Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Generalii si politica

Un paradox pe care politicienii îl repeta parca anume pentru a-i provoca pe militari spune ca razboiul ar fi prea important pentru a fi lasat pe seama generalilor. Si totusi, enuntul este doar pe jumatate paradoxal de vreme ce, în întelesul lui deplin, razboiul nu este, ca în definitiile simplificatoare, doar un conflict armat, ci unul de natura eminamente politica. Chestiunea raporturilor dintre "civili" si "militari" – de aceasta data, "pe timp de pace" – ar fi trebuit sa fie criteriul prim si al dezbaterii ocazionata de constituirea, recenta, a Asociatiei Nationale a Militarilor din România.

Arhitectura institutiilor constitutionale de dupa revolutie a statornicit în România principiul controlului civil asupra fortelor armate. Controlul parlamentar, prin seful statului (care este si comandant al fortelor armate si presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii) si prin ierarhia de la Aparare, Interne si de la serviciile de informatii sunt, alaturi de alte elemente ale sistemului legislativ si institutional, mecanisme care fac ca rolul fortelor armate sa fie, si la noi, în acord cu logica dupa care functioneaza societatile democratice. Asadar, prima întrebare care trebuia pusa la Bucuresti, în legatura cu asociatia amintita, era aceea despre legalitatea înfiintarii ei. Lucrul acesta neavînd sa însemne, desigur, ca alte întrebari nu-si vor fi avut si ele rostul lor. De altfel, una dintre ele – ce legitimitate avea fiecare dintre cei aproape 30 de ofiteri superiori sa initieze un asemenea demers – a si fost pusa; însa fara ca sa i se dea, mi s-a parut, raspunsul adecvat. Astfel, o parte dintre generalii care au fondat asociatia trebuiau contestati nu pentru ca au detinut nu stiu ce functii politice înainte de 1989 (categoric inferioare, de exemplu, celor care pe d-l Iliescu nu l-au împiedicat, cum stim, sa ocupe atâtia ani la rând cea mai înalta demnitate în stat). Acuzînd în termeni foarte severi starea de precara legalitate din societatea româneasca si coruptia practicata de oamenii politici, domnii generali aveau obligatia sa priveasca mai întâi în ograda proprie. Daca ar fi procedat astfel, ar mai fi putut ei, oare, sa explice credibil pentru care "merite remarcabile", presupuse de legile militare, unii dintre ei sau alti colegi ai lor au primit în fiecare dintre ultimii ani câte o stea de general în plus? Care sunt acele "merite remarcabile" pentru care mai bine de o duzina dintre ei au urcat pâna la gradul cel mai înalt posibil în timp de pace, acela de general de armata? (Culmea absurdului, de câteva saptamâni avem si la politie un "general de armata"...) Se justifica, oare, la efectivele si bugetul armatei, foarte recenta avalansa de zeci de noi generali avansati în grad? Daca nu, lucrul acesta nu este cumva el însusi o forma de coruptie? Sau: în ce fel vor reusi domnii generali sa impuna respectul fata de lege, de vreme ce – voi încerca sa arat imediat – însusi gestul lor sta sub semnul unei nelegalitati patente? În aceeasi ordine de idei, aparitia Asociatiei Militarilor se vadeste o consecinta cât se poate de directa a unor frustrari proprii pe care înaltii ofiteri par ca nici nu si-au propus sa si le disimuleze în vreun fel. "Constatam cu regret" sustin ei chiar în documentele constitutive ale asociatiei, "ca militarii sunt ignorati cu desavârsire, împinsi într-o zona sociala fara importanta, sub pretextul apolitismului institutiilor militare, în timp ce multimea de profitori politici, economici si din zona interlopa se înfiltreza peste tot, inclusiv în sistemul institutiilor militare".

Revenind însa, repet, înfiintarea ANMR – mai precis participarea unor "cadre militare în activitate" la acest act – este în total dezacord cu Legea privind statutul cadrelor militare. Legea stabileste (la articolul 7) ca "profesia de ofiter, maistru militar sau subofiter în activitate incumba îndatoriri suplimentare, precum interzicerea ori restrângerea exercitarii unor drepturi si libertati, potrivit legii". Referindu-se la "dreptul de asociere", aceeasi lege dispune – articolul 28, litera e) – că militarii în activitate se pot asocia exclusiv în organizatii "cu caracter profesional, tehnico-stiintific, cultural, sportiv recreativ". Or, este evident, cele mai multe din obiectivele asumate de initiatorii organizatiei sunt de natura pur politica si, prin aceasta, în dezacord cu legea si menirea militarilor si a institutiilor lor. Reproduc doua pasaje din documentele constitutive ale ANMR: "Asociatia îsi propune sa sensibilizeze acele segmente si structuri ale autoritatii publice care dovedesc lipsa de interes si preocupare fata de (...) ordinea interna si respectul legii"; "Militarii nu pot si nu trebuie sa asiste indiferenti la umilirea sau ignorarea valorilor nationale, la deprecierea continua a calitatii vietii, la cresterea infractionalitatii..." Si exemplele pot continua.

În sfârsit, ar mai fi de observat un lucru, anume ca, desi au procedat nelegal (si chiar si lipsit de inteligenta), nu înseamna ca generalii nu au dreptate în aprecierile pe care le fac cu privire la unele evolutii de actualitate din societatea româneasca (si la responsbilitatile ce se impun asumate în legatura cu ele). Prin urmare, mi se pare ca oamenii politici au un motiv în plus sa ia aminte, cu maxima responsabilitate, la semnificatia unor evenimente precum acela despre care am vorbit. (Lumea libera, 18 noiembrie 2000 si Cotidianul)


Generalii si politica, articol publicat in anul 2000