Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Circ mult, pâine putina

Destui analisti s-au dat saptamâni la rând de ceasul mortii ca sa ne explice, savant, ideea lui Adrian Nastase că Ion Iliescu "ar trebui sa mai aiba dreptul sa mai candideze pentru înca un mandat la Presedintie". Mai peste tot am citit ca la mijloc ar fi fost vorba de nu stiu ce strategie inteligenta pusa la punct de oamenii lui Nastase, profitînd sefului lor, în perspectiva prezidentialelor de peste doi ani. Nu-i exclus ca niste calcule sa fi existat iar premierul sa fi facut tot tam-tamul cu gândul la propria-i candidatura. Si totusi, asa sa fi fost, nu mi se pare ca morga si savantlâcurile comentatorilor s-au justificat în vreun fel. Pentru ca daca într-adevar a fost vorba de o "strategie", atunci a fost vorba de una de doi bani, semanînd mai mult a circ decât a lucru serios.

Ce cred eu? Cred ca sfatuitorii d-lor Nastase si Iliescu si-au spus asa: "Daca Nastase îl invita pe presedinte la înca un mandat si presedintele refuza, invocînd Constitutia, câstigul e dublu – Ion Iliescu va aparea ca un om politic scrupulos cu legea fundamentala (ceea ce i s-a reprosat constant ca nu e) iar Nastase ca unul care nu tine neaparat sa ajunga în cea mai înalta demnitate din stat. Ce a iesit a fost pe masura "strategiei". Fandoselile de genul "Vai, domnule presedinte, dar mai gânditi-va, va rugam, nu ne refuzati" si "Îmi pare rau pentru dumneavoastra, d-le Nastase, dar Constitutia nu-mi da voie" mi s-au parut de un ridicol inegalabil. Ion Iliescu si ucenicul sau altruisti si scrupulosi cu regulile atunci când e vorba de putere...

"Noi stam cu urechile lipite de pamânt", a plusat Nastase, "si ascultam ce zice poporul. Daca poporul îl sustine în continuare pe presedinte, noi vom respecta aceasta optiune". Adrian Nastase ascultînd glasul poporului cu urechea lipita de pamânt... Incredibil! Bineînteles ca stiu si eu ca politica înseamna si mult populism, însa asa ceva e mult prea mult. Si totusi, ziaristii cad pe spate si-si frâng mâinile câutînd nu stiu ce subtilitati în nu se stie ce strategii.

Culmea e că diversiunea a fost lansata în chiar ziarul Opozitiei, România liberă, într-un interviu fluviu pe care d-l Nastase l-a "acordat" directorului publicatiei [P M Bacanu]. Alt circ si aici. Despre care cred ca trebuie vorbit ca sa se stie că de situatia în care s-a ajuns nu sunt de vina numai politicienii.

Stim cu totii atitudinea PDSR si a Guvernului Nastase fata de libertatea presei: hartuirea si intimidarea atâtor ziaristi, felul în care a fost "amendat" Codul penal, proiectul Legii "dreptului la replica" etc etc. În chiar zilele interviului despre care vorbesc Adrian Nastase a acuzat în mod public presa ca, "printr-o strategie ascunsa", ataca Guvernul său "în beneficiul partidului lui Vadim Tudor". Ce ne explică acum d-l Nastase, prin mijlocirea directorului ziarului Opozitiei? "Cred cu tarie în rolul fundamental al presei în activitatea de guvernare. Nu putem guverna fara ajutorul presei. Presa este un partener pretios, în special atunci când ne trage de mâneca si ne arata unde gresim sau ce mai avem de facut". Sorbindu-i parca vorbele, ziaristul sef îl încurajeaza pe interlocutor să conchida la fel de stralucit ("emininke", vorba lui Caragiale): "Asta înseamna", l-a întrebat el teatral, "că presa are întotdeauna dreptate?". La care Nastase s-a întrecut pe sine: "Sa stiti ca oricât de ciudat ar parea, presa chiar are întotdeauna dreptate". Dar cu cuvintele grele de pâna atunci la adresa ei, te întrebi, cum ramâne? Dar cu pedepsele cu închisoarea din Codul penal? Si cu multimea de procese intentate ziaristilor? O liniste adânca... De ce tace politicianul întelege oricine, însa de ce tace ziaristul, unul foarte combativ altadata, asta e, într-adevar, o problema.

În loc sa-si asume marile raspunderi pe care le are, Ion Iliescu a devenit moralistul natiei si, mai nou, înfiereaza "ciocoismul" tovarasilor sai politici; abia acum, când lumea e în pragul revoltei din cauza a ceea ce se întâmpla si a mizeriei în care a ajuns sa traiasca. La fel si Petre Roman, vine si ne spune azi, crezîndu-ne tâmpiti, ca bursele de la statul francez de care au beneficiat ani de zile fetele lui s-au datorat exclusiv geniului lor si nicicum vreunei alte împrejurari. Probabil ca geniul fetelor sale justifică inclusiv jaful pe care fostul prim ministru l-a patronat în primii ani de dupa revolutie, în folosul sau si al nomenclaturii feseniste.

În interviul de care am amintit, Adrian Nastase s-a referit si la ideea aparuta de curând ca oamenii politici sa-si declare averile public si nu doar în plicuri sigilate si încuiate în seifuri cu blindaje groase. "Dezaprob asemenea gesturi", a comentat seful PDSR, "care iau în batjocura o actiune absolut necesara pentru asanarea clasei politice românesti". Nastase si asanarea clasei politice românesti... Evident, si cinismul acesta, de nabab veros, a ramas fara replica directorului de ziar.

Iliescu, Nastase, Roman & Co pot sa fie linistiti, sa spuna si sa faca ce si cât vor vrea de aici înainte. Pentru că, nimeni nu trebuie sa se mai amageasca, în presa din România nu a mai ramas aproape nimeni (stiu bine ce spun) care sa vorbeasca despre promiscuitatea si impostura la care se dedau cei care ne conduc. (Cotidianul, 14 septembrie 2002 si Lumea libera)


Circ mult, pâine putina, articol publicat in anul 2002