Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Armata, incotro?

Au fost destui cei care au vazut in numirea d-lui Gheorghe Tinca la conducerea Ministerului Apararii o sansa in plus pentru consolidarea prestigiului armatei. Se spera totodata ca in acest fel va fi si la noi intregit unul din standardele democratiei contemporane - instituirea controlului societatii civile asupra sistemului militar. O asemenea speranta avea sa-i consoleze pana si pe cei care regretau despartirea de fostul ministru, militarul de cariera Niculae Spiroiu. Din pacate, insa, asteptarile care s-au confirmat si in cazul acesta au fost cele mai putin optimiste, ale celor care vorbeau de pericolul ca partidul de guvernamant, cu cunoscutul sau apetit hegemonic, sa caute sa-si subordoneze intereselor proprii pana si armata.

Ne amintim ca intr-un timp scurt, imediat dupa investire, d-l Tinca a avut, personal ori prin purtatorul de cuvant, numeroase intalniri cu presa. Multi jurnalisti si observatori ai vietii publice se bucurau atunci ca secretomania cazona fusese abolita, in sfarsit, de insusi ministrul Apararii. In realitate insa, in dosul unei transparente simulate in buna parte lucrurile stateau destul de diferit de declaratiile oficiale.

S-a ajuns azi la cea mai pronuntata involutie a sistemului militar de dupa 1989. Iar cand spun asta pretind ca inca mai am proprietatea termenilor si simtul masurii. D-l Tinca a preluat, fara discutie, o parte a actualei situatii de la predecesorii sai. Jumatatile de masura, uneori obstructiile puterii, alteori chiar lipsa de vointa a fostilor ministri explica, fie si numai partial, aceasta mostenire. Peste ea s-a suprapus, insa, in ultimul timp, intr-un mod absolut nefericit, un mandat, cei al d-lui Tinca, grevat de cele mai serioase servituti de partid.

Cu toate acestea, atunci cand vorbeste de actuala stare de lucruri din armata, conducerea Ministerului se dovedeste incapabila sa depaseasca, sa fiu iertat, stereotipia si nesinceritatea bilanturilor din trecut. Despre pregatirea de lupta ni se spune invariabil ca "rezultatele obtinute sunt corespunzatoare etapei si obiectivelor instructiei", iar "starea si practica disciplinara se situeaza, in general, la un nivel corespunzator, neexistind fenomene care sa influenteze capacitatea de lupta a unitatilor si subunitatilor". Am reprodus din ultimul numar al oficiosului "Armata Romaniei". Asadar, pentru conducerea M.Ap.N. catastrofele aviatice, dezertarea soldatilor inarmati, numarul nepermis de mare de morti in serviciul de garda ori starea de nemultumire tot mai cuprinzatoare din cazarmi nu sunt "fenomene care sa influenteze...". Mai mult, in loc sa mearga la cauzele problemelor, d-l ministru Tinca a gasit de cuviinta sa interzica militarilor sa se mai adreseze presei civile. Trecind peste faptul ca o asemenea decizie ar putea avea chiar efecte contrare, sporind si mai mult nemultumirea militarilor, ea este si perfect neconstitutionala in sensul ca "exercitiul, unor drepturi sau al unor libertati (asadar si al libertatii de exprimare, in discutie aici) poate fi restrans numa prin lege".

Armata are in momentul de fata, dupa mine, doua probleme destul de serioase: una de constiinta, de criza a ei, si alta tinind de conditiile materiale. In primul caz am in vedere politizarea fortata tot mai accentuata a procesului formativ-instructiv. Sunt de catva timp in posesia unei statistici cu privire la ofiterii din "nomenclatorul" fostului Consiliu Politic Superior al Armatei (C.P.S.A.) si din cel al Directiei a IV-a (de Contrainformatii Militare) a Securitatii. Stiu si cei mai putin familiarizati cu realitatile militare ca pana la Revolutie, prin C.P.S.A. si Directia a IV-a, regimul comunist tinea armata sub un control politic foarte sever. Astazi, 82% din ofiterii primei categorii si 75% din cea de-a doua detin functii mai mari decat pana in decembrie 1989, iar ponderea lor in conducerea Ministerului - lucru de neimaginat cu cateva luni in urma - a ajuns la 63%. Asa se si explica de ce, mai cu seama dupa venirea d-lui Tinca la Minister, unitatile sunt supuse unei intense propagande in favoarea Puterii si ostile Opozitiei. Surpriza mare, chiar foarte mare pentru inspiratorii acestor adevarate campanii, consta in rezistenta de care au inceput sa se loveasca indeosebi in unitatile operative.

Cu putin timp in urma, de exemplu, compartimentul de educatie si cultura din Minister a fost nevoit sa renunte, datorita reactiei din unele unitati in care fusese initiata, la o tema care urmarea sa acrediteze intre altele si ideea ca nici chiar armata regala nu s-ar fi opus alungarii din tara, in decembrie 1947, a Regelui Mihai - sanctionind in acest mod, se spunea, "tradarea maresalului patriot Antonescu". Lasind la o parte ca istoricii d-lui Tinca se fac ca nu stiu ca la sfarsitul lui 1947 armata era deja epurata de elementele necomuniste (epurare pe care Lucretiu Patrascanu o incepuse inca din septembrie 1944), nu poti sa nu te minunezi ca militarii au ajuns din nou sa invete istoria de la masluitorii ei. Din fericire insa, iata, in cazarmi minciuna a inceput sa fie infruntata deschis, iar in cazul amintit aici se pare ca riposta a fost fara precedent.

Insatisfactia ofiterilor si subofiterilor are in vedere si statutul ierarhiei militare superioare. Comandantul fortelor armate, presedintele lliescu, este tot mai mult perceput ca principalul raspunzator de adancirea discordiei nationale, cauza esentiala, in viziunea multor militari, a crizei societatii romanesti. In al doilea rand, suspiciunea ca actualul ministru a apartinut Securitatii tinde sa se transforme printre militari intr-o certitudine, intretinuta mai ales de faptul ca, dupa o declaratie initiala destul de criptica, d-l Tinca a facut din biografia sa un subiect tabu. Armata nu poate uita umilintele la care Securitatea a supus-o, nu o data, in anii comunismului. Si, lucru de inteles, nu vrea sa mai ajunga inca o data la cheremul ei.

In sfarsit, austeritatea aberanta la care este obligata este cea de-a doua mare problema a armatei. Saracia financiara si materiala impune comandantilor de unitati si subunitati cele mai serioase derogari de la rigorile procesului de instructie. Serii intregi de tragatori cu armamentul de pe tanc si TAB, de pilda, se lasa la vatra neinstruiti, din lipsa carburantilor. In timp ce d-l Tinca ne asigura ca "rezultatele sunt corespunzatoare etapei". Dansul este, de altfel, unul din cei doi ministri care nu a avut nici o obiectie la bugetul repartizat.

Si eu stiu ca suntem saraci, desi puteam sa nu ajungem, cum am ajuns, in sapa de lemn. Insa este o iresponsabilitate sa aloci, ca in acest an, aproape cat ai alocat armatei, pentru trupele speciale de aparare a Presedintiei (S.P.P.) si pentru nu mai putin de cinci servicii secrete de informatii - S.R.I. si cate unul la externe, interne, M.Ap.N. si Guvern. Secretarul american al apararii, in vizita de cateva ceasuri de la Bucuresti, a gasit ca in Romania "reforma armatei este substantiala". D-l Tinca s-a bucurat degeaba, de fapt n-a pacalit pe nimeni. Complicatiile din zona fostei U.R.S.S. favorizeaza declaratiile de circumstanta. Chiar si cand sunt foarte interesati de pozitia ta geografica oficialilor straini nu ajunge sa le spui: suntem pentru intrarea in N.A.T.O. Acolo, chiar daca in vizita asta nu ti s-a mai amintit, poti ajunge doar cu o armata instruita si bine inzestrata. Si nu cu detasamentele paramilitare de la Cotroceni. (Romania libera, 25 iulie 1994)


Armata, incotro?, articol publicat in perioada 1990-1998