Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Coruptia: prima cauza a ei

D-l Adrian Nastase si Guvernul sau au hotarât, deci, sa dizolve Consiliul Capitalei. Principala motivare a fost, se stie, ca o buna parte din consilieri erau implicati în afaceri, unii chiar cu Primaria. S-au facut deja destule comentarii pe marginea acestei decizii spectaculoase. S-a spus mai ales că, sub o presiune din interior dar si din afara, mai ultimativa decât oricând, Guvernul ar fi apelat la o strategie mizînd mai mult pe aparente si pe imagine decât pe un rezultat concret în diminuarea coruptiei. Dupa parerea mea, experienta ultimului deceniu, pe de o parte, si contextul intern si extern amintit, pe de alta parte, fac ca anticiparile sa fie, în momentul acesta, destul de riscante.

Un lucru care îngrijoreaza în povestea dizolvarii Consiliului General este că motivele oficiale ar putea sa nu fie si cele reale. Am spus si saptamâna trecuta, daca d-l Nastase ar fi fost sincer deranjat de modul, inacceptabil într-adevar, în care se amesteca astazi la noi interesul public cu cel privat, avea toate motivele sa înceapa curatenia chiar cu Guvernul pe care îl conduce. Înainte sa continuu, însa, as vrea sa insist asupra importantei pe care o are identificarea corecta a cauzelor coruptiei de la noi. D-l Dan Pavel, un analist politic respectat, scria recent: "Coruptia din administratia publica este încurajata chiar prin lege, pentru ca nu exista prea multe incompatibilitati, sanctiuni si mijloace de control". Nu am spatiul necesar sa insist asupra motivelor din care cred eu ca evaluarea d-lui Pavel este cel putin în parte inexacta. Si totusi, Constitutia, Legea administratiei publice locale (nr 69/1991, modificata) si Statutul functionarilor publici (Legea nr 188/1999) sunt trei acte normative stabilind un numar de incompatibilitati care, respectate, ar evita ca demnitarii si functionarii publici sa amestece interesele publice cu cele private. Codul penal, Legea responsabilitatii ministeriale (nr 115/1999) si Legea pentru sanctionarea unor fapte de coruptie (nr 78/2000) instituie numeroase "mijloace de control si sanctiuni", menite sa pedepseasca comportamentul ilegal si lipsit de integritate al demnitarilor si functionarilor publici. Asadar, cred ca, din punctul acesta de vedere, problema nu sunt legile – amendabile în continuare, sunt de acord – ci mai ales dispretul fata de ele.

Revenind, când spun ca d-l Nastase ar avea destule motive sa fie la fel de sever cu propriul Guvern ca si cu Consiliul Capitalei am în vedere înainte de orice cazurile de implicare în afaceri a ministrilor sai, personal, împotriva incompatibilitatilor instituite chiar prin Constitutie (art 104) si interferînd cel mai adesea cu domeniile de care ei raspund. Câteva exemple: secretarul general al Guvernului Serban Mihailescu, administrator al societatii comerciale Cominco SA (avînd ca obiect de activitate "lucrari de constructii civile, sociale, de cultura, turistice, industriale si agricole apartinînd oricarui domeniu de activitate, constructii hidrotehnice, de drumuri, sosele, cai ferate; vânzari de autovehicule de toate tipurile; îmbunatatiri funciare si irigatii; transporturi rutiere, productie, comert intern, servicii, import-export"); ministrul Privatizarii Ovidiu Musetescu – asociat si administrator al Alstom Transport SA ("constructia si repararea materialului rulant, comert intern, import-export" etc), Arcom SA ("constructii, comert cu combustibil, material lemnos si de constructii, transporturi rutiere" etc), Comsalv SRL ("comert intern, productie, servicii, import-export" etc); ministrul Agriculturii Ilie Sârbu – asociat la Georgiana Trading SRL ("import-export de bunuri industriale si alimentare; productie, comert intern" etc); ministrul Dezvoltarii si Prognozei Leonard Cazan – administrator la Curtea de Arges Foresta SA ("exploatarea, prelucrarea, transportul si comercializarea materialului lemnos"), Foresta Muscel SA ("exploatare forestiera, prelucrare bruta a lemnului, comercializarea materialului lemnos si de constructii"), Trans Forest Târgoviste SA ("exploatare forestiera, prelucrare bruta si comercializarea materialului lemnos; fabricarea hârtiei; comert cu autovehicule" etc); ministrul Industriilor si Resurselor Dan Ioan Popescu – administrator la Ce Bo Tex SRL ("fabricarea si comercializarea de produse chimice textile si a altor produse chimice" etc), Chimexim SA ("export si import de materii prime si materiale, produse chimice, petrochimice, explozive, stupefiante, metale pretioase si rare" etc), Fortfina Leasing SA ("comert intern, servicii, import-export"); Solar Boneh ("constructii, productie, comert intern, servicii, import-export"), Textila Unirea SA ("prelucrarea firelor de bumbac, fabricarea de articole textile, comert intern, servicii, import-export" etc). Si exemplele pot continua. Pe timpul investigatiilor pe care le-am facut, am încercat sa patrund si în zona afacerilor de la nivelul judetului Bacau, unde aveam informatii ca ar fi implicati cei mai înalti lideri ai PDSR. Mi-a fost imposibil. Presedintele Camerei judetene de comert a refuzat, sfidînd legea, absolut orice informatie (pentru ca ulterior sa se afle, printre atâtea altele, ca firma fratelui primarului PDSR Sechelariu, secretar de stat la Ministerul Lucrarilor Publice, era cea care construia blocul cu sase etaje al d-lui Nastase).

Exemplele pe care le-am dat nu sunt, desigur, o premiera. Cazurile fostilor ministri Traian Basescu, Victor Babiuc si Valeriu Stoica, de pilda, nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale susccesorilor lor. Iar toate la un loc spun lucrul de departe cel mai important, anume ca nimic nu explica mai profund ceea ce se întâmpla la noi decât coruptia grava a oamenilor politici, a ministrilor si celorlalti demnitari de cel mai înalt rang. (Cotidianul, 19 ianuarie 2002 si Lumea libera)


Coruptia: prima cauza a ei, articol publicat in anul 2002