Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Dezechilibre si consecinte (I)

La un an de la esecul în alegeri, partidele fostei coalitii guvernamentale sunt înca în deruta. Faptul că PDSR guverneaza cu o opozitie incapabila sa-i puna vreo problema este o realitate despre care mi se pare ca se vorbeste prea putin. Actualele dezechilibre din politica noastra nu sunt o tema oarecare. Pentru că chiar daca fata de anii din urma câte ceva s-a mai schimbat – si este sigur ca s-a mai schimbat – o guvernare majoritara a PDSR-ului condus de Adrian Nastase, de Nicolae Vacaroiu, Hrebenciuc si Cozmânca si o "Opozitie" dominata de partidul lui Corneliu Vadim Tudor nu reprezinta deloc situatia cea mai fericita.

În saptamânile din urma, am vazut câteva evaluari foarte generoase ale acestui prim an al noului mandat al PDSR. Sunt, indiscutabil, si câteva lucruri bune facute de actuala guvernare. Stabilitatea si coerenta functionala a echipei conduse de Adrian Nastase constituie o premiera a ultimului deceniu în materie de "management" guvernamental. Colaborarea cu UDMR este o realitate cu atât mai salutara cu cât în urma cu un an sau doi asa ceva era greu de imaginat. Apoi, într-un fel în legatura si cu asta, îmi amintesc ca în anii de opozitie d-l Nastase vorbea public despre convingerea sa ca România nu va fi primita în NATO pentru ca "se are în vedere detonarea problemei Transilvaniei" (cine anume putea sa ne refuze integrarea din cauza unor planuri atât de dusmanoase este pentru oricine cât se poate de clar). Astazi, Adrian Nastase nu numai ca nu mai face asemenea declaratii, dar este si un avocat, uneori chiar persuasiv, al aderarii României la Uniunea Europeana si la NATO. Si totusi, bilanturile pline de superlative mi se par departe de a se justifica. Cu o exceptie sau doua, procesul de privatizare continua sa stagneze nepermis. Sau, când se mai privatizeaza câte ceva, contra unor preturi derizorii, beneficiarii sunt mai ales oameni ai PDSR, unii dintre ei cercetati multi ani la rând pentru ilegalitati dintre cele mai serioase. Si care, înca si mai important, nu ofera absolut nici o garantie ca nu vor falimenta cât de curând, prin fraude si incompetenta, întreprinderile achizitionate. Coruptia din administratie este în continuare o mare problema. Am vorbit saptamâna trecuta despre asta, încât acum ar mai fi de adaugat doar ca dosarul lui Bebe Ivanovici, un alt fruntas pedeserist acuzat de coruptie, a fost si el închis si ca la un seminar international despre coruptie, unde PDSR a fost reprezentat de Nicolae Vacaroiu, asociat al marelui gangster Ovidiu Vântu, ambasadorul american la Bucuresti a avertizat ca anul viitor, la Praga, România ar putea rata aderarea mai ales din cauza coruptiei (la numai câteva zile dupa, acelasi lucru l-a facut, la Bucuresti, si secretarul general al NATO).

Episodul "pierderii de catre statul român a autoritatii în judetele Harghita si Covasna" ar trebui sa conteze si el, substantial, în pasivul Guvernului Nastase. Se stie, directorul SRI si ministrul de Interne (acompaniati de lideri parlamentari ai PDSR) au acreditat oficial ideea ca statul român ar fi pierdut controlul asupra celor doua judete locuite majoritar de maghiari, pentru ca ulterior Guvernul sa nu îsi asume respectivele afirmatii. Am fost surprins sa vad cum multi din cei care au scris despre acest moment au consimtit ca el a fost depasit îndata ce d-l Nastase si unii dintre ministrii sai au anuntat ca nu îsi însusesc declaratiile colegilor lor. Tema acestei controverse era, însa, una mult prea serioasa pentru ca Radu Timofte si Ioan Rus sa nu fie demisi imediat ce s-a dovedit ca declaratiile lor au fost nejustificate. Faptul ca asa ceva nu s-a întâmplat ridica un semn de întrebare imens asupra acestui episod, a felului în care el a fost provocat si mai apoi gestionat de PDSR si Guvernul sau. În sfârsit, ca sa ma opresc aici, în privinta respectarii drepturilor omului, "bilantul" nu este nici în acest caz, cu o exceptie sau doua, prea încurajator. Printre cele mai reprezentative sunt atingerile aduse libertatii presei, de la condamnarea penala, în continuare, a ziaristilor care scriu despre coruptia politicienilor, pâna la subordonarea de catre acestia din urma a multor institutii de presa, prin conditionari economice si prin coruperea patronilor si directorilor lor. Ioan Mircea Pascu, ministrul Apararii si unui din liderii importanti ai PDSR, este, de putin timp, autorul unei initiative legislative aberante, menita sa confere demnitarilor un statut special – privilegiat în comparatie cu cel al persoanelor particulare – în relatiile cu presa. Iar asta în timp ce în societatile democratice regulile sunt de un sens complet contrar, iar România risca reinstituirea monitorizarii Consiliului Europei.

În putine momente din ultimii zece ani mi s-a parut ca Opozitia a fost mai absenta ca astazi de la rosturile sale. Cum se explica asta? Indiscutabil, din motive diferite, bine stiute, UDMR si PRM se situeaza în opozitie doar formal. În ce priveste UDMR, ma despart de cei care critica partidul minoritatii maghiare pentru "oportunismul" sau în numele unei agende proprii, ba chiar si pentru faptul ca exista. Nu-mi propun sa insist, ma întreb doar daca cineva crede ca în ultimul deceniu "convietuirea" majoritatii cu minoritatea maghiara ar fi fost la fel de lipsita de probleme daca UDMR, sau oricare alt reprezentant la fel de responsabil al acestei minoritati, nu ar fi existat. Aici, însa, as mai spune si ca nu am cum sa ma despart la fel de categoric si de cei care, inclusiv din interiorul comunitatii maghiare, vorbesc despre "opulenta" tot mai vizibila a unei parti din "leadership-ul" Uniunii si de solidaritatea ei interesata cu politicienii corupti din partidele românesti. Revenind, însa, daca admitem că UDMR si PRM nu pot fi considerate ca facînd parte din Opozitie, ramâne sa vedem cine îsi asuma si în ce masura îsi onoreaza în momentul de fata statutul de opozitie la guvernarea PDSR. Voi încerca sa fac lucrul acesta saptamâna viitoare.

P.S. Apropo de coruptie, din arhiva Tribunalului Bucuresti au disparut documente esentiale pentru procesul pe care îl am cu Traian Basescu (referitoare la credite, preferentiale, în valoare de sute de mii de dolari, din bani publici, de care fostul ministru al Transporturilor a beneficiat pentru afacerile sale si ale familiei sale). Daca si într-un asemenea caz, ajuns atât de cunoscut, se întâmpla asa ceva, ma întreb, la ce am mai putea spera în viitor? (Cotidianul, 22 decembrie 2001 si Lumea libera)


Dezechilibre si consecinte (I), articol publicat in anul 2001