Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Despre rea credinta

Nici nu se putea ca antimaghiarii diversionisti sa nu se foloseasca de meciul ultim de la Budapesta ca sa-si faca iar de cap. Cei mai vizibili au fost, din nou, cei din presa - aproape aceeasi de mai bine de zece ani, aceleasi doua sau trei ziare si bine stiutele televiziuni, cea publica si una privata (aflata acum la guvernare) [Antena1]. Pe prima pagina, titlurile sunt de-o schioapa: Ungurii au urlat "Omorâtii pe valahii împutiti" si "Trianon – dreptate pentru Ungaria". Textele? Magistrale si ele, baietii sunt profesionisti. La ora meciului, jurnalul televiziunii private a fost întrerupt pentru ca reporterul de la Budapesta, instigat de prezentatoarea din studio, sa "relateze", îndelung si disperat, la telefon, cum "o banda de cinci unguri turbati de furie" l-au "atacat" si i-au spart geamul masinii. Groaza de pe chipul prezentatoarei sugereaza ca invazia tancurilor Ungariei iredentiste este iminenta. Pentru că, se întelege limpede, furia banditilor agresori nu vine deloc din nevinovate patimi sportive.

Pentru că înaintea meciului un ziar budapestan anunta ca nu este exclus ca "unii suporteri maghiari sa se dedea la manifestari antiromânesti", am fost cât se poate de interesat de ceea ce avea sa urmeze. O sansa în plus am avut că un cunoscut – care crede, ca si mine, că românii si ungurii trebuie judecati dupa ceea ce fac, si nu dupa ceea ce sunt – a fost în ziua meciului în capitala Ungariei. Relatarile lui nu au diferit de ale majoritatii ziaristilor. Am aflat, deci, că la Budapesta nu a fost nimic mai mult decât la Bucuresti, în meciul tur. Pe Ghencea – "Afara cu ungurii din tara" si "Bozgori împutiti", la Budapesta – "Valahi împutiti" si "Jos cu Trianonul". Si colo, si dincolo – câteva zeci de tineri zbuciumati, cu niste pancarte uriase. La Budapesta, nu stiu cum e, dar la Bucuresti, daca n-ar fi exagerarile unei parti a presei, mereu aceesi, cum spun, sunt sigur ca despre agitatia celor câteva zeci de tineri nu ar afla nici macar ei însisi.

Reaua-credinta e evidenta. Cine se uita în urma are câte explicatii vrea. Arhivele, din primii ani de dupa revolutie, ale ziarelor despre care vorbesc si ale televiziunii nationale, asta sunt, o cronica a relei-credinte. Ne amintim ca nu trecea o singura zi fara sa ne oripilam de "situatia exploziva din Harghita si Covasna", de "revizionismul maghiar" ori de "planurile antiromânesti ale UDMR". Astazi a mai ramas doar sa se încerce otravirea întrecerilor sportive. Nu cred ca au fost putini cei care sa nu se fi întrebat de ce, oare, majoritatea ziarelor si televiziunilor nu au relatat absolut nimic despre "gravele manifestari antiromânesti din capitala Ungariei" (despre care restul a vorbit, cum spun, pe larg si în termeni apocaliptici). Diferenta flagranta dintre ce au relatat unii si ce au relatat ceilalti te face sa crezi ca este vorba despre lucruri petrecute în locuri complet diferite.

Dupa încheierea meciului de la Budapesta, la Cluj, câteva zeci de tineri, desprinsi dintr-un grup mai mare în care se afla si Gheorghe Funar, s-au dus la Consulatul maghiar, unde au scandat îndelung "Afara, afara cu ungurii din tara". Despre asta, presa instigatoare nu a vorbit un singur cuvânt. În anii de dupa deschidere, Consulatul de la Cluj a fost constant tinta comandourilor primarului PRM-ist (daca ungurii din Cluj ar fi raspuns instigatiilor, tragedia ar fi fost pe masura iresponsabilitatii celor care caută sa o provoace). În urma cu doi ani, pe strazile Aradului, un comando identic cu cele ale lui Funar – daca nu cumva chiar unul din ele – l-au huiduit si i-au strigat aceleasi lozinci premierului maghiar Viktor Orban. Orban urma sa se întâlneasca cu omologul sau român, taranistul caraghios Radu Vasile, care, însa, din teama ca o sa se strice cu Vadim Tudor, s-a întors din drumul spre Arad, lasîndu-si musafirul prada agitatorilor antimaghiari. Desigur, ziaristii instigatori nu au condamnat macar o singura data asemenea lucruri (atunci când nu le-au aplaudat pur si simplu, s-au facut ca nu le vad).

Din cauze care ar merita detaliate, manifestarile antimaghiare cunosc în ultimul timp un nou avânt. Pentru că incapacitatea de a rezolva adevaratele probleme devine din ce în ce mai evidenta (ca si riscul unei sanctiuni severe pentru asta), oamenii politici cred, probabil, ca iesirea poate fi nationalismul populist. Între Adrian Nastase, Vadim Tudor, Traian Basescu si Valeriu Stoica diferentele mai tin doar de ton. Din pacate, politicienii au un aliat de nadejde nu doar în presa xenofoba si antimaghiara, dar si, mai nou, în unii analisti politici "liberali". Textele lui Cornel Codita, cea mai recenta si mai mare dintre deziluzii, par de la un timp decupate din paginile României Mari. În timp ce d-l Codita scrie în editorialele sale ca "Ungaria urmareste cu consecventa îndepartarea României de NATO si UE", Valeriu Stoica, unul dintre cei mai importanti oameni politici de la Bucuresti, acuza Guvernul maghiar de fascism (faptul ca de atâtea saptamâni absolut nimeni nu a gasit de cuviinta sa spuna un cuvânt macar despre ultima isprava a presedintelui PNL spune si el foarte mult). Cât priveste presa dedicata traditional instigarilor antimaghiare, nu este exclus ca în curând, obligata de evolutia catre normalitate a lucrurilor, sa o vedem napârlind înca o data. Cum i s-a mai întâmplat deja de câteva ori. Nu sunt, bunaoara, prea multi anii de când Miron Cozma si minerii sai erau incitati împotriva bucurestenilor, ca "salvatori ai tinerei noastre democratii", iar "fostul suveran" era un "uzurpator" tratat cu titluri de genul "Sa fii al naibii, Majestate" [Adevarul-Sergiu Andon], pentru ca astazi primul sa fie, pentru fix aceleasi ziare si televiziuni, un "infractor periculos", a carui punere în libertate "nici nu trebuie luata în discutie", iar "Regele Mihai", "una din marile personalitati ale istoriei românilor". (Cotidianul, 29 septembrie 2001 si Lumea libera)


Despre rea credinta, articol publicat in anul 2001