Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Politistii din Tunari si dreptul la viata

De o buna perioada de timp aproape ca nu trece o luna fara ca în aresturile Politiei sa moara cineva ori ca un om sa cada victima armelor de foc ale politistilor. Trei cazuri din ultimele doua luni. În ziua de 23 martie, politistii bucuresteni împusca mortal, în plina strada, un tânar si îl ranesc grav pe un al doilea (cazul Iulian Savu si Aurel Ionita). Cei doi tineri cad secerati de gloantele politistilor într-un "flagrant-capcana" pe care respectivii politisti si sefii lor pretind ca l-au pregatit "cu maxima minutiozitate" (calatorii unui tramvai lovit în plin de canonada politistilor scapa nevatamati doar printr-o minune). La 9 martie, tânarul de 20 de ani Ionel Dumitrescu este si el împuscat de politistii din Tunari. Ionel Dumitrescu se afla într-un autoturism împreuna cu un alti doi tineri, dintre care unul conducea fara permis si nu a oprit la semnalizarea politistilor. În sfârsit, în 4 decembrie anul trecut, Mihai Matei Dumitru este împuscat de un jandarm din paza rafinariei din Pitesti. Jandarmii spun ca Matei ar fi intrat fraudulos în incinta uzinei, în timp ce familia victimei neaga categoric (sigur este ca Matei a fost împuscat în afara perimetrului rafinariei).

Actele de violenta extrema ale politistilor tind sa devina, deci, un lucru obisnuit. Organizatiile de drepturile omului semnaleaza parchetelor militare zeci de cazuri de morti sau de vatamari corporale foarte grave, urmate adesea de invaliditati pe viata, si nu se întâmpla absolut nimic. Iar asta nu poate sa nu încurajeze si alti politisti într-un asemenea comportament. Se prea poate ca statisticile oficiale sa fie exacte iar infractionalitatea sa fie într-adevar în crestere. Nimeni nu are nevoie de analize specializate ca sa vada ca mai ales din cauza unui numar de puncte slabe ale Politiei – tinînd de deficiente ale pregatirii profesionale, ale dotarii tehnice si chiar de coruptia proprie – cei certati cu legea se simt încurajati în actiunile lor infractionale. Dupa cum nu poate fi neglijat nici faptul ca pentru cei certati cu legea procurarea unei arme de foc nu mai este astazi o mare problema. Într-un asemenea context, misiunea politistilor nu este, desigur, simpla. Presiunea venita dinspre o populatie nemultumita de starea de infractionalitate este si ea de luat în calcul. Si totusi, nimic din toate astea nu justifica marele numar de victime ale violentei politistilor. Nejustificata este, ca sa dau numai doua din ultimele exemple, nu doar moartea în aresturile politiei a lui Aurel Uluiteanu (IPJ Ialomita) si Mircea Chifan (IPJ Suceava), oameni despre care exista dovezi clare ca au fost batuti bestial de politisti. Dar nejustificata este si împuscarea celor patru oameni din cazurile amintite la început.

Primul articol al Legii Politiei defineste Politia drept "institutia specializata a statului care exercita pe teritoriul tarii atributiile privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor..." Nu mi s-a întâmplat sa aud pâna astazi vreun politist care sa conteste în vreun fel acest statut, care i-a fost stabilit prin lege institutiei lui. Sunt sigur ca atunci când au redactat acest text, în aceasta formulare, membrii forului nostru legiuitor nu au facut nici ei un simplu exercitiu de retorica legislativa. Când Constitutia României se ocupa de aceleasi chestiuni – asemeni tuturor constitutiilor din lumea civilizata – ea impune autoritatilor statale, cu forta juridica exceptionala pe care o are, o regula absoluta în obligativitatea ei: integritatea fizica si psihica a individului, libertatea lui, accesul liber la justitie, dreptul lui la un proces corect etc sunt, toate, drepturi si libertati fundamentale ale omului. Când Constitutia – ca un corolar al valorizarilor umaniste, filosofice, religioase etc – consacra dreptul la viata al individului drept valoarea suprema, regula stabilita prin ea este, la fel, inexorabila. Ea nu poate fi, deci, relativizata de politistii din Tunari. Si nici de jandarmii din Pitesti ori de procurorii militari chemati sa sanctioneze faptele ilegale ale acestora. Dreptul la viata al individului este deasupra tuturor regulilor de circulatie, indiferent ca ele sunt obligatorii – si sunt, sigur ca da – si la Tunari. Si la fel de indiferent daca sistemul axiologic privat al politistilor ori magistratilor militari se întâmpla sa opereze cu criterii diferite de cele universal operabile.

Asadar, singura cale este, ca de fiecare data, respectarea regulilor. În privinta folosirii armelor de foc, standardele internationale în materie stabilesc că lucrul acesta se poate face numai în doua situatii: daca viata unei persoane este pusa în pericol iminent sau în caz de evadare. Din pacate, legea româna are câteva dezacorduri grave cu normele internationale, ceea ce si explica, chiar si numai în parte, numarul mare de victime ale folosirii armelor de foc. Politistilor nostri le este permis, între altele, sa foloseasca arma pentru "retinerea infractorilor surprinsi în flagrant si care încearca sa fuga". Or, situatia aceasta, în care principiul proportionalitatii dintre pericol si riposta este practic ignorat complet, a dus nu o data la împuscarea unor persoane care comisesera fapte cu totul minore – furtul câtorva sticle cu apa minerala, pescuitul fara permis si altele. Ce "valoare sociala" extraordinara aveau de aparat politistii din Tunari, de pilda, tragînd dupa tânarul fara permis (si nimerind un altul nevinovat)? De altfel, situatiile de genul acesta, în care politistii, chiar si împotriva normelor legale proprii, pun în pericol viata unor persoane complet nevinovate nu sunt nici ele foarte rare. De aceea, autoritatile au în folosirea de catre politisti a armelor de foc o problema cât se poate de serioasa. Într-o tara în care pedeapsa cu moartea a fost abolita, în care nimeni nu poate fi condamnat la moarte si executat, indiferent de vinovatia stabilita prin justitie, autoritatile pot accepta ca politistii sa ucida cu atâta usurinta numai daca sunt nepasatoare sau de o inconsecventa rationala grava. (Lumea libera, 21 aprilie 2001 si Cotidianul)


Politistii din Tunari si dreptul la viata, articol publicat in anul 2001