa fie înca destul de mare. De-a lungul anilor, o situatie aparte a fost în legatura cu principiul constitutional al "egalitatii în drepturi a cetatenilor" (articolul 16 din Legea fundamentala). Chiar daca pâna astazi s-au facut un numar de pasi în directia eliminarii discriminarilor (mai ales pe criterii etnice) numarul restantelor este înca important (vezi situatia minoritatii romilor, cele tinînd de diferenta de tratament aplicat diverselor comunitati  religioase,  discriminarile pe criteriul orientarii sexuale etc).

Unor asemenea restante si-a propus Ordonanta 137 sa gaseasca solutii. Ordonanta interzice orice discriminare a persoanelor pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala sau apartenenta la o categorie defavorizata. Interdictia discriminarii este opozabila, asa cum am aratat, oricarei persoane, indiferent ca este vorba de persoane juridice sau persoane fizice. Asadar – lucrul acesta este cât se poate de important – actul normativ are în vedere nu doar conduita autoritatilor publice în raporturile lor cu cetatenii, ci si pe aceea a persoanelor juridice de drept privat si, mai mult decât atât, chiar pe aceea a oricarei persoane fizice, a oricarui individ în raporturile cu ceilalti membri ai comunitatii.

Principiul nediscriminarii opereaza, potrivit Ordonantei guvernamentale, în legatura cu practic totalitatea drepturilor si libertatilor fundamentale: de la dreptul la un tratament egal în fata instantelor de judecata la dreptul de proprietate, de la dreptul la munca si la un salariu egal pentru munca egala la dreptul de a avea acces la toate locurile si serviciile destinate folosintei publice. Pentru a da forta si eficienta normelor pe care le instituie, Ordonanta stabileste si sanctiunile aplicabile în situatia încalcarii lor: regula este ca faptele prevazute în cuprinsul actului normativ sunt categorisite drept contraventii (si sunt sanctionate cu amenda contraventionala), cu exceptia acelora care "intra sub incidenta legii penale". O amendare viitoare a Ordonantei va trebui, totusi, sa statueze cu mai multa claritate acest principiu, corectînd inadvertentele actuale, evidente, în care fapte de un pericol social aparte, precum "stramutarea si colonizarea de persoane prin folosirea fortei, în scopul modificarii compozitiei etnice" ori "deportarea" sunt categorisite drept contraventii si sunt sanctionate cu amenda. Totodata, este necesara definirea mai precisa a unor termeni precum "actiuni afirmative" (întelese ca un numar de masuri speciale pe care statul le ia în favoarea grupurilor defavorizate), ori "cerinte si standarde uzuale" specifice unui domeniu sau altul. Dupa cum este evident ca se impune corelarea unor dispozitii ale Ordonantei (prin care, de pilda, organizatiilor de drepturile omului li se atribuie calitate procesuala activa în cadrul unor actiuni judiciare) cu cele ale "dreptului comun", acestea din urma avînd, de regula, o forta juridica superioara celor dintâi. (Bursa, 6 noiembrie 2000)


Un pas spre normalitate, articol publicat in anul 2000