Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Opozitie si coniventa

Desi revenit destul de recent în politica, Emil Constantinescu pare sa faca PSD-ului opozitia cea mai coerenta si sistematica. Se prea poate ca impresia aceasta sa fie data în special de faptul ca vocea lui Emil Constantinescu si a partidului sau, Actiunea Populara, este mai distincta decât aceea a Opozitiei - "în devalmasie" - din Parlament. Critica "tematica" si în general bine documentata este în mod cert un element cheie în strategiile electorale ale fostului presedinte.

Si totusi, de ce nu convinge d-l Constantinescu? Pentru că este clar că nu convinge de vreme ce de aproape un an nici unul din sondajele de opinie nu-l crediteaza cu mai mult de unu sau doua procente.

Prima explicatie e, indiscutabil, prestatia sa dezamagitoare din anii în care a detinut pozitia cea mai înalta în stat. Cum sa mai poti sa convingi, cum a încercat recent fostul presedinte, că prezenta ofiterilor de Securitate în Justitie este o problema serioasa când tu, sef al statului fiind, n-ai facut absolut nimic în sensul asta? Daca astazi Securitatea controleaza atât de coplesitor societatea românesca, responsabili sunt mai ales Emil Constantinescu si camarazii taranisti. Ion Iliescu si tovarasii sai nu au promis nici macar o singura data ca îi vor alunga pe securisti din institutii. În schimb, în toti anii în care a fost liderul Opozitiei, Emil Constantinescu a promis de sute de ori că va aplica punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Pentru ca la putine luni dupa ce a fost ales presedinte, d-l Constantinescu sa ne anunte – culmea cinismului, chiar de la Timisoara – că nu mai e de actualitate nici o Proclamatie si nici un punct 8. Referindu-se la acest episod, reputatul comentator al Europei libere Serban Orescu a afirmat în repetate rânduri, si eu nu stiu ca d-l Constantinescu sa-l fi contrazis, că gestul fostului presedinte a fost urmarea "tratativelor secrete care s-au purtat din 1994 între Emil Constantinescu si Virgil Magureanu".

Dar, în aceeasi ordine de idei, de la presedintele AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu, stim, de exemplu, că desi în anul 2000 i-a promis ("vag", e adevarat) că îi va cere directorului SRI Costin Georgescu sa predea CNSAS-ului arhivele Securitatii, presedintele "nu a facut absolut nimic". Iar daca astazi Legea dosarelor e ca si "terminata" faptul acesta e una din primele explicatii. Apropo de fostul director SRI (si unul din oamenii cei mai apropiati ai d-lui Constatinescu), fostul ziarist al lui Deutche Welle, Liviu Valenas, a scris înca din 1997 că înainte de 1990 d-l Georgescu "a lucrat deplin conspirat în cadrul Departamentului Securitatii Statului". Au trecut de atunci mai bine de sase ani si eu unul de asemenea nu stiu ca cineva sa-l fi contrazis pe Valenas.

Prin urmare, cum să poata fi credibil Emil Constantinescu de vreme în anii în care a fost presedinte nu a facut aproape nimic pentru deconspirarea Securitatii si îndepartarea agentilor ei din institutii. Si înca ceva, cine se uita la tintele alese de Emil Constantinescu cu ocazia "scandalului" pe tema securistilor din institutii – un presedinte de la o judecatorie si un vice de la un tribunal - nu poate sa nu ramâna cu impresia că respectivele tinte sunt alese în mod premeditat fals. Daca opozitia d-lui Constantinescu ar fi cu adevarat altceva decât ceea ce pare – o opozitie de coniventa – miza acestei teme ar fi la vârful politicii românesti. Am mai scris, potrivit Legii dosarelor, la alegerile din 2000 Ion Iliescu, ca înalt demnitar comunist, trebuia declarat din oficiu colaborator al Securitatii (art 5 al Legii este foarte clar în sensul acesta). CNSAS n-a facut-o iar d-l Constantinescu a tacut si tace în continuare mâlc. La aceleasi alegeri, d-l Onisoru ne-a anuntat că dosarul lui Vadim Tudor a disparut din arhive. Ca garant al Constitutiei si bunei functionari a institutiilor, d-l Constantinescu nu a avut nimic de spus. Sunt multi anii de când presa suspecteaza legaturile cu Securitatea ale lui Adrian Nastase, ministrului Apararii, d-l Pascu etc. D-l Constantinescu nu sufla o vorba. Oare de ce?

Când vine vorba de coruptie, Emil Constantinescu e un teoretician desavârsit. Nici o vorba, însa, despre lucruri foarte precise: SAFI, FNI-CEC, Bivolaru-PDSR-BRD, flota, banci, Hrebenciuc etc. Sa fie si asta o pura întâmplare? Si tot o întâmplare sa fie si faptul ca sotia fostului presedinte, d-na Nadia Constantinescu a fost, din 1990 si pâna mai acum un an, consilierul "juridic" al tuturor ministrilor de Justitie ai PDSR (FSN, FDSN, PDSR, PSD)? Sau faptul ca, foarte recent, în plina guvernare PDSR-ista, d-l Constantinescu a fost gazduit de Centrul cultural românesc de la New York pentru a-si lansa cartea de memorii, în care îsi "demoleaza", cum stim, fostii camarazi civici si politici.

În aceste conditii, poate sa se astepte d-l Constantinescu la altceva decât ca tot scandalul pe care îl face o data la trei luni sa fie perceput doar ca o demagogie si o opozitie cu voie de la Guvern? Si, oare, sa nu înteleaga lucrul acesta nici ziarele care gazduiesc atât de generoase diatribele gaunoase ale omului nostru politic? (Cotidianul, 28 iunie 2003 si New York Magazin)


Opozitie si coniventa, articol publicat in anul 2003