Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Drepturile omului – restante eterne

Liderul uneia dintre cele mai active organizatii neguvernamentale a descoperit, la jumatatea saptamânii care a trecut, ca Guvernul intentioneaza sa propuna un numar de modificari ale Codului penal. Curiozitatea activistilor neguvernamentali fusese provocata de o informatie potrivit careia din Legea penala urmau sa fie scoase câteva dispozitii care afecteaza drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei. Surpriza a fost însa ca intentiile Guvernului nu erau deloc asa de bune cum se auzisese. Dimpotriva.

Se stie, în 1997 Consiliul Europei a cerut autoritatilor române sa amendeze, "neîntârziat", articolele din Codul penal care îngradesc libertatea presei si dreptul la viata intima si privata. La exact patru ani de atunci, legea arata însa întocmai ca înainte. Ziaristii sunt si astazi pedepsiti penal pentru criticile pe care le aduc celor aflati la guvernare iar statul se amesteca nepermis în viata privata a individului. Sperantele puse în guvernarea d-lui Constantinescu, a taranistilor, a civicilor si liberalilor d-lui Stoica s-au dus cum au venit. D-nii Constantinescu, Stoica si Roman nu numai ca nu au modificat nici o lege dar au mai si purtat prin tribunale, personal, o duzina de ziaristi. Încât vestea din zilele din urma ca în sfârsit o sa se modifice Codul penal a fost primita cu maxim interes. Numai ca, cum spun, totul avea sa fie o amara dezamagire.

S-a clarificat deja, la nivelul Ministerului Justitiei a existat intentia de a se reveni asupra proiectelor din legislatura trecuta de amendare a legii penale. "Ofensa adusa autoritatii", o culme a absurdului oriunde într-o societate democratica, este mentinuta printre faptele pentru care ziaristii risca pâna la cinci ani de închisoare. Dupa replicile din ultimele zile din presa este aproape sigur ca initiativa a apartinut ministrului Justitiei. Saptamâna trecuta am salutat, aici, câteva masuri pe care d-na Stanoiu le-a luat în sensul refacerii încrederii în Justitiei. Voi proceda la fel oricând voi mai avea asemenea ocazii. Astazi, însa, trebuie spus ca prin initiativa sa ministrul Justitiei si-a asumat o decizie cu totul inacceptabila si profund criticabila. La care înca mai are timp – si ar face cel mai normal lucru – sa renunte. Chiar si pentru omul de rând este un loc comun si de un bun simt elementar ca într-o lume civilizata libertatea presei si dreptul individului la viata privata si intima sunt chestiuni pe care statul nu le mai poate trata decât într-un singur mod – recunoscîndu-le ca valori fundamentale si ocrotindu-le în consecinta. Ce altceva ar putea sa fie mai regretabil decât că tocmai un ministru nu întelege asemenea lucruri (sau, în orice caz, se poarta ca si cum nu le-ar întelege)? Daca proiectul Ministerului Justitiei va ajunge sa fie votat în Parlament, d-na Stanoiu si colegii sai îsi vor lega numele de unul din episoadele cele mai putin onorabile din anii de dupa 1990.

Cele întâmplate în zilele din urma - trebuie spus si asta - nu ar fi fost posibile, între altele, daca administratia precedenta ar fi facut ceea ce trebuia sa faca. De ce nici în acest al doilea mandat PDSR nu are în drepturile si libertatile fundamentale o tema foarte draga nu este greu de înteles. Însa de ce d-l Valeriu Stoica si aliatii sai de la guvernare nu au reusit sa schimbe practic nimic din ceea ce trebuia schimbat este un lucru greu de explicat. Dupa cum este greu de explicat si de ce "societatea civila", organizatiile de drepturile omului, care au sustinut practic deschis administratia trecuta, nu au reusit sa determine nici o ameliorare în domeniul despre care vorbim, indiferent ca a fost vorba de "articolul 200" [pedepsirea homosexualitatii], de libertatea de exprimare, de dreptul de proprietate ori de demilitarizarea si descentralizarea Politiei. Faptul ca fostul ministru al Justitiei era un militant dintre cei mai calificati pentru drepturile omului – si chiar un membru important al Comitetului Helsinki Român – constituia premisa unor evolutii sensibil diferite de ceea ce fusese pâna atunci. Fara îndoiala, situatia de astazi tine înainte de orice de lipsa de succes a politicii si strategiilor unei clase politice mediocre. Dar ea se explica si printr-o anumita lipsa de coerenta si consecventa a "societatii civile". În legislatura trecuta, printr-un proiect de lege de modificare a Codului penal, coalitia majoritara mentinea si ea, inclusiv prin pedepse cu închisoarea, îngradirile la adresa libertatii de exprimare. Si totusi, la acea vreme vocea organizatiilor de drepturile omului nu s-a facut auzita practic deloc. Iar astazi unii activisti respectati de drepturile omului înca mai ezita sa ceara dezincriminarea penala completa a "delictelor de presa".

Recent, Consiliul National al Audiovizualului a refuzat sa dea autorizatie de functionare unui post de televiziune care ceruse lucrul acesta. "Nu am dat licenta", a explicat seful CNA, "pentru ca grila de programe nu m-a convins si pentru ca directorul postului a fost anterior sanctionat de CNA". Argumentele d-lui Madgearu sunt în mod flagrant dincolo de textul legii si, în consecinta, masura luata în logica lor, un abuz evident si el împotriva libertatii presei. Si totusi, activistii de drepturile omului au fost absenti cu totii. Mai mult decât atât, reprezentantii unei organizatii neguvernamentale destinata sa apere libertatea de exprimare – Agentia de Monitorizare a Presei – au îmbracat roba de procuror si au acuzat public responsabilii postului de televiziune de savârsirea nu stiu carei infractiuni. Iar pentru ca absurdul sa fie total, doua comisii parlamentare – "autoritatile publice", deci – au stabilit ca decizia CNA a fost o "discriminare nejustificata" si o îngradire a libertatii presei. (Lumea libera, 2 iunie 2001 si Cotidianul)


Drepturile omului – restante eterne, articol publicat in anul 2001