Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Suferinta si cinism

Intentia Guvernului de a gratia 9000 de detinuti a produs o confuzie generalizata. Presa centrala s-a situat din nou, aproape toata, pe aceeasi pozitie, condamnînd în termeni duri proiectul guvernamental. Este o diversiune, s-a spus, pe lânga cei 9000 de "gainari", PDSR vrea sa-i faca scapati pe marii infractori "cu suport politic" – Bivolaru, G. C. Paunescu, Temesan, Ioana Maria Vlas etc. La o conferinta de presa tinuta de esalonul doi din Ministerului Justitiei se vorbeste despre "gratiere" si "nevoia de a reduce supraaglomerarea din închisori". Ziaristii si principalii editorialisti scriu însa despre "amnistie" si "stergerea pacatelor marilor rechini cu suport politic". Autoritatile tac, iar asta sugereaza ca într-adevar ceva ar putea sa nu fie în regula. În câteva penitenciare confuzia si asteptarea înfrigurata sunt pe punctul de a deveni explozive. Ziarele au interpretarea lor si îsi continua campania: "Ideea gratierii i-a nemultumit pâna si pe detinuti".

Dupa câteva saptamâni de la lansarea ideii, nimeni nu mai stie nimic despre gratierea celor 9000 de detinuti. A fost ea o initiativa bine intentionata dezavuata de o presa bine intentionata la rândul ei, dar care a înteles gresit intentiile responsabililor guvernamentali? Au vrut într-adevar oamenii politici sa se foloseasca de o "gratiere colectiva" ca sa-i faca scapati pe unii dintre clientii lor? Dupa câte si cum s-au întâmplat, aproape nimic nu este exclus. Cât priveste autoritatile, este greu de explicat de ce nu a existat o dezmintire clara în legatura cu presupusa intentie de amnistiere a "VIP-urilor cu suport politic". Mai ales ca, din cauze care tin inclusiv de un "suport politic" evident, cei nominalizati de presa sunt persoane în legatura cu care nu s-a pronuntat o hotarâre de condamnare. Or, spre deosebire de amnistie – cu care presa a facut, voit sau nu, o confuzie permanenta – gratierea, în forma ei clasica, este un act de clementa prin care se înlatura executarea unei pedepse aplicata deja, si nu a uneia care ar urma sa fie aplicata (ca în cazul, clasic, al amnistiei). În al doilea rând, este cel putin suspect că de-a lungul acestor saptamâni Ministerul Justitiei nu a pus la dispozitia celor interesati textul proiectul actului normativ. Personal am încercat fara succes sa obtin acest document. Nu naste asta, întreb, dubii justificate în legatura cu intentiile autoritatilor?

Din punctul acesta de vedere, ziaristii ar putea avea dreptate. Spun doar "ar putea avea dreptate" pentru ca desi au contestat cât se poate de energic initiativa Guvernului, nici unul nu a vazut cu ochii lui documentul în cauza si, atentie, nici nu s-a plâns ca nu a putut-o face. Aici este, dupa mine, o problema serioasa, aceea ca presa are de mai mult timp o agenda impusa mai mult de organizatia patronilor ei decât de criteriile deontologice proprii. Campania împotriva gratierii celor 9000 de detinuti a fost complet irationala. Se poate, repet, ca intentiile oamenilor politici sa nu fi fost, toate, de maxima buna credinta. Însa a scrie asta si a încerca sa corectezi lucrurile este una, iar a apela la absolut orice "argumente" pentru reusita cu orice pret a unei campanii cu rosturi foarte tulburi este cu totul altceva. Nici nu se poate sti cât din confuzia si diletantismul afisate de ziaristi în materie juridica au fost reale si cât jucate doar. Ura cu care s-a scris despre niste oameni care aflasera din ziare ca ar putea sa-si recapete libertatea este de neînteles. Se stie, de gratiere se anuntase ca urmau sa beneficieze detinutii nerecidivisti, cu pedepse mici, pentru fapte comise fara violenta si de un pericol social minor. "Ba sa stea acolo unde sunt, locul tâlharilor si criminalilor este în puscarii", acesta a fost raspunsul unora dintre ziaristii nostri cei mai importanti.

Este aproape un deceniu de când merg prin închisorile din România. Comparate cu cele de dinainte de revolutie, conditiile de azi sunt, multumita si personalului din sistem, infinit mai bune (comparate cu cele din lumea civilizata, ele sunt infinit mai proaste). Supraaglomerarea este problema care cauzeaza cea mai mare suferinta celor închisi aici. Sunt multe închisorile în care numarul detinutilor este de doua ori mai mare decât cel al capacitatii legale. Sunt destul de multe camerele unde în loc de 30 de paturi sunt 100 sau mai mult de 100 de paturi, suprapuse pe trei rânduri, iar multi detinutii dorm câte doi într-un pat. În toiul verii, mai ales al unei veri insuportabile, ca aceasta, în aceste camere este un infern. Daca ar fi trecut pragul - numai atât,  sa fi trecut pragul - unei asemenea camere, ziaristii nostri poate ca nu ar mai fi scris ce au scris. Daca ar fi trecut pragul unei închisori, ziaristii nostri ar mai fi aflat si ca "gardienii", chiar si aceia formati în întunecatele puscarii comuniste, nu le mai spun de mult detinutilor "tâlhari" si "criminali". Culpele varii ale autoritatilor, confuzia si intentiile neclare ale unei parti a presei, populismul cinic al lui Vadim Tudor, Traian Basescu si al altora ca ei – si, vai, indiferenta organizatiilor de drepturile omului – par sa fi sabotat deja, împreuna, o idee care merita sustinuta din plin. (Cotidianul, 11 august 2001 si Lumea libera)


Suferinta si cinism, articol publicat in anul 2001