Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Justitia – o problema

Imediat ce a fost instalat în functie, procurorul general Joita Tanase a decis, cum se stie, suspendarea executarii pedepselor la care generalii Stanculescu si Chitac fusesera condamnati definitiv, sub administratia precedenta, de Curtea Suprema de Justitie. ("Suspendarea executarii pedepselor" pare mai mult o formulare ironica de vreme ce d-l Chitac a evitat încarcerarea "din motive medicale" iar d-l Stanculescu s-a sustras plecînd pur si simplu din tara.) Asadar, schimbarea politica abia produsa va aduce cu ea, foarte probabil, si revizuirea acestei sentinte judecatoresti definitive. Poate cineva sa creada ca decizia noului procuror general este altceva decât o urmare a unei comenzi politice? A uitat cineva contestarea deschisa si foarte dura (si inacceptabila într-o lume normala) cu care Ion Iliescu si PDSR au întâmpinat sentinta judecatoreasca pe care procurorul general numit de ei anunta astazi ca îsi propune s-o desfiinteze?

Evolutia Justitiei în anii de dupa revolutie explica în buna parte starea de lucruri cu care România se confrunta astazi. Desi cât se poate de evident, lucrul acesta s-a spus, însa, de prea putine ori pâna acum. Iar asta si pentru ca principiul – esential, desigur, în orice stat de drept – dupa care magistratii sunt independenti si se supun numai legii a fost citit adesea inadecvat. O retrospectiva a anilor de dupa revolutie ne arata ca prin prestatia sa Justitia s-a situat nu o data foarte departe de definitia proprie. Si totusi, mai ales din cauza citirii inadecvate, cum spun – cu crispare si precautii în plus, nejustificate – a principiului suveranitatii magistratilor, despre situatia aceasta s-a vorbit cu totul insuficient. Evident, un inventar complet este greu de facut aici, în numai câteva rânduri. În orice caz, faptul ca dupa 1989, din motive care impun o discutie separata, judecatorii si procurorii nu au folosit conditiile libertatii si ale noului context constitutional pentru a se emancipa cu adevarat, pentru a deveni cu adevarat independenti si supusi în mod efectiv numai legii, este o prima constatare care trebuie facuta. Eliberati de teama permanenta de furia vreunui stab de la CC sau de la judet, de sicanele Securitatii si Militiei, magistratii aveau conditiile necesare sa-si asume statutul care le era rezervat. Din pacate, însa, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Si asta si pentru ca frica de Partid, de Securitate si Militie a fost înlocuita nu o data de oportunismul cel mai pur, de tentatia bunei situari sociale si a confortului material propriu.

Stiu bine maniera descalificanta în care procurorii Parchetului General au absolvit de orice raspundere demnitarii guvernamentali care comisesera grave abuzuri în celebrul dosar al vilelor de protocol. Stiu bine de ce de peste patru ani aceiasi procurori nu fac ceea ce ar trebui sa faca în dosarul flotei maritime. Dupa cum oricine stie de ce pentru marile escrocherii SAFI, Caritas si FNI nimeni nu a fost si nu va fi tras la raspundere. Devalizarea de miliarde de dolari a bancilor a ramas si ea nesanctionata. Unica vinovatie pe care magistratii au reusit s-o stabileasca pentru "mineriade" este aceea a lui Miron Cozma. Cercetat timp de patru ani, sub administratia precedenta, pentru ilegalitatile din dosarul "Albumul", fruntasul PDSR Viorel Hrebenciuc este achitat acum de noul procuror general numit de Ion Iliescu si PDSR. Informatii de ultima ora indica faptul ca în scurt timp vor urma noi achitari, cu nimic mai putin spectaculoase. În plus, exemplele ne învata ca lucrurile ar putea sa se repete aidoma daca peste patru vor reveni la guvernare cei de dinainte.

Prin natura preocuparilor pe care le am, în ultimii ani am intrat în contact cu un numar foarte mare de detinuti. Cunosc bine severitatea cu care magistratii nostri pedepsesc pâna si cele mai marunte fapte ale oamenilor de rând. Confirm, deci, nu este o legenda ca pentru furtul unui sac de porumb ori al câtorva gaini sunt oameni care fac ani buni de închisoare. M-am întrebat si continuu sa ma întreb daca judecatorii si procurorii nostri chiar traiesc cu constiinta profesionalismului si respectului fata de deontologia misiunii lor atunci când stiu ca pentru un sac de porumb sunt oameni care fac închisoare iar pentru furtul a miliarde de dolari din banul public – adesea cu complicitatea unor înalti demnitari ai statului – nu raspunde nimeni. În timp ce înalti demnitari si functionari ai statului delapideaza, sfideaza legea si se poarta abuziv, condamnati sunt, în dispretul oricaror norme ale lumii civilizate, ziaristii care scriu despre asta. Tot astfel, nesocotind obligatiile pe care România si le-a asumat ca membra a Consiliului Europei, ca si jurisprudenta lipsita de echivoc a Curtii Europene, multi magistrati dau sentinte care valideaza confiscarile abuzive ale proprietatilor de dinainte de 1989 (ne amintim, între altele, valul de recursuri în anulare initiate de procurorul general Nicolae Cochinescu si admise de judecatorii instantei supreme, în urma celebrelor "directive de la Satu Mare" ale presedintelui Iliescu). Politizarea actului de justitie si abdicarea multor magistrati de la regulile unui comportament integru sunt chestiuni de o gravitate fara egal. Legea pentru organizarea judecatoreasca stabileste foarte clar, printre altele, ca, asimiliat fiind magistratilor, ministrului Justitiei "îi este interzis sa faca parte din partide politice, sa desfasoare activitati publice cu caracter politic ori ca în articolele si interventiile lui sa se pronunte cu privire la problemele curente de politica interna". Ca sa ne referim la un singur exemplu, poate fi imaginata o nesocotire mai crasa a legii decât mandatul eminamente politic al fostului ministru Valeriu Stoica, prim-vicepresedinte PNL si unul dintre cei mai pasionati politicieni ai ultimilor patru ani? Presa a scris ani la rând despre bunastarea mai mult decât suspecta a multor judecatori si procurori (un jaf recent la domiciliul unei judecatoare din Bucuresti a avut relevanta lui pentru ceea ce spun, hotii multumindu-se doar cu bunurile cele mai la îndemâna si mai "mobile" din casa magistratului, în valoare de circa un miliard de lei – valuta, ceasuri Rolex, bijuterii etc).

Toate acestea nu pot sa nu conteze inclusiv în perceptia publica despre Justitie. Încât nu este nimic surprinzator ca una din ultimele investigatii sociologice indica un nivel extrem de ridicat, de circa 75%, al neîncrederii populatiei în aceasta institutie. O Justitie independenta si impartiala ar fi fost lucrul poate cel mai necesar societatii românesti a ultimului deceniu. Ea ar fi facut posibila nu doar reconstructia temeinica a tuturor celorlate institutii, dar si functionarea neviciata de coruptie si infractionalitate a economiei. Cât despre coruptia din administratia publica – pe care magistratii erau primii chemati s-o combata – aceasta a ajuns sa constituie mai nou o tema de preocupare pâna si la nivelul Aliantei Nord-Atlantice, o tema de natura sa compromita continuarea parteneriatului si perspectivele integrarii. (Lumea libera, 24 februarie 2001 si Cotidianul)


Justitia – o problema, articol publicat in anul 2001