Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

O prezenta foarte necesara

Concilierea dintre Regele Mihai si Ion Iliescu a adus cu ea înca un fapt nou. Este bine stiut ca în toti anii de dupa abdicarea fortata din 1947, Regele Mihai nu a încetat sa vorbesca public despre marile teme ale tarii si despre felul în care tara era condusa. Dintr-o marturisire a Regelui, de la sfârsitul anului 2000, aflăm ca lucrurile acestea se întâmplau inclusiv în anii în care ele nu stârneau prea mult entuziasm în Occident ("Când Ceausescu era comunistul favorit în Vest", marturiseste Regele, "mi s-a spus că opozitia mea fata de regimul lui devenise suparatoare"). Dupa caderea lui Ceausescu, cuvântul Regelui a continuat sa se faca auzit. Ne amintim bine criticile facute lui Ion Iliescu si guvernarilor pe care el le-a girat. Desi destula lume credea ca va fi altfel, Emil Constantinescu si taranistii au avut parte si ei de aceeasi atitudine. La sfârsitul mandatului lui Emil Constantinescu si al CDR – care urma guvernarii de sapte ani a lui Ion Iliescu si partidelor sale - într-o declaratie publica în care s-a referit la "reformele prost facute", la coruptia din tara si la "conditiile îngrozitoare pe care multi dintre români le suporta", Regele Mihai spunea urmatoarele: "Toate aceste faradelegi au fost comise de politicienii nostri, care se pretind cu totii buni români. Unii dintre ei au facut-o pentru ca nu puteau mai mult, fiindca erau prizonierii unei ideologii criminale. Altii au facut-o din incompetenta".

Dupa concilierea cu Ion Iliescu, din urma cu mai bine de un an, nou este faptul ca Regele a încetat sa mai vorbeasca public despre problemele tarii si comportamentul celor care o conduc. Pot problemele pe care România le are astazi sa para cuiva mai putin importante decât acelea din urma cu doi, cu sapte sau douazeci de ani? Comportamentul oamenilor politici este astazi altul decât cel din urma cu doi sau sapte ani? Evident ca nu. Si totusi, atitudinea Regelui este acum alta. Si cred ca lucrul acesta are numai dezavantaje.

Primul an al noii guvernari a PDSR este departe de a fi vreun succes. Privatizarea continua sa stagneze, sectorul de stat detinînd în continuare mai mult de doua treimi în economie. Modificarea Codului penal, adoptarea legislatiei penitenciare, demilitarizarea politiei, profesionalizarea si înzestrarea armatei, marile probleme din agricultura, sanatate si învatamânt sunt numai câteva din marile restantele acumulate riscant. Coruptia face ravagii. Saracia – si o data cu ea nemultumirea populatiei – se amplifica îngrijorator. În relatiile cu Chisinaul si Moscova avem probleme mai mari ca oricând dupa revolutie.

Informatii recente, provenind de la una din cele mai credibile institutii sociologice, indica o scadere fara precedent a încrederii în partide si în oamenii politici. Iar mie mi se pare ca nu e întâmplator ca în chiar aceste saptamâni au (re)intrat în scena, destul de vocal si siguri pe ei, oameni cunoscuti bine pentru optiunile lor nationalist-extremiste (armata si serviciile secrete par a fi bine reprezentate, ceea ce poate sa complice si mai tare lucrurile). O populatie exasperata de saracie si coruptie poate sa opteze oricând, masiv, pentru o formula extremista.

Cred, prin urmare, ca absenta Regelui din prim planul vietii publice este complet indezirabila. Regele are nu doar autoritatea dar si datoria de a-si asuma o pozitie mai importanta decât oricând pâna acum. În opinia mea, vremea iluziilor a trecut iar alternativa la incompetenta si coruptia pe care Ion Iliescu, Emil Constantinescu si partidele lor le patroneaza de 12 ani trebuie sa fie cuvântul Regelui - atât de responsabil si de legitim - si nu extremismul.

Nu ma îndoiesc ca atitudinea de astazi a Casei Regale se întemeiaza pe evaluari facute cu grija fata de interesele tarii. Si totusi, ceva pare ca ar trebui revazut. Dificultatile vor fi maxime, desigur, iar dorinta de a îndrepta ceea ce trebuie îndreptat se va lovi de ostilitatea interesata a oamenilor politici, si nu numai a lor. Însa asa cum percep eu lucrurile, nu cred ca mesajul si proiectele Casei Regale nu vor avea ecoul necesar. Solidarizarea intelectualilor democrati în jurul unui proiect convenit împreuna este esentiala. Pentru asta, însa, Casa Regala însasi are de corectat câte ceva. Ma gândesc, de pilda, câte sunt de recuperat de pe urma alegerii evident gresite, si cu consecinte pe masura, ca timp de 11 ani Casa Regala sa fie reprezentata în tara de o persoana cu o prestatie complet contraproductiva. Dupa cum cred, ca sa ma opresc aici, că serviciile "avocatilor din oficiu" ai Casei Regale ar trebui tratate cu mai multa atentie. Sigur ca da, majestatea nu îngaduie polemicile cu reaua intentie sau ignoranta triviala, dar nici lipsa totala de reactie nu cred ca e de dorit. Foarte recent, presa a publicat declaratiile unui fost ministru taranist ([Ioan Avram Muresan] aflat de câteva saptamâni în atentia Parchetului). Pentru PNT, a spus el, Regele Mihai este o persoana care apartine istoriei iar partidul a "declansat demersuri pentru reînnodarea firului monarhic". O solutie, a continuat fostul ministru, ar fi printul Nicolae sau gasirea altor reprezentanti ai familiei regale. "Formula cu principesa Margareta, care s-a maritat cu printul Duda, nu e de acceptat. Problema n-ar fi fost atât de grea daca Margareta nu s-ar fi maritat". Atunci când asemenea aberatii, apartinînd, nota bene, unuia din sefii partidului lui Maniu si Coposu, nu sunt puse de nimeni la punct, este sigur, sunt de acord cu d-l Andrei Badin, ca nu pot sa faca decât rau. (Cotidianul, 16 martie 2002 si Lumea libera)


O prezenta foarte necesara, articol publicat in anul 2002