Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Legile sunt facultative?

O interventie publica recenta a d-lui Patapievici si revocarea din functie a unui angajat al Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii ma fac sa revin cu câteva observatii despre amintita institutie. La un an de la constituire, daca ar fi sa judecam statistic, numarul criticilor care s-au adus CNSAS a fost de departe mai mare decât cel al aprecierilor. Ceea ce, la drept vorbind, nici nu este greu de înteles. Este evident, lipsa unei experiente institutionale anterioare a contat mult (asta cred ca este si singura circumstanta de care criticii Consiliului ar fi putut sa tina cont într-o mai mare masura). Desigur, nu trebuie uitat nici ca partidele au tinut cu tot dinadinsul sa aiba un control cât mai "eficace" asupra CNSAS (ne amintim opozitia încrâncenata a politicienilor fata de ideea desemnarii conducerii Consiliului de catre "societatea civila"). Ceea ce cred ca trebuie sa li se reproseze membrilor conducerii CNSAS (Colegiul CNSAS) este mai ales superficialitatea cu care au aplicat textele legii. Cine rememoreaza gafele din cazurile Ludovic Rakoczi si Ristea Priboi, ca sa dau numai aceste doua exemple, poate sa constate ca ele erau simplu de evitat daca membrii Colegiului ar fi luat deciziile cu legea în mâna.

La una din emisiunile Europei libere, vorbind despre dificultatile pe care Colegiul le are din cauza legii proprii, d-l Patapievici, membru al Colegiului, a spus asa: "Legea nu prevede nici un mecanism care sa arate cum anume se poate face ca CNSAS sa aiba acces nemijlocit la arhive si, în acelasi timp, sa fie asigurata confidentialitatea activitatilor legate de siguranta nationala". Si totusi, Legea (articolul 20) este clara: "Colegiul primeste în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de prezenta lege, cu exceptia celor care privesc siguranta nationala" si ca SRI, MI, MApN, Ministerul Justitiei, Arhivele Nationale si orice alte institutii sunt obligate "sa predea" respectivele documente Colegiului. Acelasi articol prevede si ca stabilirea în concret a dosarelor care privesc siguranta nationala se face, de comun acord, de Consiliu si conducerea SRI (iar "în caz de divergenta hotarârea va fi adoptata de CSAT"). Este ceva neclar în toate paragrafele reproduse aici? Ar fi trebuit legea supusa unui referendum pentru ca d-l Patapievici si colegii lui sa faca ceea ce li se cerea, anume sa ia în administrare ("în gestiune") documentele pe care cei care le detin aveau obligatia "sa li le predea"? Cu o alta ocazie, Horia Roman Patapievici a explicat de ce la alegerilor trecute, în dispretul aceleasi legi, Colegiul nu l-a inclus în categoria colaboratorilor Securitatii ca politie politica pe Ion Iliescu, fost activist de rangul cel mai înalt al PCR. Activistii de tipul lui Ion Iliescu, a spus Patapievici, nu pot fi declarati colaboratori ai Securitatii decât daca se gasesc "dovezi" în acest sens. Dovezi care, evident, în cazul d-lui Iliescu nu au fost gasite. Ceea ce au omis însa d-l Patapievici si colegii lui este ca legea (articolul 5) îi includea în categoria colaboratorilor Securitatii – de iure si deplin justificat – pe toti cei care, asemeni lui Ion Iliescu, "au avut competente decizionale politice, la nivel central sau local, cu privire la activitatea Securitatii". Suntem deja cu totii suficient de edificati asupra inteligentei d-lui Patapievici ca sa credem ca domnia sa chiar se astepta ca prin arhive sa dea peste notele informative si angajamentul olograf luate de Securitate fostului secretar al CC al PCR si prim-secretar judetean.

Colegiului i s-a reprosat si recenta eliberare din functie a lui Gabriel Catalan. Înainte de a fi angajat al Consiliului, Gabriel Catalan a avut acces, legal, la o parte a arhivei fostei Securitati. Atunci el a descoperit un document potrivit caruia în tinerete Patriarhul Teoctist ar fi "activat în miscarea legionara si a practicat homosexualitatea". Catalan a pus la dispozitia unor ziare documentul gasit în arhive; era dreptul lui, descoperise documentul înainte sa fi devenit functionar al CNSAS. Numai ca d-l Catalan, ca angajat al CNSAS, a mai facut si un alt lucru, care nu îi era permis, a declarat presei ca respectivul document "demonstreaza colaborarea lui Teoctist cu Securitatea". Or, legea institutiei al carei functionar era stabilea imperativ (articolul 15) ca numai Colegiul Consiliului poate sa decida – în urma unor proceduri complexe, inclusiv judiciare – daca o persoana a fost sau nu colaborator al Securitatii. Prin urmare, încalcarea legii a fost flagranta. Nu mai vorbesc ca documentul invocat de angajatul CNSAS nu demonstra deloc, în sine, ceea ce s-a pretins ca demonstreaza (când spun asta nu cred si ca Patriarhul nu are destule lucruri sa-si asume pentru anii în care, sub Ceausescu, s-a aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe; dimpotriva, ramân mai departe la parerea ca revenirea asupra deciziei pe care o luase dupa revolutie, de a renunta la scaunul patriarhal, a fost o greseala). Iata, deci, de ce cred ca despre sanctiunea dictata împotriva d-lui Catalan este nejustificat sa se vorbeasca, asa cum s-a vorbit, ca despre o masura abuziva, "încalcînd libertatea de constiinta si de expresie". Este un loc comun, în afara regulilor si a legii, drepturile si libertatile individului ramân si ele simple abstractiuni. Daca, bunaoara, prin legea corpului medical este stabilit ca doctorul si nu asistentul medical este cel care poate sa puna un diagnostic, atunci asa trebuie facut. Daca unui grefier al Curtii de la Strasbourg nu îi este permis sa se pronunte, el, într-o cauza dedusa judecatii Curtii, regula aceasta trebuie respectata ca atare. Iar daca asta nu se întâmpla iar functionarul nedisciplinat este concediat, nu înseamna deloc ca grefierului i-au fost violate "libertatea de constiinta si dreptul la libera exprimare", ci pur si simplu ca regulile au fost aparate. (Lumea libera, 28 aprilie 2001 si Cotidianul)


Legile sunt facultative?, articol publicat in anul 2001