Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Unde sunt intelectualii?

S-a întâmplat ca în decurs de numai trei saptamâni sa se faca publice câteva evaluari cât se poate de semnificative cu privire la situatia din România. Ultimul raport al Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European a constatat ca în anul 2000 România si-a consolidat pozitia de candidată la UE cu cele mai slabe performante. Un studiu publicat de saptamânalul britanic The Economist arata ca România a facut cele mai putine progrese dintre toate tarile foste comuniste central si est-europene. Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare a facut public ca în ultimii ani rata saraciei a atins nivelul cel mai ridicat de dupa revolutie (44%, unul specific tarilor cele mai sarace ale lumii). Ultimul raport al lui Transparency International consemneaza faptul ca în 2001 nivelul coruptiei a continuat sa creasca (România a ajuns la un punctaj de 2,8 - în compania unor tari precum Kazahstan, Senegal, Uzbekistan, Zimbabwe). La capitolul "traficul cu femei în scopul exploatarii sexuale", un studiu al Departamentului de Stat al SUA a inclus România în rândul tarilor "fruntase", alaturi de Belarus, Birmania, Kazahstan, Gabon etc.

Care sunt cauzele din care s-a ajuns aici, cine este raspunzator pentru asta sunt lucruri clare în cea mai buna masura. Îmi este greu sa îmi imaginez un sondaj de opinie care astazi ar putea sa indice, aproape unanim, o alta responsabilitate decât aceea a oamenilor politici. În principiu, sigur ca acesta este raspunsul, responsabilitatea revine oamenilor politici. Eu cred însa ca, într-o societate ca a noastra, din anii de dupa caderea comunismului, un raspuns acoperitor nu poate sa nu-i aiba în vedere si pe intelectuali. De-a lungul a mai mult de un deceniu, democratia si libertatea au fost pentru omul de rând doua abstractiuni aproape ininteligibile iar pentru oamenii politici, mai ales doua "oportunitati" pentru a-si servi propriile interese. O prezenta adecvata a intelectualilor în viata "cetatii" ar fi fost cea prin care s-ar fi putut evita, poate ca în masura cea mai mare, ignoranta si vulnerabilitatea unora si abuzul celorlalti. Un studiu din urma cu câteva luni al Bancii Mondiale, vizînd mai ales coruptia din România, atragea atentia ca doua din consecintele cele mai serioase ale acestui flagel sunt, la noi, "îmbogatirea peste masura a anumitor categorii sociale în defavoarea categoriilor deja favorizate si declinul moral al societatii". Stiu bine intelectualii nostri (am adus si eu în câteva rânduri date precise, pe care nu le contestă nimeni) ca multi dintre demnitarii si înaltii nostri functionari publici se folosesc de pozitiile pe care le au si obtin venituri anuale de multe zeci si sute de ori mai mari decât omul de rând. Apropo, daca verificarile privind averile sefilor Politiei vor esua, asa cum dupa revolutie au esuat absolut toate actiunile de acest fel (sa ne amintim numai tam-tamul facut de taranistul ultrapenibil Gavril Dejeu) si daca aceste verificari nu vor fi urmate de clarificarile absolut necesare de la nivelul magistratilor, al ministrilor si parlamentarilor, România va face înca un pas catre o administratie dominata de reguli mafiote.

Bancile au fost devalizate de miliarde de dolari, o întreaga flota maritima a disparut peste noapte, si nimeni nu a raspuns sub absolut nici o forma. Reformele sunt amânate de la o guvernare la alta, viata oamenilor se degradeaza de la un an la altul, dreptul de proprietate, libertatea presei, dreptul la informatie sunt desconsiderate, intoleranta rasista se extinde iar intelectualii sunt pur si simplu de negasit. De unii mai afli o data la un an sau doi, când îi cer unuia sau altuia dintre prim-ministri o facilitate sau alta sau nu stiu câte miliarde pentru editura sau fundatia lor. Ma întreb tot mai des în ultimul timp: cum explica intelectualii nostri celor din Cehia, de pilda, din Ungaria sau Polonia, situatia în care se afla tara lor. În fata propriei constiinte, cum vor justifica, oare, că nu fac nimic din ceea ce un intelectual ar trebui sa faca în timpuri ca acestea? Atunci când, extrem de rar, sunt întrebati despre responsabilitatile de dupa 1989, intelectualii nostri vorbesc, destul de vag si aluziv, mai ales despre ceilalti confrati. Dar, oare, e adevarat, numai "ceilalti" sunt de vina? Incapabili de solidaritate între ei si de compasiune si altruism fata de compatriotii lor sunt chiar numai "ceilalti"? Orgoliul si egocentrismul propriu nu au facut chiar nici un rau? De la o zi la alta presa îsi pierde tot mai mult independenta, iar intelectualii, în loc sa vorbeasca despre lucrul acesta (în piete, daca este nevoie), dispar resemnati, rând pe rând (atunci când nu se "acomodeaza") din studiourile televiziunilor si paginile ziarelor. Ce poate sa fie mai greu de înteles decât că o tara cu intelectuali ca Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Plesu sau Nicolae Manolescu este condusa si astazi, dupa un deceniu de "libertate si democratie", de un comunist intratabil si anost? Cum or sa poata sa explice vreodata Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Plesu si Nicolae Manolescu că ei nu au nici o responsabilitate pentru situatia în care s-a ajuns la alegerile trecute, când au chemat la votarea lui Ion Iliescu? Vor putea ei sa justifice în vreun fel toate acestea daca si mai departe viata publica va fi lipsita de cuvântul, de autoritatea si de fapta lor? (Cotidianul, 28 iulie 2001 si Lumea libera)


Unde sunt intelectualii?, articol publicat in anul 2001