Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Pe marginea unui abuz

Ne ducem viata, iata, dintr-un scandal în altul. Mai întâi a fost "Armageddon I", declansat de publicarea pe internet a unui document acuzînd starea proasta din Armata. A urmat Sorin Ovidiu Vântu. Dupa Vântu, vrînd parca sa faca uitate complicitatile cu marele escroc, Guvernul a dizolvat Consiliul Capitalei. Când nici nu apucasera sa se stinga bine ecourile controversatei decizii a Guvernului, pe internet a aparut, anonim ca si primul, "Raportul Armageddon II". Documentul relua, în cea mai mare parte, un numar de date aparute de-a lungul timpului în presa si urmarea sa demonstreze unul din acele adevaruri care nu mai au nevoie de nici o demostratie, anume ca Adrian Nastase si ceilalti lideri ai PDSR sunt un superlativ al coruptiei si opulentei oamenilor politici de la noi. Un gest cu un obiectiv atât de straveziu nu avea cum sa nu-si demaste aproape singur autorii. Politistii descind acasa la fostul sef de cabinet al presedintelui Constantinescu, fac perchezitii, ridica documente si îi interzic acestuia sa paraseasca localitatea timp de 30 de zile. Iar toate acestea dupa ce un apropiat al sau a fost arestat si, sustin politistii si procurorii, a declarat ca "Armageddon II" a fost întocmit si difuzat de el si de fostul functionar prezidential. Cercetarile Parchetului si Politiei au în vedere doua capete de acuzare – ofensa adusa autoritatii si raspândirea de informatii false.

A încerca sa demonstrezi ca masurile luate de politisti si procurori sunt complet nejustificate si abuzive este o întreprindere la fel de lipsita de sens ca si aceea prin care autorii lui "Armageddon II" si-au propus sa ne convinga de coruptia PDSR si a liderului sau. La fel de inutil mi se pare si sa încerci sa demonstrezi ca prin ceea ce au facut politistii si procurorii au raspuns unei comenzi politice. Desi trecusera câtiva ani buni de când încetasem sa îmi mai fac prea multe iluzii în ce-l priveste, pâna la acest caz am avut sentimentul ca d-l Nastase e cel putin un om inteligent. Ei, bine, m-am înselat. Abuzurile la care d-l Nastase a consimtit – daca nu cumva chiar le-a inspirat, asa cum ma tem ca nu e exclus sa se fi întâmplat – sunt atât de flagrante încât numai inteligenţă si chibzuinţă nu trădează. Iar lucrul acesta este valabil si în cazul în care cele întâmplate s-au vrut o strategie câstigatoare în competitia cu adversarii politici. Nu cred că cineva putea sa imagineze un scenariu din care d-l Nastase sa iasa mai prost decât a iesit. Când spun asta nu cred, însa, nici ca geniul ar fi privilegiul adversarilor d-lui Nastase. Bunaoara, daca se va dovedi ca oamenii sai s-au aflat, într-adevar, la originea scandalului – într-o maniera atât de deplorabila pentru niste oameni cu statutul lor – Emil Constantinescu va avea si el cu siguranta de pierdut. Apropo de Emil Constantinescu, observ ca fostul presedinte a "revenit în politica" cu aceeasi veche vocatie a neadevarurilor. Câteva exemple, din doar ultima saptamâna, sunt acelea în care d-l Constantinescu a sustinut public ca nu ar fi avut legaturi cu Sorin Vântu (desi Vântu, dau numai exemplul acesta, a finantat actiuni patronate de Emil Constantinescu, ca presedinte), că nu are nici o responsabilitate în cazul FNI, desi în timpul mandatului sau si nu al altcuiva, CEC a fost implicat, de chiar taranistii sai, în marea escrocherie patronata de Vântu. Ori ca sefii serviciilor de informatii din timpul mandatului sau au fost oameni ai Aliantei Civice si că, pe timpul aceluiasi mandat, consilierii sai nu ar fi avut nici un fel de afaceri.

Masurile abuzive pe care autoritatile le-au luat împotriva presupusilor autori ai "Raportului Armageddon II" au fost criticate de o buna parte a presei si de un numar de organizatii neguvernamentale, civice si de drepturile omului. Argumentele au invocat, cel mai adesea pertinent si convingator, regulile unei societati democratice, pe acelea menite sa prezerve drepturile si libertatile fundamentale iar între ele, în mod special, libertatea de exprimare. D-l Nastase si partidul sau se poarta într-adevar totalitar atunci când accepta (sau ordona) ca cineva sa fie arestat pentru criticile care li s-au facut. Au foat respectivele critici nejustificate si calomnioase? Stim bine ca nu, dar presupunînd ca asa ar fi fost, exista alte mijloace decât catusele – si d-l Nastase stie bine care sunt acelea – prin care oamenii politici pot pune lucrurile la punct. "Societatea civila" a avut, deci, toata îndreptatirea sa protesteze în fata abuzurilor autoritatilor. Din pacate, însa, ceva trebuie spus si despre "societatea civila", anume că atitudinea sa fata de asemenea abuzuri, aceasta trebuie sa fie, din aceste ultime zile, si nu aceea din anii în care d-l Constantinescu si fostul sau sef de cabinet se aflau la Palatul Cotroceni. Celor care se întâmpla sa fi uitat, trebuie sa li se aduca aminte ca în nici una dintre guvernarile de dupa 1990 libertatea de exprimare nu a cunoscut atingeri mai serioase ca în aceea girata, la vârf, de d-l Constantinescu. În anii despre care vorbesc, mai mult decât oricând altadata, cei mai înalti demnitari ai statului, inclusiv d-l Constantinescu si consilierii sai [Zoe Petre], au intentat procese penale celor care i-au criticat. Desi înca de la începutul administratiei presedintelui Constantinescu si a CDR, Consiliul Europei a cerut României – prin Rezolutia 1123/1997 a Adunarii Parlamentare – sa amendeze "neîntârziat" dispozitiile din Codul penal care "afecteaza grav" libertatea de exprimare, lucrul acesta nu s-a întâmplat în toti anii care au urmat. Mai mult, d-l Constantinescu s-a folosit de textul cel mai retrograd din Codul penal – art. 238, "ofensa adusa autoritatii", de care astazi se plânge împreuna cu fostii sai consilieri – pentru a obtine condamnarea celor care îl criticau. Fara ca vreo organizatie neguvernamentala sau institutie de presa dintre cele care critica acum comportamentul autoritatilor într-o maniera atât de severa sa fi facut ceva din ceea ce avea datoria sa faca.

În asemenea judecati, jumatatile de masura sunt permise politicienilor, nu si societatii civile. Într-o societate cu problemele pe care le avem noi astazi, partizanatul politic al societatii civile este lucrul cel mai riscant posibil. (Cotidianul, 26 ianuarie 2002 si Lumea libera)


Pe marginea unui abuz, articol publicat in anul 2002