Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

O cronica a abuzurilor si necinstei

În aprilie 1950, "pentru a lua din mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare", autoritatile comuniste de la Bucuresti au emis Decretul nr 92, cu privire la nationalizarea bunurilor care au apartinut "elementelor mosierimii si marii burghezii". Pe baza acestui Decret, mama cetateanului german de origine româna Alexander Freywald a fost expropriata, printre altele, de un apartament de lux cu sapte camere, situat în plin centrul Bucuresilor. În 1996, doamna Hodos a facut cerere pentru a-si recapata casa, iar în 1998 avea sa moara, fara ca primarul taranist Vladimir Popescu de la sectorul 2 sa raspunda vreodata cererii ei. Fara stirea si acordul fiului mostenitor, ministrul taranist al Lucrarilor Publice Nicolae Noica (var cu cel dintâi) evacueaza casa de cei care stateau cu chirie în ea si o închiriaza pe numele fiicei sale Ruxandra Noica (functionara a Guvernului din care tatal ei facea parte). Alexander Freywald afla de cele întâmplate si protesteaza, însa domnul ministru nu se lasa impresionat si, în 1999, cumpara casa, pe baza nedreptei Legi 112/1995, la un pret de nimic.

Am luat parte recent la o reuniune a Comitetului Român pentru Proprietatea Privata de la New York. Cei prezenti acolo au fost de acord ca "noua" lege a "restituirii proprietatilor", adoptata de curând de Parlament, reconfirma dispretul aproape unanim al politicienilor fata de dreptul de proprietate. Una din observatiile pe care le-am avut de facut în cadrul întâlnirii a fost ca explicatiile situatiei în care s-a ajuns tin într-o masura infinit mai mica decât se crede în general de ideologia fortelor politice de la Bucuresti. În opinia mea, dreptul de proprietate a fost si este sacrosanct numai în masura în care a prezervat si prezerva interesele, privilegiile si confortul material al politicienilor si demnitarilor publici. PDSR, PNTCD, PNL si PD sunt deopotriva autori ai recent votatei legi nu pentru ca ideologiile lor sunt compatibile, ci mai ales pentru ca interesele materiale ale multora dintre politicienii lor sunt practic identice. Investigatiile pe care le-am facut personal de-a lungul timpului dar si cele ale unor ziaristi arata în mod cum nu se poate mai limpede lucrul acesta. Înaltii demnitari taranisti Nicolae Noica, Mircea Ciumara, Ion Caramitru, Radu Vasile, Constantin Dudu Ionescu au "cumparat" case nationalizate, pentru ei si pentru familiile lor, desi istoria si programul de astazi ale partidului lor sunt pledoarii cum nu se poate mai convingatoare pentru respectarea si apararea dreptului de proprietate. Dupa cum abuzurile pe care PDSR-istii si PD-istii le-au facut si ei în materie "locativa" nu se datoreaza deloc faptului ca programele celor doua partide ar prescrie asemenea comportamente.

Dealtfel, nimic nu este mai elocvent pentru tema în discutie aici decât faptul ca cei care au profitat si profita de nedreptatile si abuzurile respective apartin practic tuturor "ideologiilor" politice. Si asta fie ca vorbim de însusirea pe sume de nimic a caselor altora, fie de refuzul de a parasi asemenea case ori de folosirea unor înalte pozitii oficiale pentru a obtine locuinte. Asa se explica de ce într-o cronica a ilegalitatilor, abuzurilor si lipsei de cinste numele tortionarului comunist Alexandru Draghici, fost ministru de Interne în anii cei mai negri ai terorii comuniste, se regaseste alaturi de cel al taranistilor mai vechi ori mai noi precum Mircea Ciumara, Nicolae Noica si Gabriel Tepelea. Asa se explica de ce abuzurile poarta numele unor generatii atât de diferite cum sunt cele ale tânarului primar PDSR de la sectorul 5, Daniel Vanghelie, al proaspatului deputat PDSR (si sef al organizatiilor de chiriasi) Eugen Plesa dar si ale liderilor comunisti ilegalisti Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Manea Manescu, Cornel Burtica sau ale sefilor Securitatii Nicolae Plesita, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad si multi, multi altii. Între cele doua generatii: Viorel Hrebenciuc, Vasile Vacaru, Traian Basescu, Ioan Talpes, Antonie Iorgovan, Sergiu Nicolaescu etc etc. Dupa revolutie, nu a existat practic nici un om politic important – de care ar fi depins în mod esential rezolvarea chestiunii proprietatilor – care sa nu fi fost implicat într-un fel sau altul într-o afacere locativa oneroasa. Presedintele Ion Iliescu si nu mai putin de cinci din cei sapte prim-ministri din acesti ani – Petre Roman, Theodor Stolojan, Radu Vasile, Mugur Isarescu si Adrian Nastase – sunt numai câtiva dintre ei.

Prmarul taranist al Capitalei Viorel Lis s-a plâns în permanenta ca nu are locuinte pentru chiriasii din casele nationalizate (si în general pentru bucuresteni). Cu toate acestea, în anul 1999, aproape 120 de locuinte din totalul de 160 au fost repartizate unor privilegiati: primarii taranisti de sector Catalin Chirita, Ioan Dinuta si Marin Lutu (dupa ce a fost arestat, s-a dovedit ca Lutu mai avea cîteva apartamente si o vila), prim-vicepresedintele taranist Gabriel Tepelea, ministrii taranisti Alexandru Herlea si Radu Sârbu, consilierii presedintelui Emil Constantinescu Dorin Marian, George Huiu si Iustin Tanase, înaltii magistrati Lucian Mihai (presedintele Curtii Constitutionale) si Mircea Criste (procurorul general), ministrii liberali Sorin Pantis si Radu Stroe, fruntasii democrati Simona Marinescu si Alexandru Sassu, adjunctul (si finul) ministrului taranist Constantin Dudu Ionescu, secretarul de stat Liviu Popescu, nepoata ministrului Nicolae Noica, Laura Noica (angajata si ea, ca si fiica ministrului, a Guvernului din care facea parte unchiul sau), sotia ministrului Alexandru Athanasiu, secretara secretarului general taranist al Guvernului Remus Opris, logodnica primarului Viorel Lis si doua prietene ale ei (functionare ale Primariei) etc etc.

Abia iesita pe usa din dos a palatului Cotroceni, d-na Zoe Petre s-a apucat sa scrie la ziare si sa-l moralizeze pe presedintele Iliescu pentru "tezele de la Focsani" si dispretul fata de proprietate, uitînd cu buna stiinta ca administratia Constantinescu a sabotat si ea, aproape la fel ca si cea a lui Ion Iliescu, problema "caselor nationalizate". Uitînd cu buna stiinta de comportamentul abuziv si necinstit, despre care am vorbit aici, al multora dintre camarazii sai politici. Ori al colegilor de la Alianta Civica: Nicolae Noica, Radu Sârbu, Catalin Chirita, Ion Caramitru, Marin Lutu si altii asemenea lor. Cât despre sirul de gafe din textul ineditei ziariste (între altele, la Curtea de la Strasbourg nu a existat niciodata vreun "caz Boerescu"), acum ne explicam mai bine prestatia nu o data lamentabila a celui caruia domnia sa i-a fost vreme de patru ani principal sfatuitor. (Lumea libera, 10 februarie 2001 si Cotidianul)

PS Pe aceeaşi temă se poate vedea şi articolul "Jaf şi nepăsare", pe pagina de Publicistică, 2005.

Notă (decembrie 2007): Dacă mi s-a relatat exact, la data de 15 decembrie 2007, în nu stiu exact ce context, Ion Caramitru a dezmintit, la Realitatea Tv, că ar fi cumpărat vreo casă nationalizată. Si totusi, este absolut sigur, fostul demnitar al Partidului martirilor Maniu si Mihalache locuia si la acea dată - la 18 ani de la "revolutia anticomunistă", deci - într-o casă nationalizată. Iar proprietarii de drept nu-si puteau recăpăta nici atunci bunul de care au fost jefuiti de regimul comunist.


O cronica a abuzurilor si necinstei, articol publicat in anul 2001