Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Bucuresti – Moscova: în impas

Vizita de stat presedintelui Ion Iliescu în Federatia Rusa ar putea avea loc în perioada 23 - 28 septembrie, daca data avansata de partea româna va fi agreata de partea rusa. Cu ocazia respectivei vizite, urmeaza sa fie semnat Tratatul de baza româno-rus. Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvânt al presedintelui României în ziua de 29 august si a fost tratat de absolut toata lumea ca o stire ca oricare alta, neavînd în ea nimic neobisnuit. Desi daca cineva s-ar fi uitat atent ar fi putut sa vada ca anuntul facut de Palatul Cotroceni e unul cu destule probleme.

Cu nici trei saptamâni înainte de vizita "de stat" pe care presedintele României ar urma s-o faca în una din tarile cele mai importante ale lumii suntem anuntati în mod public, deci, ca respectiva vizita o sa aiba loc "daca partea rusa o va agrea". (Anuntul pe care Palatul Cotroceni l-a facut, semanînd mai mult a denunt, pare ca vrea sa spuna ca daca ceva e nefiresc în situatia de fata, "partea rusa" poarta raspunderea întrucât nici cu trei saptamâni înainte de dorita vizita nu a raspuns nici macar daca o "agreeaza" sau nu.) Asadar, cu nici trei saptamâni înaintea unei vizite de un asemenea grad nu e nimic sigur. Există numai o propunere "avansata de partea româna" careia "partea rusa" nu a raspuns înca.

O asemenea situatie nu poate sa aiba decât doua explicatii. Ori diplomatia româna a actionat deficitar, ori problemele sunt la Moscova – defectiuni ale diplomatiei de acolo sau pur si simplu "partea rusa" nu a "agreat" propunerea ca Vladimir Putin sa se întâlneasca cu d-l Iliescu. Îmi e greu sa cred ca un eveniment atât de important ar putea sa stea în suspans, cu atât de putin timp înainte de a avea loc, din cauza diplomatilor de la Bucuresti sau Moscova. Asta înseamna, deci, ca presedintele Federatiei Ruse nu "agreeaza", într-adevar, ideea de a se întâlni cu seful statului român si de a semna Tratatul politic dintre cele doua tari. Daca admitem posibilitatea unei asemenea ipoteze, atunci urmatoarea întrebare care se pune are în vedere explicatiile atitudinii "partii ruse".

Fara doar si poate, oamenii politici de la Moscova au motive sa nu fie multumiti de relatiile dintre tara lor si unul din fostii "sateliti" din Europa socialista. În ultimii sase sau opt ani, România a optat tot mai clar, între altele, pentru intrarea în Uniunea Europeana si NATO, ceea ce nu avea cum sa nu afecteze relatiile dintre cele doua tari. Au oamenii politici de la Moscova motive de nemultumire din cauza asta? Sigur ca au. Avea, însa, România alta cale de urmat? Ma îndoiesc. Problema este ce ar fi putut sa faca România si nu a facut ca relatiile cu Rusia sa fie altele decât cele de azi.

Am mai spus, dar nu cred ca e inutil sa repet, dupa 1989 în România a existat un soi de rusofobie pe cât de infantil pe atât de pagubos. Si nu ma refer la atitudinea oamenilor de rând. Desi memoria istoriei ar fi putut sa justifice un anume comportament, la acest nivel lucrurile au stat, mi se pare, infinit mai bine decât acolo unde asa ceva ar fi fost absolut obligatoriu. Ma refer la mentalitatea si atitudinea oamenilor politici, ale multor intelectuali importanti si presei. În primii ani de dupa "revolutie" a devenit o moda sa fii rusofob pentru că asta te recomanda automat ca anticomunist si pro occidental. Mai ales intelectualii si presa au creat mentalitati iar politicienii le-au "implementat". Pentru ca deserviciile sa se resimta apoi peste tot - de la relatiile culturale si diplomatice pâna la cele comerciale; cu ce consecinte, mai cu seama în cel din urma caz, nu e pentru nimeni deloc greu de înteles.

În chiar aceste zile, în care am aflat de impasul dintre Bucuresti si Moscova, presa noastra se întrece pe ea însasi. Emil Hurezeanu "dezvaluie" (Cotidianul din 31 august) că în evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mures un rol activ au avut agentii serviciilor secrete sovietice (noi crezusem pâna acum că acolo a fost mâna securistilor nostri). Pe ce se bazeaza d-l Hurezeanu în declaratiile sale? Ne-o spune chiar el: "Informatiile sunt confidentiale, sursa este confidentiala, dar dovada că e asa e că aceste lucruri nu au fost dezmintite de cei în drept". Ce poţi să spui decât că e clar că ceva esenţial scapă unui asemenea rationament? (Ne amintim acum că si pe timpul mineriadei din iarna lui 1999 presa a scris ca în incidente ar fi fost implicati membri ai Ambasadei Rusiei la Bucuresti. Si tot cu "probe" ca ale d-lui Hurezeanu.) "Boicotul KGB" (titlu mare pe o pagina mare în Ziua din 30 august): vizita d-lui Iliescu la Moscova ar fi sabotata de Patriarhul Alexei. De ce KGB e sabotorul si nu Patriarhia Rusiei, asa cum reiese din textul de sub titlu, nu se întelege mai deloc. În schimb din redactarea textului rezulta ca nu este exclus ca însusi purtatorul de cuvânt al Presedintiei române sa fie la originea ideii că vizita ar fi sabotata de rusi. În Evenimentul zilei din 5 septembrie, ca sa ma opresc aici, de asemenea pe o pagina mare: "KGB-istii controleaza Banca Unirea". Cine spune asta? Emil Botea, fostul presedinte al respectivei banci si al falimentatei Banci Populare. Dovezi? As, de parca arhivele KGB ar fi la fel de usor de devalizat ca Banca Populara.

E desigur un lucru elementar, relatiile noastre cu Rusia nu pot fi în acesti ani un lucru simplu. La fel de elementar e însa si ca în ultimul deceniu oamenii nostri politici, mai ales ei, au tratat acest capitol cât se poate de prost, de lipsit de inteligenta si de contraproductiv. (Cotidianul, 7 septembrie 2002 si Lumea libera)


Bucuresti – Moscova: în impas, articol publicat in anul 2002