Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Rosturi neglijate

Un incident petrecut saptamâna trecuta în lumea presei are câteva semnificatii despre care mi se pare ca merita vorbit. Clubul Român de Presa, o organizatie cuprinzînd o parte a institutiilor de presa, a contestat în termeni severi legitimitatea Agentiei de Monitorizare a Presei, de pe lânga saptamânalul "Academia Catavencu", de a monitoriza activitatea ziaristilor din România. "CRP", se spune în comunicatul dat publicitatii, "nu a autorizat amintita Agentie sa monitorizeze institutiile de presa din componenta sa si va înstiinta institutiile internationale că informatiile care ne privesc le pot obtine direct de la noi, si nu prin intermediari". Gestul CRP a survenit în legatura cu o finantare pe care "amintita Agentie" viza sa o obtina de la USAID, o institutie guvernamentala americana (în ultimii doi ani, banii venisera mai ales de la Freedom House si Fundatia pentru o Societate Deschisa).

O prima problema care se pune aici este daca protestul ziaristilor din CRP este el însusi "legitim". Eu cred ca raspunsul este negativ. Si asta pentru ca atât timp cât nu este în dezacord cu legea si cu regulile deontologiei jurnalistice – si pâna acum nimeni nu a facut vreo dovada de sens contrar – activitatea unui organism precum Agentia de Monitorizare a Presei nu poate fi interzisa în nici un fel. Dealtfel, este si usor neclar de ce protestul CRP survine numai acum, la multi ani de când Agentia functioneaza fara a o fi contestat cineva. Asadar, este evident, o asemenea contestare nu poate fi acceptata. Mai mult chiar, atâta vreme cât organizatiile ziaristilor nu au convenit si nu au pus la punct ele însele mecanisme proprii de autocontrol – si la noi este clar ca asemenea mecanisme nu exista, efectiv si eficace – faptul ca un grup de ziaristi îsi propune sa monitorizeze presa nu poate fi decât salutar. Iar asta cu atât mai mult cu cât la nivelul CRP patronii presei au facut nu o data întelegeri dincolo de regulile unei societati deschise (de exemplu: ziaristii unei institutii de presa sa nu faca nici un fel de referiri critice la adresa unei alte institutii membra a Clubului, relatii privilegiate, uneori chiar confidentiale, cu autoritatile publice etc). Absenta mecanismelor de autocontrol – si chiar si a unor norme deontologice asumate unitar – explica în cea mai masura deficientele, adesea de fond, care pot fi întâlnite în continuare în presa de la noi.

Cum ar putea cineva de buna credinta sa pretinda ca "monitorizarea" presei si autocontrolul nu sunt necesare – sau ca ar putea fi facute numai cu "autorizare" – în conditiile în care, sa dau acest exemplu, discursul intolerant, rasist si antiminoritar este o realitate aproape cotidiana în presa de la noi? O privire aruncata peste presa din ultima perioada arata ca în loc sa se diminueze, atitudinea negativa fata de romi pare ca se extinde si intensifica. În loc sa riposteze fata de incitarile împotriva acestei etnii, pe care uneori le practica chiar autoritatile (în special înalti responsabili ai Politiei), ziarele noastre gazduiesc generos asemenea atitudini. Ele preiau si amplifica – adesea dintr-o buna credinta manipulata de responsabili ai Politiei – teoria profund eronata si de un rasism primitiv dupa care comunitatea romilor este principala cauza a criminalitatii din România. Sunt publicatii care tiparesc sistematic anunturi rasiste, prin care persoanele de etnie roma sunt excluse explicit de la ocuparea unor locuri de munca. Iar asta în conditiile în care asa ceva este interzis prin Constitutie, prin Legea penala dar si prin Ordonanta guvernamentala de interzicere a tuturor formelor de discriminare. Apropo de aceasta Ordonanta, ea a fost adoptata de administratia precedenta si trebuia urmata de înfiintarea, pâna la jumatatea lunii noiembrie a anului trecut, Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Lucrul acesta nu s-a întâmplat însa, si sunt semne ca nici nu se va întâmpla prea curând. De vreme ce prin propria-i definitie are a veghea la respectarea drepturilor omului, ar fi fost cât se poate de util ca presa sa-si fi asumat responsabilitati pentru ca acest pas important sa se fi facut. Dupa cum cred, ca sa mai dau un exemplu, că tot de definitia si rosturile ziaristilor tine sa condamni - si nu sa aplauzi - seria de victime facute de politisti în ultimul timp prin folosirea abuziva a armelor de foc. Din aceste motive cred, deci, ca presa nu are nici a refuza si nici a "autoriza" pe cineva care îsi propune sa priveasca critic la activitatea ei.

Cât priveste Agentia de Monitorizare, mi se pare că proiectele sale sunt, în principiu, adecvate situatiei de astazi din presa româna. Singura problema este ca Agentia însasi sa trateze aceasta situatie pe masura seriozitatii ei, a responsabilitatilor auto-asumate si, evident, si a investitiilor – inclusiv financiare – mobilizate pentru scopurile pe care si le propune. Experienta anilor de pâna acum a aratat ca manifestarile rasiste si antiminoritare din presa, cazurile de intimidare si hartuire prin justitie a ziaristilor au fost tratate nu o data superficial si lacunar (iar uneori chiar selectiv, dupa criterii care nu pot sa nu puna în cauza obiectivitatea membrilor Agentiei, ziaristi ei însisi, apartinînd unei singure institutii de presa). Un organism care si-a asumat sa vegheze la libertatea presei în România ar fi trebuit sa trateze cu infinit mai multa preocupare si consecventa faptul ca de patru ani autoritatile ignora efectiv Rezolutia 1123/1997 a Consiliului Europei, care le cerea sa amendeze, "fara întârziere, legislatia inacceptabila care pune într-un pericol serios libertatea de exprimare". La fel, ca sa mai dau un exemplu, Agentia ar fi trebuit macar ea sa dezavueze publicitatea de care s-au bucurat abjectiile ministrului Ovidiu Musetescu, un troglodit care într-o lume normala ar fi fost dat demult afara. "Nu-mi plac negresele", a declarat ministrul iar presa l-a reprodus amuzata, "pentru ca au un miros specific al pielii, care-mi displace si ma inhiba". (Lumea libera, 7 aprilie 2001 si Cotidianul)


Rosturi neglijate, articol publicat in anul 2001