Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Basarabia si noi

Cu numai câteva exceptii notabile, comentatorii politici de la Bucuresti au abordat rezultatele alegerilor recente din Basarabia dintr-o perspectiva eminamente ideologica. Printr-un rationament ce mi s-a parut destul de simplificator, victoria clara a Partidul Comunist condus de Vladimir Voronin (care a obtinut mai bine de doua treimi din mandatele Parlamentului de la Chisinau) a fost atribuita mai ales nostalgiei celor de peste Prut dupa anii comunismului si tutela Moscovei. Aproape unanime au fost si previziunile facute – Basarabia se va îndeparta de România si se va apropia de Rusia. Titrînd "Adio Basarabia", unii ziaristi au gasit chiar ca o Federatie Rusia-Belarus-Republica Moldova nu este deloc un lucru improbabil.

Si totusi, în realitate lucrurile par sa stea destul de diferit de ceea ce s-a putut vedea de la Bucuresti. Înainte de toate prin aceea ca votul moldovenilor a fost unul ideologic într-o masura categoric mai mica decât se crede. Optiunea pentru comunistii lui Voronin nu a fost o optiune pentru doctrina comunista. Ea nu a fost, în sine, un vot împotriva valorilor democratiei ori economiei de piata. (Ceea ce, desigur, nu înseamna nici ca trebuie sa credem ca dupa un deceniu de deziluzii retorica despre aceste valori mai poate sa produca dincolo de Prut vreun mare entuziasm.) În sfârsit, cine se uita atent la structura pe categorii de vârsta, de nivel de instructie si nationalitate a celor care s-au prezentat la urne poate sa constate cu usurinta ca votul de la sfârsitul lunii trecute nu are nici semnificatia unei optiuni în plus pentru apropierea de Moscova (si cu atât mai putin pentru îndepartarea de Bucuresti).

Maniera complet neglijenta în care România a tratat dupa 1989 chestiunea Basarabiei include si ceea ce, cu foarte rare exceptii, (nu) a facut presa de dincoace de Prut. Înteleg prin asta inclusiv absenta cvasitotala din presa noastra a principalilor oameni politici de la Chisinau; în ani de-a rândul în care prima pagina a multor ziare a fost ocupata aproape cotidian de starletele televiziunilor de la Bucuresti, de lenjeria intima si de viata lor amoroasa, de Fane Capatâna ori de gainile nascatoare de pui vii. Daca lucrurile ar fi stat diferit, probabil ca am fi putut sa întelegem si sa întâmpinam altfel o realitate fata de care nu aveam dreptul sa fim indiferenti. Un interviu pe care un ziar central s-a îndurat sa îl ia liderului crestin-democrat Iurie Rosca confirma din plin, cred, afirmatia pe care o fac.

Întrebat cum îsi explica rezultatul ultimelor alegeri, presedintele Partidului Popular Crestin Democrat (singurul partid pro-românesc si european care a reusit sa intre în Parlament) vorbeste mai întâi despre greutatile – "cumva obiective" – ale perioadei de tranzitie. Saracia, spune el, "a fost principalul agent electoral al comunistilor basarabeni". În al doilea rând, prestatia la guvernare a multora dintre politicienii "care au pretins ca reprezinta fortele democratice si reformatoare", prestatie care a afectat perceptia multor alegatori despre rostul reformelor economice si democratice. Apoi, faptul ca în Moldova circa 800.000 de persoane cu drept de vot sunt pensionari, care în mod traditional voteaza cu partidele de stânga, în timp ce în jur de 600.000 de tineri se afla la munca în afara tarii. "Or", explica Rosca, "acestia sunt votantii dreptei si ai optiunii pro-europene. Dar ei nu sunt acasa. Satele sunt pustiite, populate mai ales de batrâni si de copii". De ce au esuat partidele de dreapta? "Formatiunile lui Snegur, Diacov si Matei s-au prabusit în urma hotiei si abuzurilor pe care le-au practicat aflîndu-se la guvernare. Vârfurile lor s-au împotmolit într-o multime de cazuri grave de coruptie si delapidare a banului public. Toate aceste partide nu au alta motivatie a existentei lor decât dorinta de a parveni si de a ajunge în Parlament spre a-si rezolva niste interese strict personale sau de grup". (Apropo, unde-om mai fi auzit noi, Doamne, de lucruri de felul acesta?) În sfârsit, Iurie Rosca explica si de ce anume crede el ca exagereaza cei care lanseaza astazi lamentatii de genul Adio, Basarabia: "Orice apropiere fata de Rusia ar putea sa catalizeze miscarea de eliberare nationala si procesele democratice din Republica Moldova. Oricât de dogmatic ar parea, Voronin nu este chiar atât de primitiv încât sa afiseze o ostilitate si agresivitate fatise împotriva României. Va cauta si el sa mentina anumite aparente, firesti pentru o formatiune statala care, întâmplator, se învecineaza cu România". Iata, deci, un numar de explicatii credibile, pe care nu este deloc exclus ca viitorul sa le valideze într-o masura sensibil mai mare decât am putea noi crede astazi.

Si totusi, dintr-o decenta care s-a dovedit deja ca face mai mult rau decât bine, Iurie Rosca evita sa vorbeasca ceva despre dezinteresul cras al celei mai mari parti a clasei politice si a intelectualitatii din România fata de ceea ce se întâmpla de mai bine de un deceniu dincolo de Prut (vazînd ca nu e nici cine stie ce de profitabila electoral, politicienii din "Patria Muma" au renuntat de câtiva ani buni pâna si la retorica, avântata, a solidaritatii cu "Fratii Nostri Basarabeni".) În putine alte chestiuni clasa politica postcomunista a fost mai consecventa în esec ca în cea despre care discutam. În urma cu cinci sau sase ani, referindu-se la felul în care fusese tratata aceasta tema în perioada imediat urmatoare alegerilor din mai 1990, Adrian Severin facea cunoscut ca optiunea pentru "integrarea" Basarabiei a majoritatii membrilor Guvernului Roman" s-a frânt în coliziunea cu punctul de vedere al Ministerului de Externe condus de Adrian Nastase, care, la rândul sau, si-a gasit un sprijinitor eficace, daca nu chiar un inspirator, în persoana presedintelui Ion Iliescu". Este evident ca Adrian Severin, el însusi membru al Guvernului Roman, vorbeste în cunostinta de cauza. Evident este, la fel, si ca bazele politicii gresite fata de Basarabia au fost puse atunci, în anii despre care vorbeste d-l Severin. Din pacate, însa, aproape la fel de evident este si ca anii care au urmat nu au adus schimbarile de care ar fi fost atâta nevoie. (Lumea libera, 17 martie 2001 si Cotidianul)


Basarabia si noi, articol publicat in anul 2001