O iluzie eterna

Potrivit ultimelor evaluari ale Bancii Mondiale si organizatiei Transparency International, situatia coruptiei din România s-a agravat si mai mult în cursul acestui an. Haosul si lipsa de orizont de la nivelul "reformei economice" si coruptia din administratie sunt astazi problemele cele mai grave pe care le avem. Ambele sunt primele raspunzatoare de degradarea fara precedent si extrem de periculoasa a nivelului de viata al populatiei (din cauze destul de neclare, nici oamenii politici si nici analistii nu par sa constientizeze riscurile pe care poate sa le aduca înrautatirea în continuare a conditiilor în care traieste cea mai mare parte din populatia României). Situatia în care ne aflam este grava atât prin ea însasi cât si prin aceea ca nu se întrevede nici o iesire din ea. Raspunzatoare de faptul ca fenomenul coruptiei a ajuns atât de raspândit sunt, aproape în egala masura, toate fortele politice importante de dupa 1989. PRM, singurul partid care nu a fost la guvernare, este si cel al carui nume poate fi legat în masura cea mai mica de marile scandaluri de coruptie. Cu toate acestea, si în pofida rolului justitiar pe care si-l asuma foarte zgomotos, Corneliu Vadim Tudor si partidul sau nu au reusit sa convinga în masura în care ar fi fost necesar ca, în chestiunea aceasta, ar fi capabili de solutii adecvate. În acelasi timp, celelalte partide sunt înca si mai neconvingatoare. În urma cu o saptamâna, Guvernul a anuntat ca sunt în curs de adoptare un "Program National de Prevenire a Coruptiei" si un "Plan National de Actiune împotriva Coruptiei". Am avut ocazia sa ma uit, "neoficial", peste cele doua proiecte (care nu au fost supuse unei dezbateri deschise, si nici nu au fost facute publice, asa cum ar fi fost normal). Proiectele guvernamentale nu sunt nimic altceva decât generalitatile pe care le-am mai auzit si acum patru ani, si acum opt ani (probabil numai pentru că altcineva nu a fost dispus sa se expuna ironiilor publice, ministrul Justitiei, d-na Stanoiu, a primit sa fie purtatorul de cuvânt al Guvernului). Teoriile savante ale Guvernului au ocolit, bineînteles, si de data aceasta, fondul problemei. Anume ca principalele doua cauze ale coruptiei din România sunt lipsa de independenta a Justitiei si implicarea celor mai multi dintre înaltii demnitari publici în afaceri private.

Nu cred ca asupra lipsei de independenta a Justitiei mai este nevoie sa insiste cineva. Ea este explicata, la noi, înainte de toate, de adevarul banal ca interesele private ale politicienilor greveaza, cel mai adesea si în modul cel mai evident, impartialitatea magistratilor. Nu mai este un secret pentru nimeni ca cei mai multi dintre parlamentari si ministri au dobândit averi impresionante - fabuloase, raportate la restul populatiei - folosindu-se de pozitiile lor publice. O analiza pe care am facut-o nu de mult (si pe care practic întreaga presa din tara a trecut-o sub tacere) arata faptul ca în jur de 80% dintre ministrii si parlamentarii actuali si din legislatura precedenta sunt implicati, direct sau prin membrii familiilor lor, în afaceri private. În felul acesta, ei si-au procurat si îsi procura avantaje materiale dintre cele mai mari pe seama si în detrimentul interesului public. Traian Basescu, Victor Babiuc, Viorel Catarama, Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, Valeriu Stoica, Nicolae Vacaroiu, Decebal Traian Remes, Ioan Rus sunt numai câteva nume, mai sonore, este adevarat, dintr-o lista foarte lunga. Multi dintre acesti oameni s-au folosit de pozitiile lor, cel mai adesea încalcînd legea, si au ajuns sa detina, cum spun, averi impresionante. Multi dintre ei, ministri, mai ales, au nesocotit inclusiv dispozitiile constitutionale care le interziceau implicarea în afaceri. Si totusi, nici macar unul singur nu a fost tras la raspundere pentru ilegalitatile facute. Dupa cum nimeni nu a raspuns pentru marile escrocherii Caritas, SAFI sau FNI ori pentru devalizarea bancilor si disparitia flotei. Asa ceva a fost posibil înainte de toate pentru ca oamenii politici, indiferent de partidele din care fac parte, sunt deplini solidari între ei iar magistratii tin cont de lucrul acesta.

Peste putine saptamâni se împlinesc zece ani de la intrarea în vigoare a Constitutiei, si înca nu a fost adoptata legea accesului la informatiile de interes public. Amânarea timp de zece ani a votarii acestei legi esentiale se explica prin aceea ca oamenii politici stiu bine ca transparenta comportamentului si activitatii lor îi poate face vulnerabili. Lipsa de transparenta, coruptia înaltilor demnitari ai statului si politizarea Justitiei, iata adevaratele teme care nu ar fi trebuit sa lipseasca din anuntatele "strategii anticoruptie" ale d-lui Nastase si Guvernului sau. Daca asta nu s-a întâmplat este pentru ca nici oamenii politici aflati astazi la guvernare nu au vointa – si, am aratat, nici interesul – sa combata acest grav fenomen cu care ne confruntam. La noi, "lupta împotriva coruptiei" a devenit deja o iluzie eterna (sau pur si simplu o farsa, ca în aceste zile, când Traian Basescu, unul dintre cei mai corupti demnitari de dupa revolutie, o face pe campionul cinstei si al transparentei). Asadar, este de asteptat ca lucrurile sa se degradeze în continuare, inclusiv în privinta "procesului integrarii euroatlantice". Singurul motiv de optimism pare sa fi ramas consecventa cu care autoritatile europene si cele americane cer Guvernului de la Bucuresti sa abordeze cu seriozitate tema coruptiei (cel mai recent, proaspatul ambasador american a atras atentia în termeni cât se poate de transanti, mai putin obisnuiti pâna acum, că România are în coruptie o problema foarte grava - "România este o campioana a coruptiei" -, pe care daca nu o va trata cum se cuvine, nu mai trebuie sa se astepte nici la investitii straine, si nici sa fie primita în NATO). (Cotidianul, 20 octombrie 2001 si Lumea libera)

O iluzie eterna, articol publicat in anul 2001