Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Un an pâna la Praga (I)

Despre abia încheiatul turneu euroatlantic al premierului Nastase multa lume vorbeste ca despre o reusita. Si totusi, eu cred ca ceva mai multa prudenta ar fi necesara si de data aceasta. Desigur, este evident ca performantele actualului staff guvernamental în materie de comunicare, de lobby si imagine sunt superioare celor de pâna acum. La fel de evident este si ca Adrian Nastase si colaboratorii sai au fost primiti, mai ales la New York si Washington, cu deschidere si destula simpatie (superlativele sunt însa la fel de riscante ca si parerea unui respectat comentator cum ca asta s-ar datora inclusiv faptului ca vicepresedintele Dick Cheney, "pescar pasionat, a fost facut membru de onoare al Asociatiei Generale a Vânatorilor si Pescarilor din România, organizatie al carui presedinte este chiar d-l Nastase"). În sfârsit, de domeniul evidentei tine si adevarul ca primirea de care s-au bucurat d-l Nastase si ministrii care l-au însotit se explica si prin aceea ca, în plina campanie împotriva terorismului, oficialii de la Washington, Londra si Ottawa nu aveau cum sa nu întâmpine cu simpatie reprezentantii unii tari solidara cu optiunile si eforturile lor. Asadar, de vreme ce toate acestea mi se par adevaruri care nu pot fi contestate, cu ce îndreptatire cer eu mai multa circumspectie celor care vorbesc despre vizita primului ministru în termenii unei reusite? Raspunsul meu este ca evaluarea rezultatului vizitei primului ministru se cere facuta avînd în vedere înainte de orice daca aceasta si-a atins sau nu obiectivele pentru care a fost proiectata.

Nu trebuie sa faci parte, neaparat, din anturajul d-lui Nastase ca sa întelegi ca turnelul sau si-a propus sa obtina sprijinul celor trei importante capitale pentru admiterea României în NATO, la Praga, anul viitor (expertii d-lui Nastase anticipeaza bine, decizia privind noul "val" va fi luata în urmatoarele câteva luni). Din perspectiva acestui obiectiv, este justificat, deci, sa afirmi ca vizita primului ministru a fost o reusita? Eu cred ca raspunsul este mai mult nu decât da. Sunt de acord cu cei care sustin ca noul context international rezultat din cele întâmplate la 11 septembrie functioneaza mai mult în favoarea decât în defavoarea unei tari care, asemeni României, îsi doreste sa intre în NATO (destui din cei care initial – fara a fi cinici, sigur ca da – vazusera în atacul împotriva Americii o sansa nesperata pentru noi si-au revizuit la scurt timp opiniile). Dupa parerea mea, însa, "noul context" nu poate sa fie mai mult decât o circumstanta favorizanta, în timp ce fundamentale ramân si pe mai departe aceleasi bine stiute "criterii pentru aderare". Iar daca este asa, si eu cred cu tarie ca asa este, sansele de aderare ale României ramân în continuare, chiar si dupa vizita premierului, destul de reduse; ceea ce fatalmente înseamna ca daca cineva vrea neaparat sa vorbeasca despre aceasta vizita ca despre o reusita, poate sa o faca, însa vorbind în cazul cel mai bun despre o reusita partiala.

Spun ca sansele noastre sunt în continuare reduse bazîndu-ma mai cu seama pe faptul ca progresele facute dupa summit-ul de la Madrid, din 1997, sunt în buna masura neconcludente. Dat fiind ca lucrurile sunt absolut notorii, ar fi fara rost sa insist prea mult. Reformele în economie si combaterea coruptiei au fost capitolele asupra carora în ultimii ani oficialii de la Bruxelles si Washington au atras atentia în modul cel mai staruitor. Care au fost rezultatele? La "momentul Madrid", privatizarea capitalului întreprinderilor de stat se facuse în proportie de 25%, pentru ca patru ani mai târziu, în septembrie 2001, respectiva cifra sa ajunga la 30%. În schimb, în compensatie pesemne, au continuat sa creasca vertiginos "blocajul financiar" (ajungînd, la jumatatea acestui an, la peste 13 miliarde de dolari, circa 45% din PIB) si datoriile la bugetul de stat si de asigurari (144.000 de miliarde de lei, în urma cu doua luni). Coruptia este si ea un fenomen care a scapat oricarui control. Actualii responsabili guvernamentali, mai mult decât oricare altii de pâna acum, sunt direct implicati în multe afaceri ilegale si au complicitati, inclusiv cu concursul Justitiei, în marile fraude din anii de dupa revolutie; este o banalitate, desigur, coruptia reprezinta una din cauzele principale ale starii de saracie în care traieste astazi cea mai mare parte a populatiei. Situatia proasta a relatiilor cu vecinii este si ea suficient de bine stiuta ca sa mai oblige la comentarii în plus. În legatura cu asta, singurul lucru asupra caruia mi se pare ca nu s-a insistat suficient este ca tratatul de baza cu Rusia ar trebui semnat cât mai curând posibil (experienta tratativelor precedente arata ca prezervarea suveranitatii depline a statului român asupra propriei politici externe si de aliante este tema careia negociatorii români ar trebui sa-i acorde într-adevar o atentie maxima).

Cam aici suntem, deci, cu mai putin de un an înainte reuniunii de la Praga. Optimismul are rost în masura în care ar vrea sa spuna ca înca nu e chiar totul pierdut. Si că chiar si în ceasul al doisprezecelea este bine sa se faca ceea ce nu s-a facut timp de mai bine de un deceniu. Însa ca sa nu esueze în utopii, optimistii au nevoie sa înteleaga exact logica mesajelor pe care România le primeste de la Bruxelles si Washington. Între ele am în vedere declaratia pe care a facut-o unul din ultimii înalti responsabili ai NATO, care ne-a vizitat foarte recent, anume ca, pentru a fi primite în Alianta, tarile candidate trebuie sa faca dovada ca îsi pot tine promisiunile pâna la summitul de la Praga, dar mai ales dupa acel moment. Prin urmare, chiar daca "noul context international" ne este favorabil, pare destul de probabil ca în decizia care va fi luata va prevala grija Aliantei Nord Atlantice de a nu importa, prin integrarea unei tari ca România, un numar de riscuri ori de probleme a caror rezolvare ulterioara ar putea fi sensibil mai costisitoare decât avantajele pe care le-ar aduce integrarea unei asemenea tari. (Cotidianul, 10 noiembrie 2001 si Lumea libera)


Un an pâna la Praga (I), articol publicat in anul 2001