Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Crestin – democratii: înca o sansa

Uniunea Crestin Democrata din Germania si reprezentantii la Bucuresti ai Fundatiei Hans Seidel pregatesc, la Sinaia, o dezbatere avînd ca tema viitorul crestin-democratiei în România. Date fiind mai ales dificultatile cu care se confrunta în prezent crestin-democratia de la noi, ideea acestui eveniment mi se pare notabila.

Germanii doresc – si o spun aproape explicit – o schimbare de fond a situatiei actuale. Asteptarile lor au nu doar legitimitatea comuniunii doctrinare ci si pe aceea a unui sprijin constant si substantial pe care, dupa revolutie, l-au dat crestin-democratiei din România. Sansele de reusita ale democrat-crestinilor germani (si în general ale celor din Partidul Popular European) par sa tina înainte de toate de existenta unei strategii clare si urmate riguros în raporturile cu politicienii de la Bucuresti. "Interesul si sustinerea noastre vor fi maxime în cazul unei miscari crestin-democrate unite si capabile de performante, si zero în caz contrar" – acesta mi se pare ca ar trebui sa fie primul mesaj catre crestin-democratii români.

Starea în care se află PNTCD de aproape doi ani, dupa ce a ratat intrarea în Parlament din pozitia de partid de guvernamânt, pare de-a dreptul neverosimila. Si de natura sa ridice semne de întrebare în privinta competentei conducatorilor si chiar si a intentiilor lor. Un discurs de multe ori confuz si plin de cacofonii, lupte interne nesfârsite, strategii si programe prea putin convingatoare, problemele cronice de "leadership" sunt, toate, o realitate pe care crestin-democratii germani o vor trata probabil asa cum si este de fapt: prea riscanta ca sa mai poata continua.

De fapt, cred ca chiar asta ar trebui sa li se spuna limpede conducatorilor taranisti, că lucrurile nu mai pot sa continue astfel. Că promisiunile de refacere a unitatii partidului si de întarire a acestuia sunt de prea mult timp scandente. Reprimirea în partid a lui Ticu Dumitrescu a fost, categoric, necesara (împotrivirea bombanita a prezidentului onorific Diaconescu spune multe despre cauzele din care PNTCD se afla în situatia de azi). În partid au ramas sa fie readusi însa si ceilalti fosti lideri, parlamentari sau membri de rând, pe care i-au îndepartat nesfârsitele batalii interne ori renuntarea la destule din valorile traditionale ale partidului: Andrei Marga, Vasile Lupu, fratii Boilă si atâtia altii.

Criza pe care o traverseaza democratia crestina de la noi reclamă un proiect care, chiar daca centrat pe PNTCD, ar trebui sa depaseasca cadrul si resursele acestui partid. Sunt câteva luni bune de când presedintele Ciorbea anuntă discutii "avansate" cu intelectuali importanti avînd "optiuni sau simpatii crestin–democrate". Si totusi, vedem, nu se întâmpla aproape nimic. Iar lucrul acesta explica si de ce organizatiile civice solidare traditional cu PNTCD se dovedesc deocamdata reticente în angajarea unui parteneriat cu acest partid, desi asa ceva constituie una din prea putinele alternative la dezechilibrul major de pe scena noastra politica. Lideri suspectati de coruptie sau avînd o imagine publica deficitara (Ioan Muresan, Traian Decebal Remes etc) nu numai ca s-au aflat pâna de curând în prim plan dar au mai si lucrat, si înca la vedere, la slabirea organizatorica a partidului. Faptul ca Emil Constantinescu se foloseste de asemenea oameni si de ceea ce fac ei sperînd ca va întari astfel Actiunea Populara, în fruntea careia fostul presedinte s-a pus de curând, este un semn nu doar de cinism (scuzabil), dar si de lipsa de inteligenta politica.

Problema echipei de conducere, a omogenitatii si solidaritatii acesteia, mi se pare esentiala pentru reusita unui proiect de reconstructie crestin–democrata. Deocamdata, însa, la PNTCD cel putin, pare o fatalitate ca lucrurile sa mearga atât de rau. Chiar si pentru cineva care nu este familiarizat cu ceea ce se întâmpla în politica noastra nu e foarte de greu sa înteleaga de ce d-nii Hrebenciuc si Serban Mihailescu, sa zicem, sunt atât de "compatibili" între ei. Si de ce d-l Nastase le e seful ideal. Pentru că nu au în comun acelasi gen de interese, inclusiv grija de a evita sa fie trasi la raspundere pentru delapidarea banului public, Andrei Marga si Victor Ciorbea nu vor fi niciodata capabili de solidaritatea politicienilor PDSR (pe care sunt mirat sa vad ca multi dintre comentatorii nostri o interpreteaza atât de departe de realitate). Si totusi, nimic – dar absolut nimic – nu justifica faptul ca oameni precum Ciorbea si Marga nu pot sa lucreze împreuna pentru reconstructia PNTCD.

Vor reusi crestin–democratii germani sa-i convinga sa faca lucrul acesta? Bine ar fi, pentru ca daca nu se va întâmpla asa si daca, în general, se va esua si în aceasta noua încercare, ma tem ca o alta sansa nu se va mai ivi prea curând. (Cotidianul, 8 februarie 2003 si New York Magazin)


Crestin – democratii: înca o sansa, articol publicat in anul 2003