Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Societatea civila - un impas riscant

Un interes anume m-a obligat zilele trecute sa parcurg colectia unui cotidian central între 1991 si 1995. Dupa o zi plina, am plecat de la Bibilioteca Nationala multumit numai pe jumatate de cautarile la care ma obligase interesul meu. În schimb, am avut revelatia unui fapt interesant, acela al diferentei foarte mari de "vitalitate" dintre viata publica a acelor ani si cea de astazi. Am încercat sa-mi explic de unde vine diferenta, asa ca peste doua zile m-am întors în sala "Pamfil Seicaru".

Ce am constatat? Desigur, explicatiile sunt mai multe, însa una dintre primele tine de prezenta fundamental diferita în viata publica a "societatii civile". Marile centrale sindicale, mitingurile de multe zeci de mii de oameni ori negocierile "la sânge" pe care liderii lor le aveau cu Guvernul, tineau prima pagina a ziarelor zile la rând. Imaginea unei coloane nesfârsite în fata carora marsaluiau umar la umar Miron Mitrea si Victor Ciorbea impresioneaza si astazi. Dupa marsurile sindicalistilor, peste numai câteva zile, un miting al Aliantei Civice clatina bine, pentru prima oara, mitul "invincibilitatii" lui Ion Iliescu si Guvernului lui (reactiile Palatelor Cotroceni si Victoria tradeaza stângacii si nesiguranta). Ziarele iau foc, toate, când o ancheta oficiala dezvaluie grave abuzuri în gestionarea flotei maritime. La fel, atunci când o alta ancheta dovedeste implicarea câtorva zeci de înalti demnitari în scandalul "vilelor de protocol". Desi mai putin spectaculoase decât mitingurile Aliantei Civice, dezbaterile de la GDS aduc în prim plan cuvântul unor intelectuali respectati. Reactia nervoasa de a doua zi a presedintelui Iliescu arată ca reuniunea din Calea Victoriei 120 a fost un succes (spune asta si încercarea esuata, de peste câteva ore, a purtatorului de cuvânt de la Cotroceni de a repara o gafa de limbaj a sefului statului).

Ce se întâmpla astazi? Unde sunt sindicatele pe care le-au înfiintat si condus Miron Mitrea si Victor Ciorbea? Unde sunt cei doi lideri sindicali? Dar Alianta Civica si GDS? Dar presa? Victor Ciorbea si Miron Mitrea, fostii lideri ai CNSLR-Fratia, au de mai bine de cinci ani cariere politice care umbresc, mai cu seama prin trecerea timpului, pe cele sindicale. Pavel Todoran, succesorul lor, este si el parlamentar. La fel, bataiosul lider al muncitorilor de la Metrou si lider al BNS, Ion Radoi (d-l Radoi este deputat, dar a ramas si la conducerea sindicatului). Pe timpul fostei guvernari, a CDR, Elena Sporea s-a aflat în fruntea sindicalistilor din agricultura acuzînd continuu si foarte dur privatizarea "frauduloasa" a fostelor IAS. Acum doamna Sporea este senator PDSR (cu exceptia lui Victor Ciorbea, toti ceilalti lideri sindicali s-au înscris în PDSR). Deputat PDSR a ajuns si Dumitru Chirita, si el un lider al BNS. Protestele sindicale si negocierile cu Guvernul tin de un trecut de care pare sa nu-si mai aduca nimeni aminte. Sunt azi sindicalistii multumiti de salarii si de conditiile de lucru? În conditiile în care statul detine totusi aproape 70% din economie, nu ar mai avea azi rost ca "politicile sociale" ale Guvernului sa fie discutate cu sindicatele? De când partidul în care d-na Sporea s-a înscris a revenit la putere, chiar toate privatizarile din agricultura sunt în regula? Eu unul ma îndoiesc. Apropo de asta, zvonurile, saptamânale în ultimul timp, despre iminenta arestare când a unuia, când a altuia dintre ministrii taranisti care s-au ocupat de privatizare amintesc, nu stiu de ce, de povestea despre hotul care striga "Prindeti hotul!"

Alianta Civica si GDS nu mai sunt decât umbre a ceea ce au fost numai pentru ca ar fi inutile astazi? Sigur ca da, colocviile despre libertate si democratie si strada nu mai sunt astazi locuri din care sa se mai poata construi sau din care puterea sa poata fi cenzurata. Desi, sincer, nu sunt foarte sigur ca o opozitie extraparlamentara, credibila înainte de orice, nu ar putea, si nu ar trebui, sa se faca auzita si din strada într-un timp în care independenta presei pare ca se stinge de la o zi la alta (sub ochii tematori ai celor care înteleg bine ce înseamna asta). Si în conditiile în care opozitia este coplesita nu doar numeric de coniventa, pe care numai cei neatenti nu o vad, dintre PDSR si PRM. Intentiile anuntate public de Ministerul Justitiei de a introduce restrictii penale în plus libertatii ziaristilor si reactia stearsa a "societatii civile" arata ca PDSR si aliatii sai sunt mai siguri ca niciodata pe ei. La fel, pregatirile care se fac pentru preluarea controlului asupra Televiziunii si Radioului public si, în general, noile reflexe autoritariste ale PDSR si aliatilor lor. Ion Iliescu, PDSR si aliatii lor vad bine ceea ce pâna si orbii vad, ca practic nu mai au adversari.

O spun din nou pentru ca mi se pare ca trebuie s-o spun. Am finalizat de curând un studiu vizînd coruptia la nivelul cel mai înalt. Concluziile sunt dintre cele mai sumbre: aproape toti ministrii si parlamentarii sunt implicati în afaceri. Sunt cazuri – concrete, cu nume de oameni, de firme, cu adresele si "activitatile" lor - în care ministri în functie au doua, trei, sau chiar mai multe afaceri proprii, pe care le coordoneaza personal, în domenii de care raspund oficial. Începe sa se afle tot mai clar (uneori de la functionari bancari sau ministeriali care te implora înspaimântati sa le pastrezi anonimatul) ca sute de milioane de dolari din creditele externe, inclusiv PHARE, au ajuns aproape exclusiv în afacerile private ale unor înalti demnitari ori persoane publice influente. Unul din secretele cele mai strasnic pazite azi la Bucuresti – inclusiv de functionari români ai Delegatiei UE - este cel legat de gestionarea, în anii din urma, a fondurilor PHARE. Am trimis studiul pe care l-am facut fiecaruia dintre ziarele centrale. Nu a aparut nici macar un rând. A fost o rugaminte, mi-au spus ziaristi din doua redactii, venita de la conducerea asociatiei de presa [Clubul Roman de Presa].

Impasul în care se afla societatea civila este plin de riscuri. Daca lucrurile vor continua astfel, pasii facuti spre libertate, care în urma cu trei sau patru ani pareau ireversibili, pot fi facuti înapoi infinit mai rapid decât au fost facuti înainte. (Lumea libera, 23 iunie 2001 si Cotidianul)


Societatea civila - un impas riscant, articol publicat in anul 2001