Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Mesaje contradictorii

Celor care, la sfârsitul anului trecut, au parcurs capitolul de politica externa din Programul de guvernare al Cabinetului Nastase nu a putut sa le scape un obiectiv formulat pe cât de ambitios pe atât de interesant. "Pentru aderarea la NATO" – era scris în respectivul document – "se va urmari recâstigarea rapida a credibilitatii externe". Spun un obiectiv ambitios si interesant avînd în vedere faptul ca, cu toate excesele cronicarilor proprii, administratia anterioara reusise, ea, sa amelioreze întrucâtva "credibilitatea externa" destul de precara pe care o preluase de la celalalt Guvern al partidului d-lor Iliescu si Nastase. Prin urmare, era efectiv interesant de urmarit – si este, desigur, si în continuare – strategia pusa la punct de d-l Nastase si colegii lui pentru atingerea unui obiectiv, cum spun, atât de ambitios. Din pacate, cele trei luni trecute de la anuntarea Programului de guvernare au fost departe de a fi adus o sporire a credibilitatii României în plan extern, atât de necesara, într-adevar, "pentru aderarea la NATO". Dimpotriva, un numar de gesturi si de decizii la nivelul partidului majoritar au constituit tot atâtea mesaje de sens contrar.

O astfel de decizie a fost aceea de a-l desemna ca presedinte al Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informatii Externe pe Ristea Priboi, fost ofiter al Directiei de Informatii Externe a Departamentului Securitatii Statului (pâna în 1989 el "se ocupase" de colaboratorii postului de radio Europa libera). Investigatiile ziaristilor au aratat ca în anii din urma d-l Priboi a fost unul din oamenii cei mai apropiati ai actualului premier. Întrebat despre aceasta situatie, Adrian Nastase a raspuns - într-un ultim moment, atunci când nu a mai putut sa-i evite pe ziaristi - ca ar fi vorba doar de un pretext inventat de adversarii politici ai PDSR. Evitînd însa sa se refere, concret, la contestatiile care se aduceau fostului ofiter. Dar premierul nu a raspuns nici unui alt repros de acelasi gen care i se facuse cu foarte putin timp înainte, anume ca l-a desemnat drept "consilier pe probleme speciale al primului ministru" pe generalul în rezerva Constantin Silinescu. Generalul a fost si el un agent al spionajului lui Ceausescu, iar în ultimii ani, ca si Ristea Priboi, un apropiat al d-lui Nastase.

Un alt exemplu, numirea senatorului Radu Timofte în functia de director al Serviciului Român de Informatii. Despre d-l Timofte s-a afirmat în mai multe rânduri ca ar fi avut legaturi cu KGB. Au facut-o în special parlamentarii George Serban si Radu F Alexandru. D-nii Serban si Alexandru, care este clar ca nu se numara printre cei mai responsabili cu afirmatiile pe care le fac, nu si-au probat acuzatiile. În acelasi timp însa nici cel vizat de acuzele lor nu le-a infirmat credibil. Ceea ce, într-o logica normala, ar fi trebuit sa determine partidul majoritar si pe seful statului sa ezite sa faca o astfel de nominalizare, de natura sa puna conducerea principalului serviciu de informatii al tarii sub un serios semn de întrebare (cu consecinte evident mai grave decât cele suportate de reputatia privata a d-lui Timofte). Apropo de reputatia d-lui Timofte, trebuie spus ca într-un alt caz, anterior, fruntasul pedeserist a mers "pâna în pânzele albe" si a obtinut condamnarea penala a unui ziarist care îi adusese o acuzatie infinit mai putin grava decât cea în discutie aici (obtinerea, ca parlamentar, a unor avantaje materiale minore de la o societate comerciala din circumscriptia electorala pe care o reprezenta). Cazul respectiv, al ziaristului Ionel Dalban, este cel în care România a fost condamnata de Curtea de la Strasbourg pentru violarea libertatii presei. Întrebarea care se pune de la sine, deci, este de ce, daca se stia nevinovat, demnitarul pedeserist nu a fost si acum la fel de bataios în a-si pleda nevinovatia si a obtine sanctionarea detractorilor sai? Mai ales ca acuzatia de a fi fost colaborator al KGB nu e totuna cu aceea ca ai folosit în interes personal unul dintre autoturismele unei întreprinderi de la Roman. Desigur, cineva ar putea sa spuna: si daca "colaborarea cu KGB" a lui Radu Timofte a tinut exclusiv de contextul anului 1989 si de ceea ce trebuia facut pentru ca Ceausescu sa fie înlaturat? Observatia nu este, evident, fara rost. Problema este însa în ce masura lucrurile stau riguros asa si daca da în ce masura este posibil sa se evite compromiterea credibilitatii interne si externe, prin aceasta, a unor institutii importante ale statului.

Probleme a ridicat si numirea lui Ioan Mircea Pascu ca ministru al Apararii. Despre d-l Pascu s-a scris nu o data în ultimii ani ca înainte de 1989 ar fi fost ofiter acoperit al DIE iar dupa revolutie a avut "interdictie de viza" în Statele Unite ale Americii. În sfârsit, este de amintit vizita inedita pe care a facut-o în capitala Irakului, la mijlocul lunii trecute, grupul de cinci parlamentari români – trei apartinînd PRM si doi PDSR (numai întâmplarea a facut ca domnii parlamentari sa paraseasca Bagdadul cu putin înainte sa înceapa sa cada proiectilele Pentagonului).

Iata, deci, un numar de fapte în dezacord flagrant cu mesajele cuprinse în programele noii administratii. Este evident, suspiciunile în legatura cu cei numiti sa conduca armata si serviciile de informatii nu pot fi o împrejurare apta sa "recâstige rapid credibilitatea externa a României". Un presupus colaborator al KGB ori un agent al spionajului comunist, fidel regimului pâna la capat, nu vor putea fi niciodata considerati parteneri adevarati, cu care omologii lor occidentali sa poata stabili relatii de deplina încredere. Oare nu înteleg liderii PDSR lucrul acesta? Experienta ultimului deceniu ne arata ca, dincolo de retorica, Ion Iliescu a facut tot ce a putut ca sa saboteze parteneriatul si integrarea euro-atlantica. În ce-l priveste, deci, lucrurile sunt clare. Ce se întâmpla însa cu Adrian Nastase (prim-ministru, astazi, si lider al partidului de guvernamânt)? Felul în care el se face ca nu întelege cazul Priboi si consecintele lui, ori tacerea deplin suspecta cu care "a raspuns" obiectiilor vizîndu-i pe Radu Timofte, Ioan Mircea Pascu, generalul Silinescu, parlamentarii proprii plecati în vizita la Bagdad etc este, în opinia mea, un motiv serios de îngrijorare. În orice caz, este obligatoriu sa se tina în minte toate câte s-au întâmplat în timpul foarte scurt de când d-l Nastase detine cele doua pozitii importante în ecuatia interesului nostru national; calendarul extern tot mai strâns este posibil sa aduca în lunile care vin clarificari definitive. (Lumea libera, 24 februarie 2001 si Cotidianul)


Mesaje contradictorii, articol publicat in anul 2001