Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Tot mai rau

Numai o orbire greu de înteles poate face ca oamenii nostri politici sa nu ia în seama, nici în ceasul al doisprezecelea, amenintarea grava pe care o reprezinta, la noi, fenomenul coruptiei.

Complicitatile în încalcarea legii si în devalizarea interesului si banului public au ajuns sa se întinda de la ministri si parlamentari pâna la magistrati, politistii cei mai marunti, primarii din comune si comisarii Garzii Financiare. "Combaterea coruptiei" a devenit o sintagma si o farsa grotesca. Iar urmarile acestei stari de lucruri au deja proportiile unui dezastru. La începutul actualului sau mandat, cu ocazia bilantului de la Ministerul de Interne, presedintele Ion Iliescu declara urmatoarele: " În ultimii patru ani, am fost martorii unei complicitati în crestere între structurile crimei organizate si ofiteri cu grade superioare din politie, serviciile secrete, judecatori si politicieni. Aceasta complicitate reprezinta o mare amenintare pentru securitatea nationala". Desi politizat evident, vizînd numai cei patru ani în care la putere au fost CDR si Emil Constantinescu, enuntul lui de Ion Iliescu mi se pare perfect adevarat. Da, coruptia este deja o amenintare grava la adresa securitatii nationale.

Iar anii acestui din urma mandat al lui Ion Iliescu si partidului sau nu au ameliorat deloc situatia, dimpotriva, au agravat-o si mai mult (asta cred nu mai putin de 43% dintre români, cum ne-o arata ultimul Barometru de opinie al Metro Media Transilvania, din octombrie trecut). Într-o alta tara decât România, arestarea pentru luare de mita a unui consilier guvernamental si a directorului unei regii autonome (Fanel Pavalache si Gheorghe Dabela) ar fi fost un semn al respectului fata de lege si al functionarii Justitiei. La noi, însa, asa ceva nu pare decât o perdea de fum, prin care nimeni sa nu mai poata vedea ceea ce e într-adevar cel mai grav, coruptia oamenilor politici, a ministrilor si parlamentarilor.

La putine satamâni dupa ce Ion Iliescu si PDSR au revenit în palatele puterii, dosarele lui Viorel Hrebenciuc, Serban Mihailescu etc au fost închise definitiv. Pentru ca a fraudat o banca de stat cu peste 2.200 de miliarde de lei, fostul deputat PDSR Bivolaru a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Am mai spus, merg frecvent prin penitenciare si e un lucru obisnuit sa întâlnesc detinuti condamnati la 3, la 4 sau 5 ani de închisoare pentru câteva sute de mii de lei. Apropo de Bivolaru, vad ca de atâtia ani nu-si pune nimeni o întrebare elementara: si totusi, ce s-a întâmplat cu suma asta enorma, 2.200 de miliarde de lei? E absurd, oare, sa banuim ca multi din banii acestia au ajuns la partid si în buzunarele sefilor PDSR? Eu nu cred. Si nu cred nu doar pentru ca pedeapsa care i-a fost aplicata lui Bivolaru e o batjocura, ci si pentru ca nu pot sa uit garda cu care PDSR l-a însotit pe Bivolaru la Parchet, când a fost convocat prima oara: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc, Dan Matei Agathon s.cl.

Pâna la urma, o perdea de fum mi se par si discutiile nesfârsite despre ce "politici legislative si institutionale" ar mai trebui adoptate pentru "combaterea coruptiei". Dupa parerea mea, legile si institutiile necesare pentru combaterea coruptiei exista deja iar putinele amendamente care le-ar mai trebui aduse le-ar face deplin acoperitoare. Am vazut recent un raport al prestigiosului Institut budapestan pentru o Societate Deschisa. Desi în general foarte bun si pertinent, documentul insista si el excesiv, în cazul României, pe nevoia ameliorarii cadrului legislativ si institutional. Asa se explica, probabil, si unele confuzii, cum ar fi tratarea institutiei Avocatul Poporului drept una cu prerogative în domeniul luptei împotriva coruptiei. Date fiind competentele si puterile pe care aceasta institutie le are prin lege în România, este clar ca raportul OSI imputa în mod gratuit amintitei institutii faptul ca de la constituire, din 1997, si pâna în prezent "nu a cercetat nici un caz de coruptie".

E demult un loc comun, în România nu exista vointa politica necesara pentru ca fenomenul coruptiei sa fie tratat cum se cuvine. Exista în schimb interesul oamenilor politici de a pastra un statu-quo care le permite sa devalizeze, atât de profitabil pentru ei însisi, avutul public. Indiferent ca vad bine ca lucrul acesta duce, cum atrageau atentia înca de acum doi ani expertii Bancii Mondiale, la "scaderea dramatica a nivelului de trai al populatiei, la îmbogatirea peste masura a anumitor categorii sociale în defavoarea categoriilor deja defavorizate si la declinul moral al societatii".

Sub o presiune externa tot mai nedisimulata, dar si sperînd probabil sa supravietuiasca politic, Ion Iliescu îsi aroga mai nou postura de arhanghel al moralitatii publice. De parca România n-ar fi ajuns în marasmul de azi mai ales dupa cei noua ani în care el i-a fost presedinte. (Cotidianul, 11 ianuarie 2003 si Lumea libera)


Tot mai rau, articol publicat in anul 2003