Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Problema falselor probleme

Vrînd parca sa mai abata atentia de la scandalurile în care sunt implicati, oamenii politici ne dau de lucru inventînd false probleme. Asa pare sa se explice că multi ziaristi au uitat deja de Sorin Vântu si de multimea de politicieni complici cu el, de scandalurile "Armageddon" si chiar si de saracia tot mai disperata în care traieste o parte tot mai mare a populatiei. Toata lumea e înnebunita acum sa ghiceasca unde tinteste d-l Nastase cu anuntul sau misterios că se gândeste la "o modificare a Constitutiei care sa revizuiasca alegerea sefului statului". Ambitiosul premier vrea sa ajunga peste trei ani presedinte, spun unii. Nici vorba, raspund altii, Nastase vrea sa modifice Constitutia pentru ca Iliescu, ales de Parlament, sa mai poata sta la Cotroceni înca doua mandate. Si asta desi pâna acum ni se spusese ca d-l Nastase ar fi la cutite cu presedintele.

Problema modificarii Constitutiei s-a mai pus pâna acum. Si-au spus parerea oameni care stiau bine despre ce vorbesc dar si unii care nu au avut niciodata rabdarea sa citeasca de la cap la coada textul "legii legilor". (Si pâna la urma poate ca nici nu-i rau ca e asa. N-ar fi România, oare, prea trista daca locuitorii ei n-ar spune decât lucruri chibzuite?)

Nu cred sa mai fie cineva care sa aiba dubii ca modificarea Constitutiei se impune, de pilda, în chestiunea alegerii si rolului celor doua Camere ale Parlamentului. Dar, îmi pare rau, aceasta e aproape singura observatie judicioasa pe care o auzim de multi ani la rând.

Nimeni nu spune nimic, de exemplu, despre faptul ca modificarea legii fundamentale ar fi necesara pentru ca politistii si procurorii, apartinînd puterii executive, sa nu mai aiba competenta sa dispuna masuri privative de libertate (retinerea, respectiv arestarea); confruntat cu normele Conventiei Europene si ale jurisprudentei Curtii de la Strasbourg, amendarea sistemului actual este deja o restanta veche. La fel, obligativitatea serviciului militar, instituita prin articolul 52. O asemenea dispozitie este în dezacord cu optiunea politico–militara strategica a României, care cel putin declarativ include profesionalizarea armatei printre obiectivele ei importante. În sfârsit, un alt exemplu ar fi cel al includerii Politiei în categoria "fortelor armate" (articolul 117) fapt de natura sa împiedice demilitarizarea acestei institutii (obiectiv de asemenea asumat unanim în legatura cu reforma institutionala).

Sigur ca da, ar putea sa mai existe si alte observatii. Însa lucrul cel mai important care mi se pare ca se pierde din vedere este că la noi problema nu este Constitutia, ci respectarea ei.

Cazul care se face pe tema modificarii Constitutiei sugerează ca oamenii politici vor sa spuna ca lucrurile merg prost pentru ca Constitutia este proasta. Ceea ce e o alta falsa problema.

Am mai spus-o, am întâlnit ziaristi care cred ca prima cauza a coruptiei ar fi deficientele legislative, inclusiv cele ale Constitutiei. Dupa parerea mea, asa ceva este fals iar situatia grava a coruptiei din administratie are explicatii la vârf. Coruptia sefului de post, a vamesului sau agentului Garzii Financiare deriva din aceea a ministrului si deputatului. Atât timp cât ministrii vor fi si oameni de afaceri, coruptia va prolifera iar complicitatile de tot felul vor paraliza institutiile. Deci, problema nu este Constitutia, care prin articolul 104 interzice ministrilor sa aiba afaceri, ci dispretul acestora fata de ea. În 1997, Guvernul Ciorbea a adoptat o Ordonanta (nr 43) prin care se treceau în categoria "pierderi" creditele luate de la Banca Agricola de mai multe firme ale unor demnitari (printre care si ministrul Basescu). Pentru a ascunde rusinosul conflict de interese în care se aflau demnitarii, Guvernul a decis, împotriva articolului 107 din Constitutie, ca lista respectivelor firme sa nu se publice în Monitorul Oficial. Dupa prerea mea, putea sa aiba Constitutia cinci articole 107, că d-lui Basescu si colegilor lui tot nu le-ar fi pasat.

Un alt caz. Accesul liber la justitie este un drept elementar oriunde într-un stat de drept iar în Constitutia României este garantat prin articolul 21. Numai că acest drept este practic anulat de prevederile Codului de procedura penala (articolul 278), prin care procurorul poate sa puna capat conflictului penal, fara ca persoana care se considera lezata într-un drept al sau "sa se poata adresa Justitiei". La fel, desi Constitutia stabileste, în acord cu normele obligatorii ale ONU si Consiliului Europei, că tratamentele inumane si violarea secretului corespondentei sunt interzise, în anii în care era ministru al Justitiei – liberal, nota bene – d-l Valeriu Stoica a dat dispozitii prin care detinutii pot fi pusi în lanturi iar corespondenta lor violata. Guvernele adopta ordonante în materia legilor organice, desi Constitutia o interzice în mod explicit. Politia si jandarmii fac razii, mai ales în comunitatile de romi, fara mandatele necesare, întorcînd uneori pe dos, noaptea, zeci de locuinte, desi articolul 27 din Constitutie proclama inviolabilitatea domiciliului ca pe un drept sacrosanct. Libertatea de credinta si religie este si ea garantata constitutional, însa nici pâna acum nu a fost adoptata legea – de asemenea prevazuta de Constitutie – "a regimului general al cultelor". În sfârsit, nu cred că dupa doisprezece ani este excesiv sa spui ca o forma concentrata a dispretului oamenilor politici fata de legea fundamentala (si nu numai fata de ea) este chiar aceea legata de obligatia constitutionala pe care ei o au de "a asigura cetatenilor un nivel de trai decent".

P.S. Cel care a redactat în Cotidianul stirea despre procesul meu cu Traian Basescu a scris în titlu ca "Basescu a fost învins de oamenii lui Ciorbea". Cu alte cuvinte se sugereaza ca eu sunt "oamenii lui Ciorbea" iar procesul nu a fost decât unul cu substrat politic. Si ne mai miram de ce credea Octavian Goga ca România e o tara de secaturi. (Cotidianul, 16 februarie 2002 si Lumea libera)


Problema falselor probleme, articol publicat in anul 2002