Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Dupa vizita regala

Vizita Regelui în tara si întâlnirile cu presedintele Iliescu sunt deja un fapt istoric. Desi extraordinare în sine, evenimentele au avut, în mod straniu, un ecou mai mult decât discret. Ar fi fost o strategie, aud, convenita între consilierii regali, cei ai presedintelui si patronii institutiilor de presa (chiar daca bizara, o asemenea ipoteza nu trebuie exclusa cu totul). În orice caz, normal ar fi fost ca în acest moment sa se poata spune mai multe despre ceea ce a fost si ce ar urma sa se mai întâmple. Secretul practic deplin în care au fost tinute întâlnirile dintre Rege si presedinte este un lucru cât se poate de regretabil. Daca pentru Ion Iliescu si generalul Talpes, doi activisti marcati de anii în care si-au facut ucenicia pe lânga Nicolae si Ilie Ceausescu, un asemenea comportament este de înteles, el surprinde în cazul consilierilor Casei Regale. Atunci când Regele are asemenea întâlniri cu presedintele României nu mai este deloc vorba, cum s-a pretins, despre "o vizita privata a Majestatii Sale", care sa poata fi sustrasa regulilor transparentei unui eveniment de un atât de mare interes public. Indiferent cine de la Bucuresti le va spune, consilierii regali ar trebui sa aiba îndoieli serioase ca lipsa de transparenta si tactica faptului împlinit ar putea sa fie retete de succes.

Nu este, desigur, simplu de prevazut ce va urma dupa vizita regala. Daca este sa judecam dupa putinele informatii venite dinspre Palatele Cotroceni si Elisabeta, obiectivul unic al întâlnirilor dintre fostul si actualul sef al statutului pare sa fie acela al "reconcilierii nationale". Întrebarea care se pune este daca un asemenea proiect raspunde, prin felul în care este conceput, problemelor de azi ale societatii românesti. Si daca prin asta este, în plus, îndestulator pentru asteptarile cu care au fost întâmpinate întâlnirile dintre Rege si presedinte. "Reconcilierea nationala" a fost, ne amintim, o idee foarte draga d-lui Iliescu în toti anii în care s-a aflat la putere. Desi niciodata nu a spus-o raspicat, este clar ca pentru Ion Iliescu "reconcilierea nationala" era de neconceput în alte conditii decât acelea în care puterea îi apartinea lui sau între alte limite decât acelea stabilite de el si de sistemul pe care el se baza. Daca ne aducem aminte ca Ion Iliescu perora despre reconciliere chiar si atunci când el si sistemul pe care el se baza promovau intoleranta si discordia cele mai patente - inclusiv în zilele în care invadau Bucurestii cu detasamentele de mineri - avem motive sa primim în continuare cu prudenta declaratiile fostului si actualului presedinte. Indiscutabil, depasirea unui trecut care pare sa nu mai aduca nici d-lui Iliescu amintiri agreabile este cât se poate de necesara. Dar daca este vorba despre "reconciliere nationala" si daca Regele si Casa Regala au în vedere cu adevarat un asemenea proiect, atunci stereotipiile si retorica sterila trebuiesc abandonate hotarât (comunicatul pe care Regele, Patriarhul si presedintele l-au trimis în urma cu doua zile ziarelor arata ca lucrurile acestea înca mai trebuie repetate).

"Reconcilierea nationala" trebuie sa însemne, acolo unde este necesar, asezarea într-o alta ordine a lucrurilor. Presedintele Iliescu si Guvernul lui au facut mare caz de restituirea – "foarte generoasa", s-a insistat – proprietatilor Casei Regale. Numai ca, se uita, zeci de mii de proprietari sunt în continuare victime ale raptului comunist. Consilierii de la Versoix ar trebui sa vada daca nu cumva faptul ca în cazul acestora Guvernul nu si-a retras actiunile judecatoresti – si nici nu pare ca are de gând sa o faca, ca în cazul Regelui – ar putea sa produca acestor oameni (si nu numai lor) un sentiment de frustrare opozabil Casei Regale. Indiferent cine cu cine ar declara ca s-a "reconciliat", nimic nu se va fi rezolvat daca românii care au fost siliti sa-si paraseasca tara vor ramâne în continuare niste proscrisi, daca bunurile care le-au fost confiscate nu le vor fi date înapoi si daca condamnarile nu le vor fi fost anulate. Pâna când lucrurile acestea nu se vor întâmpla, pâna când Paul Goma si altii ca el vor fi în continuare tratati cum sunt si astazi tratati, exilul românesc va ramâne ce a fost si ce este si astazi, indiferent cine si de unde ar decreta, cum s-a si decretat, ca "pentru români exilul a luat sfârsit". "Reconcilierea nationala" nu trebuie sa valideze marile jafuri petrecute dupa revolutie în dauna avutiei publice. Ea nu va fi posibila între oligarhia politico-financiara care conduce România si o populatie spoliata de lacomia si de faradelegile ei. În ultimele ei consecinte, "reconcilierea nationala" ar trebui sa însemne inclusiv un alt mod de a face politica si de a reconstrui o "societate civila" aproape capitularda astazi si epuizata de compromisuri si mercantilism.

Doi dintre directorii marilor cotidiane centrale, cunoscuti pâna acum pentru atitudinile lor diferite în "chestiunea monarhiei", au ajuns – ciudat, practic în aceeasi zi – la aceeasi concluzie: Regele Mihai este un "om al istoriei" care nu trebuie sa se implice în viata politica din tara. "Sa stea departe" – a fost îndemnat Regele – "de zbaterile politicariei dâmbovitene". Stiu ca Familia Regala este asaltata tot mai des – si tot mai rau intentionat – cu sfatul acesta. Este greu de anticipat ce va urma, ce decizie va lua Regele. Ceea ce nu este greu de înteles este ca daca s-ar da mai departe curs unui asemenea îndemn, România ar putea fi lipsita si în continuare de sansa unei schimbari necesare. (Lumea libera, 16 iunie 2001 si Cotidianul)


Dupa vizita regala, articol publicat in anul 2001