Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Cum stam, de fapt?

Dupa treisprezece ani de la rasturnarea lui Ceausescu, România este o tara cu un sistem politic democratic, în care o data la patru ani sunt organizate "alegeri libere", unde procesul de privatizare se afla "în curs", exista "stabilitate macroeconomica", iar drepturile si libertatile cetatenesti sunt "în general respectate". Iata o fraza cu aparenta unui adevar care nu mai are nevoie sa fie demonstrat. Despre care eu cred, însă, că face parte din categoria acelor adevaruri care se cer neaparat circumstantiate (si care dupa circumstantiere par sa spuna ceva destul de diferit decât înainte).

Expertii Uniunii Europene, si nu numai ei, apreciaza, într-adevar, că una din caracteristicile României este "stabilitatea macroeconomica". Dar tot ei ne spun că România este sigura din tarile candidate la aderarea la UE care nu are o "economie de piata functionala" (Bulgaria, ne-o spun aceiasi experti, are o asemenea economie). Aproape toti spunem că drepturile omului "sunt în general respectate", dar: libertatea presei este afectata în chiar substanta ei de legi inacceptabile si de mecanisme, inclusiv de natura economica, prin care oamenii politici influenteaza sau chiar controleaza institutiile de presa; proportia foarte mare, în jur de doua treimi, a celor care declara că nu au încredere în Justitie spune destul despre accesul la justitie si la un proces corect; transparenta institutiilor si accesul publicului la informatii sunt, cum vedem aproape zilnic din zecile de cazuri din presa, mult prea departe de prescriptiile constitutionale; destul de asemanator stau lucrurile si cu dreptul de proprietate; confruntata cu saracia endemica din tara, norma constitutionala care obliga statul sa "asigure cetatenilor un nivel de trai decent" pare aproape o farsa; drepturile politice sunt în mare masura golite de continut de o clasa politica închisa, în care peste 80% dintre cei cu drept de vot declară - de mai multi ani la rând - ca nu au încredere, argumentînd mai ales că oamenii politici sunt corupti.

Acceptăm de asemenea fara prea multe rezerve ca "România este un stat de drept". Si totusi, nu cumva acest enunt este mai mult fals decât adevarat? Doua din caracteristicile esentiale ale "statului de drept" sunt, cum bine stim, suprematia legii si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale, de care am amintit deja. Poate cineva sa sustina ca legea este suprema în România, ca nimeni nu se situeaza mai presus de ea? În toti anii de dupa revolutie a avut loc un jaf fara precedent al avutiei publice. Numai din banci (vorbesc de bancile de stat) au fost pur si simplu furate sume de ordinul miliardelor de dolari. În absenta datelor oficiale, care nu-i deloc greu de înteles de ce lipsesc, pare destul de credibil ca numai la Bancorex si la Banca Agricola sumele respective se ridica la circa 4–6 miliarde de dolari. A fost tras cineva la raspundere pentru cele întâmplate? Stim bine ca nu, si stim si de ce: pentru că totul a fost patronat de o clasa politica profund corupta si solidara în complicitati.

Pentru ca a fraudat o banca de stat cu 2.200 de miliarde de lei (70 de milioane de dolari), deputatul Bivolaru a primit 3 ani de închisoare, exact atât cât primeste un om obisnuit pentru câteva sute de mii de lei). În loc sa fie tras la raspundere pentru afacerile dubioase în care a fost bagat cu autorii megaescrocheriei FNI (alte 2–4 miliarde de dolari si aici), presedintele Senatului, d-l Vacaroiu, poarta prin tribunale ziaristii care au scris despre comportamentul sau promiscuu. Asa cum stim, Bivolaru si Vacaroiu (doua din zecile de astfel de nume) nu au suportat consecintele care se impuneau pentru că Ion Iliescu, Adrian Nastase si PDSR s-au solidarizat cu ei în mod public, ca sa fie clar pentru oricine de protectia cui se bucura cei doi. Dintr-o asemenea perspectiva, cât este de legitim si cât nu sa se vorbeasca de "stat de drept" si de "suprematia legii" în România?

Dupa treisprezece ani de la revolutie, Securitatea si esalonul doi al Partidului Comunist domină societatea într-o maniera în care n-au putut-o anticipa nici cele mai sumbre prognoze. Ziaristul Mihai Creanga ne-a adus aminte zilele acestea ca la începutul anului 1990 Ion Iliescu le striga lui Corneliu Coposu si Sergiu Cunescu "Veti avea atâta putere câta va vom da noi". Mai e de mirare azi ca la putere se afla Ion Iliescu si Adrian Nastase iar în opozitie Vadim Tudor, Theodor Stolojan si Traian Basescu? Asteptarea că prezenţa si influenţa Securitatii lui Ceausescu în societate, în institutii mai ales, se vor reduce macar confruntate cu criteriile acceptarii în NATO pare sa se fi risipit si ea.

Oare sunt eu prea pesimist? Daca nu, sa-si fi epuizat societatea româneasca orice resurse necesare iesirii din situatia în care se află? (Cotidianul, 15 februarie 2003 si New York Magazin)


Cum stam, de fapt?, articol publicat in anul 2003